Hot City - Cultura urbana feminina

Vaya con Dios sau vai de tineretea mea

Cine citeste acest articol pentru ca in adolescenta se pupacea, se certa, plangea si se dragalea pe Vaya con Dios sa ridice mana sus. Da, toti. Va inteleg, muzica destul de culta cu tenta de jazz, voce frumoasa cu influxiuni de jale, romantism si patos. Iar in plus, daca este posibil, si jucausa. Deci o formatie care le are pe toate, tocmai buna sa o iubim si sa mergem la concertul pe care il da la noi in urbe.

Asa ca aseara m-am prezentat si eu la concertul Vaya con Dios de la Sala Palatului. Scena aranjata fara brizbriz-uri, ca la un concert de jazz. Violoncel, vioara, pianina, solista imbracata asemeni unui cadru bancar in sedinta de lucru. O muzica care nu are nevoie de efecte spectaculoase ca sa te impresioneze.

Sala plina de oameni intre doua varste, ca sa ma exprim eufemistic, care anticipau placerea care pe care le-o va provoca spectacolul. “Ce de meseni!”, spune insotitotul meu, un cunoscator in ale nuntilor. Termen care, dupa cum am aflat, desemneaza doamne cu parul aranjat in sarmalute corect pieptanate care gasesc o mare placere in a sta ore intregi la mase imense unde se aduc traditionalele feluri romanesti. Dar nu am inteles cu adevarat ce inseamna pana cand nu le-am auzit chiuind pe muzica de jazz ca la nunta.

Moment in care mi s-a facut o rusine de neinchipuit ca am facut si eu sex in tineretea mea pe o muzica ce atinge sufletele imbatate de mirosul de sarmalute si excitate de licitatia pe mireasa furata. Si m-am felicitat cat am putut de tare ca nu am dus romantismul de masa pana la a produce un plod. Ca cine stie, as fi ajuns si eu acum unul dintre acesti meseni.

Si uite asa s-a doborat un mit. Urmatorul mit doborat a fost ca am fi nemuritori. Sau daca nu, macar am sta acasa ca sa nu se prinda nimeni ca ne-am pierdut din capacitati. Din pacate solista isi proteja foarte tare vocea. Si acolo unde ar fi trebuit sa ia notele mai inalte, pe care le stim fiindca ne-au infiorat de atatea ori, vocea se pierdea printre instrumente. Lasandu-ne tristi ca dupa o partida de sex care nu a avut finalitatea dorita. Iar sala plina de avant sa participe cu ce poate, inganat de melodii, batut din palme, facea si mai complicata receptarea celor de pe scena. Noroc ca mai erau cateva melodii pe care nu le cunosteam, asa ca nu aveam de ce sa fim dezamagiti prin comparatie, iar poporul statea cuminte, ascultand.

Ultimul mit doborat a fost ca ei ar fi compus toate acele melodii pe care le cantau. Nu, aparent erau reinterpretari ale altor cantece. Unul chiar la nostru. Cine s-ar fi asteptat ca mult iubitul Johnyy sa fie la origine altceva?