Unii dintre noi nici nu trebuie sa faca prea mari
eforturi pentru a-si aminti cum arata un interior de acum 20-25 de ani. Vestigii ale acestui trecut decorational, cu bunele si relele lui, se
afla inca in multe case.­

­Este foarte posibil ca
ajungand in vizita la matusa din Cucuieti, sa te intampine tabolul cu
natura moarta-fructe in culori foarte pastel sau tonuri intunecate,
care ocupa locul de cinste de deasupra canapelei. Se prea poate ca
aceasta canapea sa fie in continuare acoperita cu o carpeta in stil
turcesc, dintr-un fel de plus mai gros. Asta in cazul in care o carpeta cu "Rapirea din Serai" nu troneaza chiar pe perete.

Este
greu sa mai faci acum delimitarea intre amanuntele care deosebeau
casele intelectualior, cele de "bun-gust", de interioarele kitsh. Avand
in vedere ca piata oferea un numar extrem de limitat de posibilitati,
doar un foarte mic procent, care isi faceau mobile de comanda sau
decorau casa cu suveniruri din strainatate, precum si cei care
mostenisera sau ramasesera cu mobile vechi stil, mai faceau nota
discordanta.

Eu am crescut intr-o casa cu mobila stil si tablouri originale pe pereti, care totusi nu a scapat nealterata de mania mileurilor si a infernalelor bibelouri.

Nu ma refer la bibelouri originale, din portelan, ci la bucatile grosolane de

faianta sau sare, reprezentand catelul, balerina, vanatorii sau ciobanasul. Nu am inteles niciodata estetica lor si am ajuns sa privesc cu dusmanie orice e mic si alb.

Ele
impodobeau insa, ca in orice casa care se respecta, vitrina. Vitrinele
acestea erau si ele disponibile in vreo patru modele, unul stacojii cu
inflorituri, altul maron inchis, batand spre modern, si doua variante
de culoarea nedefinita a baitului. De aceea se intampla ca, aflandu-te
de exemplu obosita in casa cuiva si privind mai insistent vitrina, sa
te transpui si sa ai impresia ca esti la tine acasa, unde se desfasura un
decor similar.

Pe televizorul Diamant sau Telecolor, trona si la
mine, ca in orice casa, mileul crosetat. Mamele si bunicele noastre
aveau tare mult timp liber, si atunci cand nu ne tricotau pulovere si
fesuri, albe oribilitati florale rasareau din loc in loc, sub atenta
ingrijire a crosetei.

De pe mileul crosetat era nelipsit...ati ghicit, pestele.
Creatura de sticla cu buze tutguiata, uneori pusculita, alteori
scrumiera dar cel mai ades peste pur si simplu, in toata puterea
cuvantului. Nu am inteles niciodata succesul pestelui, dar e un subiect
care merita dezbatut.

Altii, care sufereau de alergii piscicole,
impodobeau televizorul cu o rata. Si adevarul e ca sa fi vazut undeva
un televizor gol, as fi innebunit probabil si as fi alergat sa pun pe el
macar poza inramata a bunicii. Pe al meu nu trona nimic, in schimb
bunica avea grija sa il acopere cu cea mai hidoasa bucata de material
cu margini din dantela crosetata si mileu aplicat pe mijloc.­

Ce era insa frumos atunci: bibliotecile! Bibliotecile
gemeau de carti, colectiile Biblioteca Pentru Toti, albume de arta,
Biblioteca Scolarului...Nu mai conta ca mobila este de prost gust, ca
finisajele sunt grosolane, ca nu exista culoare decat poate rosul din bucatarii.

Casa respectata era cea cu biblioteca
plina, casa respectata era cea in care nu erai obligat sa te descalti
(cel mai barbar obicei citadin adus de cei smulsi de pe pamantul lor si
stramutati la oras), casa respectata era cea in care ti se oferea
mancare buna si vin de petrecere.

Conta mai putin cu ce mobile ne laudam, pentru ca nu aveam cu ce ne lauda, si totusi, in
uratenia, comunul si standardul lor, locuintele noastre erau intime,
si imbibate de personalitatea celor ce traiau in ele.

Nu
suntem departe de o reeditare cel putin stilistica a ralierii masive la
un curent. Ikea a devenit parte din vietile noastre insa avem o
posibilitate de alegere mai mare si dreptul la culoare.

Multumim Latrecut.ro pentru ilustratie si recomandam cu incredere site-ul, pentru nostalgici.