Hot City - Cultura urbana feminina

Un copil mare la KinOdiseea

Festivalul de Film pentru Copii KinOdiseea, primul de felul asta de la Revolutie incoace, a avut loc saptamana trecuta, intre 22 si 27 septembrie, la Muzeul Taranului Roman si cinematograful Gloria. Nimic nu poate sta intre mine si filmele nepotrivite pentru varsta mea, asa ca m-am dus si eu. Am ales ‘cartierul general’ de la MtzR, unde exista si o expozitie cu vanzare de carte pentru copii.

Evident, publicul era alcatuit in proportie de 90% din copii, ceea ce l-a pus pe baiatul de la bilete in incurcatura atunci cand m-a zarit pe mine.

-Vrei un bilet mare sau un bilet mic? m-a intrebat el. Cel mare e pentru adulti, cel mic pentru copii sub 14 ani.

-Pai tu care zici ca mi se potriveste mai bine? am raspuns.

In cele din urma m-am ales, ati ghicit, cu biletul pentru copii, si tarif redus am platit tot festivalul, ca un copil mare ce sunt. 

Filmele au fost cel putin interesante: eu am vazut “Ponyo” de Hayao Miyazaki si doua productii cehesti, prezentate in premiera in afara tarii-mama: “Cui i-e frica de lup”, in prezenta tinerei si frumoasei regizoare Marina Prochazkova, si “In pod”, de Jiri Barta. Primul, o poveste draguta despre o fetita obsedata de Scufita Rosie si familia ei in pragul divortului; al doilea, o animatie cu radacini bine infipte in “Toy Story” si simultan foarte originala si bizara. Toate mi s-au parut fermecatoare si inteligente, dar e posibil ca tocmai publicul-tinta, mai precis copiii, sa nu fi fost la fel de placut impresionat. Iata, spre exemplu, o discutie intre doi tanci dupa “In pod”:

Copil 1: CEL MAI TARE FILM!

Copil 2: DA! (pauza)

Copil 1: Eu n-am inteles nimic.

Copil 2: Nici eu. (se intristeaza amandoi)

Cred ca problema a fost, in special la filmele cehesti, stilul un pic prea sofisticat; Jiri Barta e un animator genial, dar povestea lui era oarecum suprarealista si probabil plictisitoare pe alocuri pentru niste copii mici.

O alta problema a fost, zic eu, subtitrarea de foarte proasta calitate. Traducerea parea facuta de niste oameni care abia au invatat sa vorbeasca limba romana. Daca mie mi-a fost greu uneori sa pricep ce se intampla pe ecran, daramite unor copii. As fi vrut si ca intalnirea cu regizoarea Prochazkova sa fie mai organizata si sa auzim ceva despre productia filmului; practic nu ne-am ales cu mare lucru in afara de faptul ca am vazut-o cinci minute si apoi copiii i-au putut lua autografe.

Dincolo de aceste carcoteli, e putin probabil ca majoritatea filmelor aduse sa mai poata fi vazute in cinematografe cu alta ocazie, deci KINODiseea a fost, din punctul meu de vedere, un eveniment de ne-ratat. Festivalul a mai cuprins si workshopuri, spectacole de teatru si alte lucruri dragute, la care eu n-am ajuns. Oricum, sper ca au avut suficient succes ca sa poata repeta figura si la anul, ca ar fi pacat altminteri. Am contribuit si eu. Cu pretul biletelor mele reduse.