Hot City - Cultura urbana feminina

Trei scrutmetraje in premiera nationala

Trei scrutmetraje romanesti au fost in premiera nationala proiectate pe un panou aflat la Institul Cultural Roman, ieri miercuri 24 septembrie. “Megatronu” lui Marian Crisan a luat premiu Palme D’or pentru scurtmetraj la Festivalul de la Cannes – 2008. Alaturi de el au stat „Bricostory” regizat de Andreea Paduraru si „Joi” de Marian Crisan. Vestea buna este ca a meritat.

Suspect a fost inca de la inceput, un suspect placut, deoarece chiar daca nu stiai unde este institul cu cultura romaneasca, il nimereai foarte usor, suvoiul de tineri care se indreptau spre filme era evident un indicator clar spre acest centru efemer al cinematografiei romanesti contemporane.

Nu am putut sa trec cu vederea atunci cand am ajuns in fata institutului, numarul mare de biciclete parcate pe garduri si pe stalpii marginasi cladirii, intr-un suspans in fuga stapanilor, curat avizi de cultura - o alta marca, din ce in ce mai vizibila, al celor care consuma acest gen de eveniment.

Imediat dupa ce am intrat nu am mai putut inainta. Aglomeratie mare mare. Sala din spate era plina, holul din fata asa si asa, holul din fata holului din fata salii cu cativa dezorientati. Si eu pe moment, dar nu m-am lasat, ca si ceilalti dealtfel.

Filmele s-au putut viziona destul de decent chiar si din hol. Dupa fiecare film ni s-a promis un dialog cu regizorul. Nu am inteles niciodata lucru asta, poate asa o fi moda, sa ai un dialog normal cu cel care a facut filmu tu, care esti o multime de 200 de capete, cu un regizor care e unu. Cred ca nu e echilibrat si fiabil. Dar daca ne-au cerut ei sa fim relaxati si sa discutam... Hmm...

Am devenit tare ostil vazand Joi, chiar din primele secvente mi-am dat seama de continuare, mai exact intelegand ritmul si dinamica lui. Stiti ca se spune ca poti sa-ti dai seama de un film inca de la inceput. Ei bine, da, asa a fost si in cazul acesta. Am vazut lucruri foarte comune si infiorator de banale, dar fiecare cu gustul lui.

Bricostory si Megatron au cu totul alta poveste. Merita vazute. La primul, respiratia imaginii si constructia ei le-am remarcat ca pe un element pozitiv, iar nici scenariul nu fost mai prejos. Celalat a stat mai prost cu imaginea, dar cu povestea si relatarea ei dimpotriva. Puternic si expeditiv in emotia din final, filmul ne-a aratat cum un pusti mcdonaldizat, gaseste o solutie care ne surpinde si chiar ne lasa un optimism benefic.

Bonus: un mini interviu video cu regizoarea Bricostoty, Andreea Paduraru.