Si, cand te mariti? Cam asta ne intreaba din cand in cand universul, cu insistenta de nebun. Si mai ales patim asta cand mergem in vizita la tara sau la mama noastra la serviciu sau la vreo matusa dintr-un cartier indepartat.

Exista cateva aspecte ce fac din experienta americana de a darui ceva unic. Eu cred ca acum vreo cateva zeci de ani, vreo doi americani obositi sa tot primeasca lucruri de care nu aveau nevoie au hotarat sa schimbe fundamental modul de a face cadou. Rezultatul e clar mai practic dar pentru cineva proaspat venit din Romania care apreciaza intai gestul si apoi aspectul practic totul pare destul de ciudat.

Nuntile ca nuntile. Eu le detest. Dar e musai sa fie facute, inteleg eu. Sau daca nu inteleg mi se sufla cu indignare din public. Nuntile astea sunt oricum niste petreceri demonstrative in care mirele si mireasa sunt mai putin importanti. Ideea este sa se distreze maximum rudele. Sa se duca vestea de cum a fost pestele de data asta. Un peste mult mai reusit decat la alte nunti similare de anul asta.

Sandwich? In Milano? In luna de miere? Dupa ce iubitul imi spusese ca abia asteapta sa manance o pizza la mama ei acasa, daca ajungem in Italia? No way! „Trebuie sa existe un restaurant prin zona“, imi spun. „Exista un pub”, recunoaste dolofanelul (de aia nu mai putea el, mancase...), dar deschide abia peste doua ore si nu cred ca servesc mancare, si un restaurant care e inchis azi, ca e luni“. „Cum adica, lunea nu se munceste, nu se mananca?“, ma enervez eu.

Targurile de nunti s-au incheiat cu mult timp in urma, iar magazinele au deja comenzi pentru rochii de mireasa cat sa le ajunga pana la toamna. In ciuda crizei economice am observat ca marea majoritate a mireselor nu face rabat de la calitate, operand reduceri de buget in privinta altor capitole ale nuntii, nu in ceea ce priveste rochia de mireasa.

­

E sezonul nuntilor. Daca mireasa sunt eu, atunci totul e minunat. Toata lumea din jur trebuie sa tresalte de bucurie ca are posibilitatea sa participe la asa eveniment important: nunta mea.

Cand ne maritam, pasarelele canta umar la umar pe ramura, leganandu-se la unison. Ni se pare ca toata lumea moare de curiozitate sa stie cum merg pregatirile noastre. Ii informam c­u rigurozitate pe toti cei pe care ii prindem in ce stadiu e rochia, cum stam cu invitatiile, cat costa tacamul, ce mizerii ne-a facut compania organizatoare.