alge
2 articoleTendinte moda primavara-vara 2012: lumea de sub ape
29.03.2012 - adina
In primavara-vara 2012, moda ne indeamna la explorarea unor medii cu totul aparte, provocandu-ne sa ne scufundam in adancurile marii si sa ne dam intalnire dupa-amiaza la ceaiul de la ora cinci, cu bancurile de pesti colorati in nuantele apusului, iviti printre decorurile sofisticate plasmuite de corali. In numele frumusetii, ne lasam inspirate de imaginea sirenelor cu al lor cant ademenitor si gasim in spuma marii elixirul secret al vietii, asemenea zeitei frumusetii si a iubirii, Afrodita. Designerii imprima garderobei de primavara-vara 2012 intreaga paleta de nuante care defineste lumea de sub ape: albastru marin, albastru inchis spre negru precum adancurile oceanului, verdele algelor, turcoazul apelor exotice, oranjul, galbenul sau rozul florilor rare regasite in adevarate oaze de vegetatie marina sau rozul-coral al recifurilor care formeaza marea bariera. De la imprimeurile digitale pe rochii, fuste maxi sau bustiere si pana la broderii fine, dantela, voaluri sau textile peliculizate, universul fascinant care salasluieste sub ape, ni se prezinta in toata splendoarea sa si ne trimite cu gandul la vacantele prelungite in care terapiile din centrele spa vor aseza pe piele alge marine si caviar pentru regenerare si hidratare, iar apa de mare va aduce pielii un cocktail unic de minerale pentru un echilibru perfect. Noua activitate de recreere la moda, devine fara doar si poate scuba-diving-ul.
Cosmetice inspirate de adancurile marii
17.08.2010 - adina
Marea ascunde nenumarate mistere si legende, legate de frumusetea si puterea de atractie a sirenelor, insa dincolo de aspectele izvorate din imaginarul colectiv sau din mitologie, se afla un adevar de necontestat. Plantele marine, algele si anumite saruri reprezinta surse reale ale tineretii fara batranete, iar in ultimii ani industria cosmetica a profitat din plin de beneficiile acestora, incluzandu-le in creme faciale cu actiuni multiple, lotiuni sau masti cu efecte revigorante.




















