Hot City - Cultura urbana feminina

Imi place sa ies pe strada pe la mijlocul zilei, atunci cand soarele are puterea sa ti se strecoare in fiecare celula transformandu-ti creierul intr-o masa informa. Imi pun ochelarii pe nas, desi stiu ca nu vor face fata luminii si fiecare obiect din jur va avea un contur ireal ca si cum ochiul nu ar mai putea localiza unde incepe si unde se sfarseste materia.

O caldura de desert face praful o prezenta normala. Si el se combina cu valurile de aburi care ies din fiecare forma in parte innecandu-ti toti neuronii care nu mai stiu cum sa iti ceara sa te ascunzi undeva, sa fugi, ca altfel e de rau. Poti literalmente sa iti inchipui ca daca stai pe loc o clipa te vei prabusi si scorpioni vor veni sa se plimbe pe retina ramasa sa oghindeasca un cer fara nori.

Cel mai tare imi place cand toata aceasta temperatura face ca orasul sa se goleasca de vanzoleala. Atunci strazile au un alt fel de ecou. Intelegi mai bine valoarea unui chiosc care tine sticle de cola in gheata sau importanta unui castan ce sprijina un gard pe jumatate prabusit. Duci mana plina de praf pe fata ca sa opresti apa ce se scurge si dintr-o data totul este dus cu o suta de ani in urma. Incepi sa vizesi la gradini boieresti si la serbet cu apa rece.

Dintr-o data, sub soare, orasul pare sa se lepede de masti, le tine ascunse sub aparate de aer conditionat. Raman pe strada doar cei care nu au avut unde sa fuga. Se misca in reluare tarandu-si slapii de plastic, singurii care nu se afunda in trotuarul devenit moale ca un aluat. Maieuri cu gaurele isi fac aparitia pe la buticele acoperite cu iedera. Lumea este atat de sincera ca este urata incat reuseste sa schimbe standardele mai ceva ca reclamele la Dove.

Si viata capata un ritm de oras de provincie in care nimeni nu tipa si nu se grabeste, ironiile sunt inlocuite cu un fel de intelegere domoala, machiajul si tocurile inalte nu isi mai gasesc rostul, mirosul de fructe si iarba pluteste in aer, cozile se formeaza numai la inghetata, nimeni nu mai gandeste nimic, ci doar respira.

Si acesta este momentul sa vizitezi acele stradute mici care au case ale caror geamuri nu au mai fost sterse de mult de praf, sa intri prin gauri de gard ale unor vile de mult parasite, sa cersesti atentia motanilor care zac cu burta in sus, sa iti inchipui ca exista o altfel de viata, una in care cuvantul cool nu a fost niciodata inventat, dar madam Chirita ar putea veni oricand sa arunce pe tine o cana de apa rece si sa iti explice ca veneticii nu au ce cauta in case de oameni cumsecade.

Se anunta o vara foarte fierbinte. Oare vom incepe cu totii sa vorbim ca pe vremea lui Caragiale?