Hot City - Cultura urbana feminina

Cand am citit pentru prima oara o carte de Yukio Mishima, am crezut ca intunecimea, simbolurile si tendintele din ea sunt doar expresii ale unui teribilism care a incarcat literatura secolului trecut si s-a revarsat de-a dreptul in anii nostri.

Cu toate astea, i-am acordat prezumtia de sinceritate, stiind ca japonezii au o cultura care cultiva sinceritatea interioara si anumite tairi puternice, astfel incat exagerarile lor literare si artistice nu sunt deloc teribiliste, dimpotriva, am putea spune aproape traditionale. Fie si asa, n-as fi crezut despre Mishima ca este personajul complet pe care l-am descoperit cercetandu-i biografia, doar prin prisma tenebrelor din cartile citite. Am fost socata sa aflu ca acest om, care avea toata sansa sa-si deverseze pornirile in literatura, fiind, cred eu, excesiv de talentat, a insistat sa duca o viata manata de impulsurile care ar fi trebuit (dupa mine) sa alimenteze doar creatia. Dar din nou repet, cultura japoneza, comparata cu cea europeana, pare aproape extraterestra.

Sa lasam deci la o parte cartile, si pentru inceput sa facem un scurt istoric al vietii acestui pesonaj care s-a straduit atat de mult sa se mitologizeze incat aproape a reusit. Mishima s-a nascut in 1925, intr-o familie dominata de bunica Natsu, o descendenta ilegitima a unui nobil japonez. La cateva luni de la nastere, bunica l-a luat pe Mishima la ea, crescandu-l in camera ei. Pentru a-i cultiva delicatetea, i-a permis sa se asocieze doar cu fete, ceea ce l-a facut sa aiba inclinatii comportamentale feminine cat si un comportament homosexual. Lipsa unui model masculin i-a creat insa in acelasi timp o obsesie pentru masculinitate.

In jurul varstei de treizeci de ani, Mishima a inceput o lupta aproape disperata de a se masculiniza. Facea exercitii de forta, a invatat arte martiale si box, iar vestimentatia lui era exagerat de masculina: purta piele, uniforme, tinute sport. Desi era evident homosexual, s-a casatorit si a avut doi copii. A infiintat o organizatie semimilitara, si, in final, s-a sinucis dupa ritualul japonez seppuku. Cum sa- putut intampla asa ceva? Ei bine, in 1970 Yukio Mishima a dat o lovitura de stat la Ichigaya, Tokio, sediul Fortelor de Aparare Japoneze, cu ajutorul a patru barbati selectionati din organizatia sa paramilitara. Mishima se astepta ca Ministerul Apararii sa accepte si imbratiseze propunerea sa de a se revizui constitutia japoneza, sa se alature gruparii sale pentru a stabili o armata nationala.

Intrebarea este, cum a putut un personaj atat de educat si de inteligent ca Yukio Mishima sa nu realizeze atat anacronismul si ridicolul gestului sau. Explicatiile vremii sunt multe, eu insa cred ca a fost ultima picatura. O actiune regizata de el insusi pentru a justifica seppuku, un ritual de care era obsedat si pe care il considera probabil dovada suprema de masculinitate. Avand inclinatii homoerotice pe care cu timpul le-a renegat si impotriva carora a luptat atat de asiduu, este foarte posibil sa fi fost dezamagit de hiatusul intre felul in care vedea lumea si interiorul sau, care ramanea neschimbat. Astfel s-ar putea explica gestul sau de a face o actiune absurda care insa sa-i justifice sinuciderea rituala, in numele onoarei.

Homoerotismul sau poate fi foarte usor observat in prima si cea mai celebra carte, Confesiunile unei masti, de altfel primul roman care trateaza problema homosexualitatii in literatura japoneza moderna. In carte, sansibilitatea homosexuala, tragedia, pericolul si violenta sunt strans legate. Eroul romanului este instigat de portretul sfantului Sebastian, al lui Guido Reni, pentru a da frau prima oara pornirilor homosexuale. In spiritul cartii, chiar cu cateva luni inainte de lovitura de stat esuata si de sinuciderea sa, Mishima a fost fotografiat in pozitia sfantului Sebastian, legat de un copac si strapuns de sageti, o previzualizare a sinciderii rituale care avea sa urmeze.

Mishima era exhibitionist intr-un mod care servea laturii sale feminine, poza nud pentru fotografii, canta, juca in piese de teatru. Obsesia sa pentru sport, lupta si actiune crea insa o controversa inerioara. Autorul incerca sa o explice prin antica notiune a “sabiei si crizantemei” care defineste scriitorul-luptator. Acest compromis era contradictoriu insa cu obsesia sa de a muri ca luptator. Mishima considera ca un trup, pentru a fi numit masculin, trebuie sa sufere durere si sa sangereze. De la aceasta obsesie a trupului ( insusi trupul sau devenise sculptural fiind fortat prin nenumarate antrenamente) a trecut la obsesia uniformei care este demna doar de un trup lucrat, toate acestea tinzand spre finalul pentru care a muncit atat: moartea onorabila.

Mishima a comis seppuku in noiembrie 1970, cand, dupa ce s-a adresat soldatilor de la balconul sediului Fortelor de Aparare Japoneze, a fost ridiculizat si huiduit. Si-a tinut discursul pana la capat, apoi, in biroul capitanului, s-a sinucis ritual. Decapitarea sa a cazut in sarcina lui Masakatsu Morita, care nu a reusit sa duca incercarea pana la capat, si intr-un final, a fost performata de Hiroyasu Koga. Mishima planuise sinuciderea sa de cel putin un an, isi scrisese poemele traditionale dinainte de moarte, jisei, si-a pus toate afacerile in ordine si a lasat mostenire bani special pentru apararea legala a celor doi care l-au asistat.

Este clar ca Mishima a dus un razboi doar cu sine insusi, transformand in reprezentatie cel mai cunoscut paradox al lumii contemporane: actiunea de a fi propriul tau dusman dusa la rang de arta.