Hot City - Cultura urbana feminina

Exista ani intregi din viata noastra in cazul carora daca am vrea sa explicam cu ce i-am umplut ar fi destul de dificil. Ne-am cumparat o bicicleta noua. Am citit in medie o carte pe saptamana. Si am plecat in fiecare an intr-o excursie in strainatate. Si ne mai amintim vag ca un revelion nu a fost chiar nereusit. Dar mai mult de atat ce am facut?

Nu au fost ani urati. Dimpotriva, nici nu avem de ce anume sa ne plangem foarte tare. Locuiam intr-un loc care ne multumea. Nu era casa visurilor noastre, insa sa fim seriosi, aproape nimeni nu obtine asa ceva. La serviciu nu era nici prea prea, nici foarte foarte. Cel mai potrivit cuvant pentru a descrie situatia ar fi caldut. Nici nu era suficient de rau ca sa avem un impuls sa schimbam totul radical. Nu era nici efervescenta binelui. Lucrurile se intamplau monoton, repetitiv. Poate ca si eficient, din moment ce nimeni nu s-a plans.

Pot sa fie ani in care ai avut relatii. Dar si acestea, oricat te-ar fi bazait pe moment, s-au dovedit a fi lipsite de consistenta. Nici schimbarea partenerului nu a fost dramatica, daca s-a intamplat. Si nici incremenirea intr-o relatie care nu ducea nicaieri nu te-a durut prea tare. Pana la urma ai cu cine sa pleci in vacante si sa schimbi o vorba seara, dupa un job la care oricum te-ai plictisit. La fel de bine pot sa fie si ani in care nu ai nicio relatie, de parca ai fi cumva invizibila si treci prin lume fara ca nimeni sa te bage de seama. Nu-i vorba, caci nici pe tine nu te-a atras ceva in mod deosebit.

La inceput incremenirea asta parea un lucru bun, poate chiar iti mormaiai in barba ca in sfarsit ai trecut si tu de adolescenta nevrotica. Si ti-ai gasit locul in lume. Acum lumea te trateaza ca pe un adult, egalul lor. E adevarat ca asta se cam traduce prin faptul ca nu te baga in seama. Fiecare este ocupat cu ale lui. Si prietenii au cam rarit-o. Nu mai au timp, cel putin nu ca tine. Ba ca isi cauta casa, ba ca vor sa se faca fotografi dupa ce au fost bancheri, unii mai fac si copii si atunci chiar ca poti sa le stergi numarul de telefon. In fine, sunt agitati. Desi cu toata zarva lor mare lucru nu se vede. Mult mai bine de tine ca ai timp sa citesti o carte, sa vezi un spectacol, sa pierzi o seara sau mai multe, cate ai pofta, uitandu-te in gol.

Singura problema apare cand te uiti inapoi si iti dai seama ca a mai trecut un an, iar mare lucru nu ai realizat. Incerci sa iti dai seama daca s-a schimbat ceva, dar nimic. Oricum, nimic important. Si acum 2 ani la fel. Ba chiar si acum 7 ani, pentru unii dintre noi. Nu este rau, dar o mica rotita iti spune ca nu e normal. Ca poate o sa regreti lipsa aceasta de intensitate, grija cu care te-ai aparat de orice neplacere. Si pana la urma modul in care ai inchis toate usile spre noutate, caci ce sens mai are sa risti, daca deja iti este bine si asa?

Am totusi si o veste buna: incremenirea nu este pentru totdeauna. Cel putin din cate am observat eu in viata reala, ca in fictiune se mai intampla ca ea sa moara singura, suspinand in rochia de mireasa de la nunta la care el nu a aparut. Pana la urma, chiar daca tu nu binevoiesti sa te extragi din coltisorul unde te-ai asezat asteptand sa imbatranesti si sa mori tot vine cineva sa iti dea un branci. Nu pentru binele tau, ci pentru propria placere, desigur. Si chiar daca te vor apuca nervii o sa vezi ca merita – cafeaua va avea un cu totul alt gust cand iti trece un pic de adrenalina prin vene si mintea incepe sa macine la noi idei.