Hot City - Cultura urbana feminina

Inca de cand eram foarte mica si oricum nu intelegeam mare lucru, oamenii mari erau vorbiti intre ei si puneau la cale o conspiratie impotriva-mi: imi repetau necontenit cum se atinge succesul.

Situatia era urmatoarea: eu inca mai mancam muci si plangeam cu lacrimi de crocozaur cand imi ziceau ceilalti copii de la bloc Sana banana si Sana babana grasana tanaaanaaaaa. Si adultii totusi ma luau in serios si insistau sistematic ca trebuie sa tragi tare in viata, pentru ca totul e doar o cursa infernala, pe care doar unii, putini, o castiga.

Eu probabil ca mai mancam un muc, pe ascuns, si imi venea ideea ca verisorul meu, pe nume Ciclobula, primeste de la bunica parca mai multa ciocolata. La asta probabil se refereau oamenii prea mari cand ziceau succes versus esec, ma gandeam eu. Atunci imi spuneam ca da, trebuie luate niste masuri urgente. Si incepeam sa fac o mancarica din flori, pe care o dadeam de mancare papusii Yokko, imbracata in blanita albastra si cu un cap tuguiat, ca de Oblio.

Am mai crescut si am intrat la scoala si speechul a ramas in picioare. Trebuie sa iei note bune si sa muncesti enorm pentru ca alti copii, toti cu vointa de fier si aptitudini incredibile, o sa ti-o ia in fata. E o lume rea si nu vrem sa fii nepregatita pentru competitia mare care e viata, mai ziceau ei. Acum, uitandu-ma in spate, imi dau seama ca am dat tot ce-am putut.

Insa am detestat scoala din prima zi si lucrurile nu s-au imbunatatit pe parcurs. Am fost mereu printre codasii clasei si mama a trebuit sa indese in mainile hulpave multe cadouri ca sa reusesc sa termin si eu cursurile obligatorii. Am avut multe note proaste, am chiulit, si recunosc ca ma uitam cu frica si uimire la colegii mei multi si silitori. N-am inteles niciodata cum le iese dar mi-am acceptat infrangerea cu fruntea sus.

Si totusi, acum, peste ani, uite ca n-am ajuns chiar asa de rau. Deci se poate sa ai o viata frumoasa chiar daca nu stii tabla inmultirii, cate tipuri de lentile exista pe lume, care e formula laptelui, de ce era depresiv Bacovia, unde in tara avem minereu de fier mai degraba decat de altceva, ce insemneaza aceea o integrala si de ce Vlad Tepes era chiar asa de suparat pe conationalii lui mai hotomani.

De fapt, viata mea e mult mai interesanta ca a tocilarilor mei de colegi din toate perioadele. Si nu ma refer aici ca e mai palpitanta. Am intalnit deja un esantion reprezentativ si rezulta ca oamenii mari s-au cam inselat. Nu e musai sa iei note bune ca sa traiesti bine si nici nu reiese ca o sa ai sigur o viata glorioasa sau macar mai usoara daca esti silitor.

Am descoperit ca eu chiar castig mai bine si am o meserie mai nobila decat au reusit ei, tocilarii la care ma uitam suspinand cu neputincioasa invidie. Seful clasei a innebunit, adjunctul a preluat o caraghioasa afacere de familie care merge cam rau si de alti ilustri nu se mai stie mai nimic. Si nu sunt singura loaza care a reusit sa aiba o viata ok. Eu si alti codasi din generala si liceu si facultate suntem de-a dreptul uluitor de multumiti, fata de destinul ce ne parea harazit. Ia dati o cautare pe google.

Lucrurile stand in mod evident cu susul in jos, nu pot decat sa le atrag atentia parintilor ca se insala. Si sa ii rog pe copiii pe care ii cunosc sa nu se lase speriati. Inveti, nu inveti, vremea scolii trece. O sa fie bine.