Hot City - Cultura urbana feminina

Credeam ca numai eu am gasca vesela in fata blocului (nu esti din Brasov, nu?).
Nu castiga bani, sunt pensionati de boala, sau traiesc pe spinarea parintilor/nevestelor, si in afara de berea aia pe care o vezi seara mai baloteaza cate o cinzeaca din cand in cand (de aia sunt vecini cu alimentara).
Astia ai mei deja incep sa se resimta, de la an la an mai apare cate unu cu carje (guta, artrita, etc), se simte ca se maturizeaza, dar culmea, gasca primeste sange tanar din cand in cand. Probabil ca multi tinerei ii considera modele de urmat, si sunt fascinati de povestirile lor :)

nu par deloc bolnavi, sa poata fi pensionati pe caz de boala. arata chiar infloritor - gras si sanatos, paraca asa se zice. si sunt f putini cu parul carunt, ca de pensionarii care joaca table in cismigiu zic de bine

La post ma refer, nu la niste oameni pe care nu ii cunosc. Genul asta de presupuneri e cea mai mare problema a blogerilor care nu realizeaza ca scriu intr-un spatiu public si nu la o barfa cu prietenii. Nasol.

normal sa il tratezi ca atare. nu m-am dus la domnii in cauza sa ii intreb din ce traiesc :) sunt cam multi si cam beti. imi e frica. te oferi sa ma insotesti?
altfel am apelat la salariul minim pt persoane necalificate, m-am gandit ce femei ar tine langa ei niste barbati asa de puturosi si cam cat ar putea castiga. da, e o chestie de educatie sa accepti asta. nu prea le duce mintea si deci nici nu pot castiga cine stie ce. si atunci e calitate si nu cantitate. deci probabil au 2 joburi. altfel familia respectiva nu ar avea din ce sa traiasca si ar suferi de mai mult decat lipsa de simt estetic.
nu e cine stie ce filosofie, doar spirit de observatie si atentie/interes pentru oameni. dar oricum, daca tu ai nevoie de baze mai sigure hai incoace, sa le luam un interviu.

Da.. gasca de feti frumosi.
Stau, mai beau o bere, mai fumeaza o tigara.. si pun tara la cale. Atat mi se pare deranjant, cand spui ca populatia masculina din tara asta e intr-o stare mai jalnica decat cea feminina. Daca se termina articolul cu o propozitie mai devreme, primeai felicitarile mele. Insa asa, ai sa primesti si o critica din partea mea ;).. populatia feminina, aia merita, daca pe ei i-au ales de soti, respectiv parteneri de viata. Doar nu or fi ele dive internationale ori nimfe, zane, sau ce mai vrei.. fiecare dupa cat il tine plapuma. Sa avem rezon.. la fel sunt si femei care toata ziua stau in casa pe geam.. sau la tv, si barbatii muncesc toata ziua.. am un exemplu, si esti invitata mea sa verifici, chiar in blocul de vis a vis. Sta toata ziua la tv, ori pe geam, si uneori mai iese si pana in fata scarii. Pana si atunci cand iese, nu se deranjeaza sa se imbrace.. de strada.. eu si cand ies dupa o paine la alimentara de langa bloc, ma imbrac de strada.. ea iese in papuci de casa, cu haine de casa, sau halat, intelegi. Mai sunt exemple, dar ea ma uimeste.
Asa ca, hai sa tratam ambele sexe cu importanta cuvenita, si sa nu ne rezumam doar la porcii de barbati, ca deh, om fi noi porci, dar pentru tine, datorita ultimei fraze, de care nu ma simt lezat pentru ca nu ma simt... am de spus atat: las-o jos ca macane ;).. respectele mele, dana

multa lume este jalnica, sau puturoasa, daca nu iti place cuvantul. dar momentan nu vad gasti nicaieri de ilene cosanzene. ele sunt lenese individual si ascunse in case, nu asa in vazul lumii. dar sa le descoperim, sa le numaram :D

Felicitari, Dana, asha e, MULTA LUME E JALNICA!!! (e f bun cuvintul, le zici excelent) uite un text despre chestia asta contagioasa!

Şmecherlâcul românesc
proză [ ]
Aluatul autohton (saraci in tara bogata)
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de sanda dan ion [danis ]
2008-04-14 | |
În Olanda tolerează ei drogurile uşoare, au ei femei în vitrine, dar se luptă de secole cu furia apelor, căci au un teritoriu neted aflat în majoritate cu puţin sub nivelul mării. Construiesc diguri, importă pământ şi nisip şi îl cară cu vapoarele, şi răstoarnă de partea cealaltă până se ridică fundul de iese din apă, sau o pompează pentru desecare, făurind aşa numitele poldere. Se spune că Dumnezeu a făcut lumea şi olandezii Olanda. În Danemarca, or bea ei serile prin cârciumi, căci de la slujbe se opresc drept acolo, şi nu mai ies decât pe trei cărări să se ducă la culcare ca dimineaţa să o ia iarăşi de coadă. Nu pun pe limbă în timpul lucrului, şi sunt dedicaţi muncii şi muncesc cu o sârguinţă necunoscută la noi românii. În oaşul Odense, de pildă, după 5 pm nu vezi ţipenie de om pe stradă, mai ales iarna pe gerul sticlos. Oraşul în sine zici că e alcătuit din cristale de gheaţă. În Finlanda, acum 80 ani mâncau coajă de copac, şi în prezent au ajuns să aibă o civilizaţie înfloritoare. Se spune despre finlandezi că unde sunt doi la un loc înfiinţează un sat. Dacă sunt trei înfiinţează deja o bibliotecă. În Japonia, or mânca ei direct cu degetele, şi nu s-or pricepe ei la limbi străine precum şi chinezii, dar sculpteză peisajul, toarnă beton pe versanţii munţilor, şi prevăd cavităţi în care pun pământ şi plantează copaci. Trăiesc într-un cult al muncii. În Grecia, se amărăsc cu măgăruşii ce cară molcomi bagajele oamenilor pe drumurile totdeauna în pantă. Peisajul e arid şi pietros bun aproape numai pentru măslini şi pentru caprele care se caţără după câte o frunzuliţă. În Irak au călduri clocotitoare. Fierbe aeru-n jur. Nu prea muncesc ci mai mult negustoresc. Muncile le fac străinii. Când îi vezi, pun covoraşul şi se roagă. Stau pe un lac de petrol. Ce să foreze, sapă 6 metri şi ţâşneşte în sus. E firesc să fie leneşi... În Libia dogoreşte soarele ucigător astfel încât în mijlocul zilei nu vezi pe nimeni afară. Au livezi de portocali, lămâi, şi potgorii, dar sunt plantate de italieni. Viile sunt altoite pe loc cu material genetic adus din peninsulă.
Dacă la trecerea turmelor moare vreo oaie, o lasă acolo în drum, căci nu deranjează pe nimeni fiindcă nu se împute deoarece se deshidratează rapid din cauza arşiţei. Ei, de la mic la mare, o zdruncină preocupaţi de jocul de 5 pietre. Joacă dispuşi în pătrat la umbră cât e ziua de lungă. Aruncă piatra cea mai mare din cele cinci, şi cât ea este în zbor, dar atenţi să o prindă, le aranjează pe cele de jos în anumite feluri conform etapelor jocului. Îşi foloseşte fiecare din ei dexteritatea, ca să nu ,,zbârcească’’, şi în scopul de a birui adversarii. Joacă până uită de ei.Sub pânza care le acoperă vag trupul, nu poartă nimic.
Sunt atât de leneşi încât când se ridică spre seară, rămân acolo în praful gros, în culcuşurile lăsate de popourile lor un număr de căcaţi egal cu numărul jucătorilor. Nu moare nimeni de jenă şi nici de foame, căci au resurse petroliere.
Aşa ar fi şi cu noi!... Românul cu şmecherlâcul lui a decăzut tot exersându-şi abilitatea de a se face din vorbe unul pe celălalt, şi considerându-se că e... adaptabil. Având câmpii fertile, doar să scapi seminţe şi răsar plante, nu a fost nevoie de strădanie, şi dacă foamea nu ne-a obligat să luăm treaba în serios atunci cine să o facă? Se spune pe bună dreptate că românul are din toate câte nimic. Nu s-a dezvoltat nici la individ şi nici la nivelul societăţii spiritul de conlucrare şi de muncă susţinută şi cinstită. Ne fiind nevoie de ea, nu s-a dezvoltat nici perseverenţa. Românii se trag dintr-un popor de ciobani blânzi şi toleranţi cu/ca oiţele lor, de aceea s-a ajuns să sufere atât de tare de lene, şi să ’’huzurească’’ şi cu minimum de parale în buzunar. Mama, când vede pleiada de vedete de la sumedenia de televiziuni, zice aşa: nu vezi mă, toţi, să fugă de muncă!... Minciuni, că fac treabă bună românii afară. Poate fac, însă cei cu educaţie precară, ce se lasă exploataţi, plecaţi încolo să-şi scoată familia din foame, ce au lăsat acasă guri flămânde şi muncesc ca şi deţinuţii ce au gândul să scape mai repede din puşcărie, ce îşi scurtează pedeapsa dacă depăşesc norma de lucru şi câştigă şi o zi şi jumătate într-una singură. Conştiinţa acestor români ce pleacă afară e un act volitiv dar nu de abnegaţie intrinsecă să muncescă, ci mai de grabă disperarea şi frenezia unui nou început, prigoniţi fiind de nevoi. Deşi discreditat astăzi deoarece făcea apologia socialismului, a avut dreptate cel care scria discursurile lui Ceauşescu- Dumitru Popescu, poreclit Dumitru Popescu Dumnezeu, când a scris în cartea lui de eseuri ’’Biletul la control’’, că în societatea capitalistă fiecare stoarce cât mai mult de la ceilalţi. Da, nu mai merge nimic pe încredere şi echitate, şi totdeauna cel care câştigă, câştigă păgubindu-I pe altul. Nu că ar fi ceva nou... dar noi românii chiar am făcut din capitalism un şmecherlâc Ne-am confruntat prea brusc cu libertatea, şi şi-o gestionează fiecare după cum îl taie capul, şi pe unii chiar îi taie, şi sunt ticăloşi notorii, nu mai le e ruşine şi nici frică.
Nu se mai teme nimeni de reputaţia acelei forţe nevăzute, ce era securitatea, care era eficientă mai mult ca o gogoriţă, prin spaima pe care o însemna ea cu mâinile ei sigure, secrete, căci mulţi dintre noi, ce ne vedeam de treaba noastră, nu prezentam niciun interes deşi ne temeam. Acum chiar ar avea de lucru masiv, căci prea e la liber frauda, şi să îşi însuşească unii intreprinderi imense şi resurse naturale ce până mai ieri erau avuţia noastră naţională. Această japcă pe faţă se pare că o fi chintesenţa capitalismului. Ni se potriveşte mânuşă să ne fentăm unul pe altul. Românul e lacom, egoist şi mârşav, de aceea s-au ivit mulţi ce se autodefinesc cu gingăşie ’’clasă politică’’, şi în loc aceştia să tempereze nesaţul ’’oamenilor de afaceri’’ fără scrupule, ei înşişi, storc fără milă, şi, mai nou, sunt unii şi aceiaşi, sau tovarăşi de câştig. Se lamentează cu definiţii laxe precum oportunismul lor, chiar ei, care şi-au îndesat în buzunare averea stoarsă de la cei mulţi, şi care sunt răspunzători de generalizarea sărăciei, numai că acum folosesc cuvinte rare. Zic la teve: ,,pauperizare’’, zic ,,se polarizează sistemul social’’, zic ’’nu avem o clasă de mijloc’’, zic ’’avem obiectivul de a aduce societatea în normalitate’’, ne aburesc cu sintagme de genul: ’’suportul celui apropiat este esenţial pentru recuperarea normalităţii’’… Suferă şi cei din clasa politică! Suferă, dar numai la nivel de discurs! Ei, de fapt, folosesc cuvinte dibace, dar nu mai respectă nimic, că ,,e regula că nu există reguli’’, şi doar îşi rânjesc în barbă de câştigul lor propriu, conform sintagmei ,,după mine, potopul’’. Şi mass media am făcut-o noi românii tot şmecherlâc. E ca o glandă genitală imensă între cele două picioare care poartă naţiunea prin istorie, sărăcimea şi bogătaşii. Creşte tot mai mare decât a ţărilor din jur, mereu mai virilă şi mai fermecătoare... fie ea de ziare de scandal, sau tabloid, fie reviste glossy, cronici mondene siropoase, sau televiziuni funy- comerciale. Nu luminează omul ci îl atrage libidinos. Totul e năclăit în stufosul ei păr pubian. Grotescul, amăgirea şi păcăleala îmbracă straiele splendorii, veridicităţii, a etalonului, şi a modelelor de viaţă, şi nu e a patra ci prima putere în stat. O dă cotită cu graţie. Ne abureşte cinică şi penibilă cu jurnalistul dur, care pare chiar credibil. Cică e egal distanţat atât de minciună cât şi de adevăr. Cica-l face-n sânge pe invitat, chipurile îi pune întrebări despre aspectul intim al treburilor lui de afaceri, dar se bate cu el pe burtă când intră calupul publicitar. Oameni din generaţia oropsită a copiilor sărmani crescuţi în prigoana foametei de după război, care hoinăreau printre ruine, şi se-mbăiau în găleată, care trăiau laolaltă cu părinţii lor săraci lipiţi pământului, cu toţii în o singură cameră, dormind pe saltelele de paie, cum aveau la hanuri în trecut, şi care primeau porţia de mămăligă tăiată cu aţa întinsă pe arc de nuia, şi mai înainte de a o mânca le era pusă la răcit pe poliţă înaltă să nu ajungă să ciugulească hoţeşte... şi li se punea dinainte rece, să fi devenit săţioasă, să umple repede maţul, au devenit mai apoi ziaristi dintre cei oneşti, ce răspândeau cuvântul partidului, ce-şi luau de la ’’Pâine’’ Eugenii, cele mai ieftine femei, 75 bani, cum se zicea, şi le ţineau prin buzunare, la îndemână, să îşi alunge foamea, cum spune şi poezia: /la munte, la mare/ în oricare-mprejurare/cereţi şi veţi fi serviţi/ cu produsul biscuiţi/, şi mâncau doişpea slană cu ceapă sau salam cu muştar pe hârtia aşternută pe colţul biroului la Casa Scânteii, şi pătrunsă de grăsime, şi beau nechezol în ceşti ciobite, şi facut la ibric pe reşou improvizat din cărămidă de BCA, sau fiert drept în cană cu termoplonjorul bulgăresc. Păi dacă chiar aceştia, ce şi-au trăit pruncia în copaia de legănat agăţată de tavan precum lustra, copilăria cu genunchii băşicaţi şi în o foame nesfârşită, adolescenţa-n lipsuri şi-n haine peticite, tinereţea în frustrări şi dorinţe sexuale neîmplinite, şi până în revoluţie îşi făceau prânzul şi doar cu o japoneză sau c-o împletită goală, sau cu mâncare la sticlă, adică lapte covăsit, sau ciorbă la termos, că strângeau de Dacie, şi care jucau ţintar în pauza de masă, şi care mai au şi acum colecţia de ambalaje de gumă de mestecat, sau de pachete goale de ţigări străine, ascunse în camera rece de la parterul blocului, sau în pivniţa vilei, şi care mâncau mărul cu briceagul, şi foloseau drept scrumieră cutia de conservă, şi îşi ţineau creioanele în capac de delcou, şi îşi fericeau şefii de la partid că îşi făceau concediul la Soci sau la Balton, foşti zeloşi ziarişti proletcultişti, ajunşi după revoluţie mari editorialişti de stânga, ce îşi triesc tinereţile abia acum spre bătrâneţe, auzi că şi-au spurcat nevestele la Rio, Monte Carlo şi la Veneţii, este clar cu ceilalţi mai tineri şi mai perverşi. Chipurile ne tălmăcesc nouă... poporanilor, prin vorbe ce nu se sfârşesc niciodată, dedesubturile şi portiţele, şi cum exploatează unii lipsa legilor, sau ne dezvăluie războaiele de orgolii- adică năravul porcesc după funcţii cât de-nalte. Trebuie că ziariştii aştia ce scriu şi cronici ditirambice despre lumea elegantă sau ne înoadă mintea cu tot felul de asociaţii de idei la talk shourile politice, sunt nişte monştri de nu îi apucă lehamitea de atât cinism şi scriitură şi vorbăraie de-a-mboulea, că nici nu mai poţi face făţă decât luând totul în derâdere. Alţi şmecheri, care au avut abilităţi mercantile de a ieşi în faţă, care se pretind lideri, care sunt la locuri unde beneficiază de privilegii mari, şi al căror glas s-ar putea face uşor auzit, tac. Lor le conviiine, căci dacă era să nu fi venit revoluţia ei ar fi fost în anonimat şi fomişti ca noi toţi. Comuniştilor le-a fost mai greu când au venit la putere, că au luat averile celor tari- adică bogaţilor, iar aceştia erau puşi rău cu noua ordine, şi trebuia să-i reducă la tăcere că nu stăteau cuminţi, resemnaţi în banca lor, şi a fost necesar să se ia măsuri radicale. Au fost trimişi la canal, pe drumul gulagului, şi prin puşcării. Acum doar pârliţii ar putea cârâi, dar cine i-ar bagă-n seamă. Ei sunt ca râma care când o calci ridică şi ea capul să te muşte. Deci nu mai e nimeni contra ’’schimbării’’, căci, dimpotrivă, ciocoii vechi şi-au luat bogăţiile înapoi, şi cei noi abia s-au spurcat. Stând acolo în frunte guvernanţii şi intimii lor, care capătă de asemenea privilegii imense, vor să ascundă dânşii faptul că acum e fiecare pentru el. Vor să ascundă că românul e învăţat să n-aibă şi, dintr-o dată având, îi calcă pe ceilalţi în picioare, căci şi din un om bun faci repede o jigodie, şi din unul mai puţin bun faci la clipă o putoare ordinară, ce chiar se mândreşte cu acest statut. Vor să ascundă că ei, bogaţii, sunt de fapt uniţi, şi că etica şi echitatea s-a dus dracului, şi declară făţiş chiar Tăriceanu, că ’’nu a afirmat nimeni că societatea capitalistă este dreaptă!’’. Vor să ascundă că fiecare dintre ei e o roţiţă într-un angrenaj, şi că îi doare de noi cei mulţi fix în pix, şi de (p)rigorile legii îi doare drept în pălărie... şi că nu îi mai îngrijorează ilegalitatea care a devenit un mod de viaţă, şi fac legii pliind textul pe interesele lor. Ei între ei închid ochii unii pentru alţii când se îmbogăţesc peste măsură, când controlează vieţile altora, şi când îşi creează nemeritat faima de băieţi deştepţi- de fapt, lichele perverse.
Nu le mai pasă de bătrânii pe care i-au adus la condiţia umilitoare de a nu-şi mai putea păstra nici măcar stima de sine, ce se îmbrâncesc pentru pachetele date pomană, şi pe care i-au dat la găleata cu lături. Pe ăştia îi găseşti prin aziluri, dacă au cu ce plăti, sau îi vezi prin talciocuri încercând să vândă sărăcie, să facă un ban din vechituri la care nu se mai uită nimeni. Îşi pun pe ziare lucruşoare pline de semnificaţii ce reprezintă propriul lor trecut, s-o mai scalde cu banii câştigaţi o lună, o săptămână, o zi. Îi vezi pe acolo pe unde şi-a rupt foamea gâtul, prin sate uitate de autorităţi, sau prin oraşe prin case părăginite, prin maşini ciocnite, părăsite, prin canale, prin ghene, când, de naivi ce sunt şi ne fiind apăraţi de lege, acum când lichelismul e în floare, prin vicleşuguri şi combinaţii josnice li se iau casele.
Gaura din tricolor Aceştia sunt victime adevărate, dar nu se mai îndură nimeni de soarta lor amară. Nu le mai ia nimeni partea acestor nevoiaşi ce nu sunt pregătiţi să facă faţă cerbiciei după şi mai multă îmbogăţire a celor deja bogaţi, ticăloşiţi şi lipsiţi de inimă. Au decupat atunci secera şi ciocanul de pe steag şi au lăsat o gaură... Ar trebui să pună acum pe noua stemă a ţării în loc de blândul bour carpatic un dragon vânăt, să îi prevină pe oameni cu înfăţişarea lui slută. În prezent ne-am proscris să servimUE de la străini, şi îşi freacă aleşii noştri degetele lor curăţate de uticule de către manichiureze personale. Sună frumos... ,,statele Uniunii primesc din România personal cu înaltă calificare’’. Şi turcii ne luau cândva copiii şi îi făceau ieniceri, şi cu participarea lor apoi ne cotropeau tot pe noi. Măcar atunci mai investeau în ei, căci îi luau de mici pentru a-i turci, luau de fapt nişte ţânci. Nu se gândesc că ,,ăştia’’ acum vânează creiere dintre cei chitiţi pe carte. Şi aici e nevoie de oameni isteţi dar se duc mânaţi de orgoliul de a arăta că e ceva de capul lor, şi fug şi de părinţi şi de ţara natală. Sunt ademeniţi şi ei îşi oferă preaplinul energetic al tinereţii lor unor ţări aflate te miri unde pe mapamond. Ni-i iau de sub nas pe tinerii cu potenţial, gata crescuţi şi şcoliţi la noi. Şi-i naturalizează la ei pentru ca apoi, aceştia, dezrădăcinaţi, ne recunoscându-se sufleteşte în cei de pe acolo, căci orice s-ar zice, cei care îşi părăsesc locul natal nu sunt nişte oameni fericiţi, refulându-şi singurătatea deoarece în interior sunt tot români, să devină atât de cinici încât să-şi repudieze cetăţenia, şi să îşi critice poporul din care provin, şi să şi îl persecute, căci laolaltă cu cei din ţara respectivă, ne opun nouă competitivitate, şi noi iarăşi să fim cotropiţi, de data asta pur economic. Ni se iau din elite şi suntem făcuţi piaţă de desfacere, că apoi ni se exportă tehnologie de vârf sau bunuri materiale făcute tot de ai noştri duşi pe acolo. Minciuna stă în capul mesei, căci după doctorate chipurile îi obligă să se întoarcă în ţările de baştină, dar găsesc ei metode să-şi ţină acolo geniile autentice.

Bastardizarea nemului românesc
Deşi în această privinţă toată lumea tace mâlc, acest fenomen constituie cea mai rafinată formă de subjugare a popoarelor mici de către cele mari, făcânduşi-le nu chiar colonii ci dependenţele lor. Şi nu este îndeajuns că în loc să rămână şi să pună umărul să ne săltăm cu toţii ei se vând pentru un trai mai bun, ci îşi lasă şi ai lor copii vânduţi încă din sâmbure, şi le nenorocesc viitorul, deoarece fără a le da posibilitatea de a alege îi constrâng, să trăiască în ţări adoptive în o luptă continuă, pentru ca apoi să se repete perpetuu cu generaţiile viitoare. Astfel dăm pentru câţiva taleri şi pentru hrană mai bună însăşi neamul strămoşesc, spiritul de autoapărare, adică chiar solidaritatea naţională. Ţara respectivă îşi întinereşte populaţia, ca să plătească la ei asigurări sociale, ci nu la noi. Cine să mai facă gât, oamenii obosiţi care şi-au mâncat tinereţea chinuindu-se cu crescutul acestor copii care acum pleacă pe capete? Cine să cârtească, prăpădiţii de oameni nefericiţi, care rămân într-o ţară goală singuri în faţa bătrâneţii ce va veni? Dacă străinătatea ar atrage numai dăia ce în şcoală au băut cerneala ar fi mai acceptabil, dar în afară de vârfuri şi de aceste junghiuri, mai ales de prin satele uitate de vreme, ei ademenesc şi tineret cu înzestrare medie însă integru. E tot un şmen, căci orice s-ar zice lumea e xenofobă şi aşa va fi mereu, şi ni-i folosesc mult sub pregătirea lor. Ajung tot muncitorime de cârcă şi slugi sub genunchi străin. Se alege praful de integritatea lor. Dar ei se duc ca fluturii spre lampă mai ales cei de prin sate, obişnuiţi să trăiască în sărcie.
Devin imbecili ce ignoră lanţul robiei şi maxima umilinţă.
Se adună la aeroportul Băneasa, sau la autocare, ca muştele pe bubă, deşi uneori sunt atenţionaţi că ’’pentru cazare, lucrătorii trebuie să îşi aducă cu sine un cort’’. Bătrâna ciupercă a aeroportului, cu turnul de control rămas acum pitic, era cândva emblema României. Acum e drena prin care ni se scurge vlaga ţării-ncet, şi demnitatea noastră de români. Mass media ni-i strică pe tineri şi vestul ni-i ia de tot.
Acum poate zbura oricine şi fără bilet tradiţional ci comandat pe internet la preţuri ridicole.
Sunt transportaţi muncitori de ambe sexe prin aer de companiile low cost, şi nu interesează pe careva din ei nicidecum implicaţiile de viitor asupra naţiunii la sânul căreia au fost alăptaţi.
Se duc orbeşte ca şi cum ar călări de-a-ndoaselea pe vreun animal. România chiar o fi blestemată să îşi alunge oamenii?
Noi românii, chiar om fi sclavi înnăscuţi¬?!
Autorităţile nu or fi ştiind că forţa vie a unei ţări e tineretul sedentar, nu telegarii ce bat Europa? În loc să-i determine să-şi onoreze patria îi încurajează pe toţi să fugă de ea şi de un mediu social statornic. Practic, autorităţile îi alungă din ţară şi pe oamenii cumsecade, care se întorc şi încearcă să-şi reia viaţa la noi. Li se pun beţe-n roate, adică sunt ’’scuipaţi’’, ca să plece înapoi. Pare că se gândesc doar să scape de ei, să nu facă concurenţă celor care au ales să rămână, sau în cazul marii mase a poporului neinstruit sau şcolit precar să nu mai conteze la procentaj ca şomeri. Da, se gândesc să se confrunte cu mai puţine cereri de ajutor social.
Nu se gândesc că facem export şi de carne fresh pentru toate bordelurile din vest.
Noroc că vindem copiii de sugari şi fetele la proxeneţi. Noroc că a apărut ,,oportunitatea’’ ca mulţi de-ai noştri să devină pârliţi de sclavi ai serelor de căpşuni din Spania, din provincia Almeria, sau de aiurea. Mare ’’noroc’’ pe ţară, căci altfel s-ar fi adâncit contrastele atât de mult încât un sfert din români ar fi cerşit.
Nu că nu cerşesc, însă, nu o fac neapărat pe străzi, tradiţional, ci şi scriind scrisori disperate la televiziuni, sau pe la potenţaţi. Se adună ciopor la pomeni electorale, la izvoare de tămăduire, la icoane care plâng, se îmbulzesc pentru aghiazmă dată en gros din buţi pântecoase cu doage cercuite, sau vândută cu amănuntul în peturi cu eticheta Arhiepiscopiei...
Se îmbărbătează bând apă din fântâni sfinţite de vrun popă de ţară. Cerşesc graţia divină datorită naivităţii caracteristice românului, şi din lipsă totală de combativitate. E tot un fel de şmecherlâc la nivelul de gândire populară. Pupă gloata patrafire şi icoane, căutând mântuirea. Sunt câtă frunză şi iarbă să atingă moaşte de sfinţi, ce sunt purtate prin ţară la ordinul mai marilor bisericii. Se înghesuie ca hulubii pe grăunţe. Vin din toate părţile ca şi furnicile la dulce. Sunt resemnaţi în faţa destinului, şi cerşesc graţia divină. Speră să li se dea după credinţă. Dar Dumnezeu nu bifează în carnet dovezile lor de cucernicie şi nu li se dă.