Hot City - Cultura urbana feminina

Nu se poate vorbi de faptul ca Romania nu ar avea o trasatura specifica. Si nu, aceasta nu este mizeria cum spun carcotasii sau frumusetea naturii cum ne plictisesc bucolicii. Romania este caracterizata de gropi. O avea vreo legatura cu proverbul ‘prost de dai in gropi’. Adica Romania este un loc de permanenta testare a capacitatii intelectului de a te pazi sa nu cazi in vreo capcana. Si capcane sunt destule, le stiti si voi. Si oricum, eu nu tin sa fiu malitioasa. Asa ca voi vorbi de gropile reale care ne aduc aminte in permanenta ca nu ai sanse sa nu fii prost daca circuli pe plaiurile mioritice.



Gropile gasesc aici un mediu potrivit pentru inmultire: multe persoane mai mult sau mai jos puse care considera ca nu conteaza cat de bune sunt drumurile daca ei isi permit un elicopter. Ceva foarte romanesc de altfel. Romanii au o viziune foarte ingusta despre bine. E bine daca le este lor bine. Nu prea le pasa daca in jur vad numai mizerie. Asta nu ii deranjeaza atata timp cat in cei 1000 mp ai lor isi pot pune amorasi si grilaje suflate cu aur. Altfel cum le-ar mai creste stima si mandria daca toata lumea ar avea un mod decent de a trai si ei ar fi ca oricine altcineva?



Si de aici pornind am ajuns la concluzia ca de fapt romanilor le place sa traiasca la puscarie. Ei se simt in regula in spatii inguste, sa nu se poata deplasa. Li se pare in regula sa aiba doar cei cativa metri ai lor si nimic mai mult. Nici nu e de mirare ca romanii nu sunt niste cuceritori. Ar fi trebuit pentru asta sa iasa din spatiul marcat. Si poate acolo nu mai reprezentau buricul targului. Ar fi fost doar niste unii, oarecare. E fapt cunoscut ca cu cat este lumea la care te raportezi este mai mare cu atat te simti tu mai insignifiant.



Iar daca esti la puscarie nu numai ca este greu sa iesi, dar este complicat si sa intri. Bariera spatiului inchis functioneaza de ambele parti. Pe vremuri inchideam spatiul arzand tot ce se putea in calea celui din afara. Si asta a fost ridicat la rang de mandrie nationala, strategie care arata cum nu ne lasam noi cuceriti in nici un fel. Nu aveam nimic ca sa nu isi doreasca nimeni vreodata ceva de la noi. Acum producem gropi, cat mai multe si mai mari ca sa nu indrazneasca cineva sa ne traverseze spatiul pe care il iubim atat de mult incat nu am vrea sa il calce picior de venetic. Inainte nu ne lasam cuceriti pentru ca nu era nimic de cucerit. Acum nu ne vindem pentru ca nu este nimic de vandut.



Punct ochit, punct lovit. Chiar suntem lasati in pace, cu turnuletele de la vilele noastre si cu scarile din marmura proasta. Si asa avem toate sansele sa ne pastram specificul intact, adica gropile in care ne rupem masinile, cu care ne pierdem timpul, din cauza carora simtim ca traim aventuros fiindca este dificil sa le ocolim, pe care le injuram cu totii ajungand astfel la un sentiment de infratire, gropile care sunt folosite ca suprema campanie electorala  - eu sunt deschis, uite, ti-am astupat gropile.