Hot City - Cultura urbana feminina

Fiecare om mare are pe lumea asta parerea ca el, si nu altul, stie cel mai bine sa creasca un copil.

Expertiza pe care o stapaneste nu are nicio legatura cu faptul ca are sau n-are copii. Stiinta asta, clarviziunea de a sti exact ce-i trebuie unui copil ca sa iasa om de isprava reiese dintr-un bun simt al lui special. Pe care se pare ca alti adulti, mai toti de fapt, nu il poseda.

Bietii copii. Traim intr-o lume de absurzi care habar n-au sa-i creasca bine. Si pentru ca adultul observa asta, i se pare crima mai mare ca violul sa tina pentru el informatii care sunt vitale pentru dezvoltarea normal a unui copil. Asa ca de cate ori se afla in preajma unui copil care este tratat necorespunzator, el trebuie sa gaseasca, orice-ar fi, o cale de a anunta ce parere are el despre situatia respectiva.



Unii adulti nu cred ca trebuie sa musamalizeze situatia asta revoltatoare. Si atunci isi etaleaza intelepciunea direct, fara manusi. Mutra i se schimonoseste de atata nedreptate si neindemanare la care trebuie sa ia parte si spune cu ton certaret:

-Cum poti sa-i dai copilului asa ceva de mancare? La varsta asta un copil trebuie sa manance numai branzeturi si pesti, nu snitel cu piure.

-Stii, nu prea vrea peste.

- Ce daca nu-i place? Asta n-are nicio legatura cu ce trebuie facut. Si nu, te rog termina! Nu incerca sa ma convingi ca nu vrea sa inghita altceva. Un copil se creste cu discplina, nu-ti face el program, ci tu lui! 



De obicei, situatia asta aduce zazanie intre adulti. Se strica prietenii, se inchid telefoane, se sisteaza planuri de mers in vacanta impreuna. Pentru omul cu bun simt, parintele e obtuz si nu vede calea dreapta in educatia pruncului. Pentru parinte, omul cu bun simt e un nebun care se baga unde nu-i fierbe oala.

Mai e insa o categorie de oameni, mai subtili. Ei au si mai mult bun simt si inteleg ca observatiile lor, desi pertinente, ar putea leza orgoliul parintilor care s-au pomenit cu prunci pe lume si nu stiu sa-i creasca. Si atunci au dezvoltat o tehnica diplomatica prin care totusi sa-si atinga telul.



Cu parintele alaturi, il intreaba pe copil diverse lucruri, ca si cum ar vrea sa le afle de la el. Desi noi toti stim ca adevarata provocare este parintele nepriceput.

-Ti-e cald Ionut? Ti-e cald dragul de tine, vad eu c-ai transpirat. Ia zi-i lu’ mama: mami, am transpirat, da-mi si mie jos caciulita asta. Ia zi-i lu’ mami. Uite-o aici pe mami, ia zi-i.

-Nu cred ca a transpirat, stie el sa-mi comunice cumva cand ii e cald, incearca prietenos, parintele.

-Ba daaaa, uite-l, e leoarca. Ia spune Ionut, ia scoate-mi mami caciulita asta. Si si pulovarasul. Vreau sa raman in tricoas, mami.

Si ii mai zice copilului de un an sa-i zica lui mami sa il scoata la plimbare, ca e prea frumos afara si nu mai vrea sa stea in casa. Si ca e timpul sa doarma acum, mami nu vede ca e obosit? De-aia e smiorcait si nu mai vrea sa stea in brate. Culca-ma, mami, culca-ma ca mor de somn.



Sigur, algerea asta e de salutat. In modul asta simplu, a reusit sa spuna ce a avut pe inima. Si ce daca mami nu-i scoate imediat caciulita lui Ionut si nu-l culca cand crede omul cu bun simt ca e cazul sa fie culcat? Lasa ca poate se gandeste ea cand e singura, si isi da seama ca greseste si aplica sfaturile.

Important e sa nu stai nepasator la educatia copilului altuia. Nepasarea e cea mai rea dintre atitudini. Jos nepasarea si sus implicarea.