Pe la 20 de ani vedeam lumea cu un ochi special. Cu cel a omului care balanseaza intre critic si visare. Aveam niste probleme majore: Unde sa imi petrec vacanta. Oare el ma place mai tare daca imi tai parul ca sa stea mai cret? Sa vad filmul de la mall sau mai bine ies pe o terasa cu prietenii? Oare de ce naiba spune lumea ca James Joyce is the shit?
Visam la momentul in care vom avea suficienti bani incat sa face ce ne trece prin cap fara sa fim nevoiti sa dam cuiva socoteala pentru ce ne place. Ne si lua un pic cu lesin cand ne gandeam la asta. Vazusem prin filme ca poate iesi rau de tot. Ca ajungi la 30 de ani si spui - brrrr, asta sa fiu eu? Ba si mai rau, vazusem in jurul nostru ca ajungi sa fii multumit cu nimica, sa accepti nu jumatati, ci sferturi de masura si sa te bucuri ca nu a fost mai rau.
La noi nu o sa fie asa. Numai sa isi ia astia, maturii astia, terminatii astia, piciorul de pe gatul nostru.
Dincolo de revolta nu prea stiam ce ne place. Era cam neclar. Suntem mai boemi si ne gasim multumirea in cateva vorbe aruncate la o bere? Ne trebuie o sala ridicata in picioare a admiratie? Sau poate intregul univers? Ca sa luam zambetul ala tamp de satisfactie suprema din reclame.
De fapt sa fi seriosi, nici nu ne puneam intrebarile astea. Pentru ca noi nu trebuia sa alegem atunci. Le puteam avea pe toate. Exact asa cum le vroiam. Si daca nu le aveam insemna ca nu le vroiam. Si cu asta gata cu intrebarile. La joaca cu noi, ca sunt atatea lucruri de testat, incercat, gustat. Oare cum o fi sa bei o bere dimineata dupa o noapte de betie? Te trezeste sau nu? Asta este intrebarea.
Cum ne-am transformat de nu se mai gaseste in noi la 30 ce era la 20? Naiba stie. Si pana la urma ce va priveste pe voi? Nu aveti propriile voastre probleme? O mica oglinda in fata poate rezolva multe astfel de dispute.
Dar asa poti face numai cu prietenii pe care i-ai vazut destul de des de la 20 de ani incoace. Ei nu se mai mira de ce ai devenit tu si tu de cum arata si gandesc ei. Ca sa nu mai spunem de ceea ce fac, fiindca nu vrem sa suparam pe nimeni. Iote, pana la urma degeaba se credeau mare scula pe bascula :).
Daca dai insa peste unul care nu a schimbat mai nimic te poate pune rau de tot pe ganduri.
Are inca in casa bibelourile stranse cu grija de mama lui in copilarie. Lalaie pe coarde de chitara si relatiile adevarate sunt intre ‘frati’, singurii care te inteleg. Jobul este doar ceva de la care te intorci ca sa bei berea de seara. Dar lasa ca i-ai aratat tu degetul mijlociu managerului in plina sedinta. Sentimentele adevarate conteaza si nu corporatismul, asa ca uneori nu te mai abtii. Iesirile in gasca la munte sunt cel mai tare lucru posibil. Si vorbesc inca zilnic la telefon cu vecinul de scara pe care l-au cunoscut in clasa a 3-a.
Te gandesti ce bine ca ai trecut de asta, altfel ai fi parut si tu exact ca el, cam penibil. Dar cand naiba s-a intamplat? Si parca unele lucruri chiar iti pare rau ca le-ai aruncat in proces. Si te apuca o noapte lunga in care stai singur si te gandesti la toate astea fara sa le dai de capat.
Ce mai, unii umbla printre noi ca niste senzatii tari, cele de la 20 de ani.
Scrisoare deschisa catre ele
Ba, eu chiar asa gandesc :) Cu exceptia faptului ca exa nu imi bantuie...
Suna urat dar este practic
Adica vrei sa-i insemni pe gay, ca sa-i recunosti? Gizas, Hitler era mic...
Scrisoare deschisa catre ele
Nimeni nu gandeste (chiar) asa ... e plin de ipocrizie mesajul :)))