Hot City - Cultura urbana feminina

Sariti, mi s-a ridicat tensiunea, mi s-au ascutit vorbele, mana tremura necontrolat... imi vine sa dau cea mai rea si acida replica de care sunt capabila.

Cine, ce mi-a facut?

Eh, nimic. Doar ca cineva a vorbit in weekend langa mine cu vocea aia un pic miorlaita, o stiti, vocea peltica si roza care se vrea dulce. Vocea care se crede simpatica. Vocea care are impresii de acadea. Vocea convinsa ca te topeste. Vocea care pretinde ca trece prin lucruri.   

Iar mie asta mi se pare un afront la libertatea mainii mele. E ca si cum mi-ar lua-o cineva si cu forta o pune sa scarpine dupa urechi. Si mie imi place sa fac acest lucru cand am eu chef si simt nevoia. Ca pana la urma e un gest personal, ca si sexul. Nu iti place sa ti se impuna. Cine stie ce e acolo, dupa urechi? Brrrr... ajutoooor!

Desigur, cei care se alinta nu inteleg asta si se dezbraca inainte sa fie invitati.

Eh, si daca ai fost violat in asemenea hal, ce sa mai faci?

Eu inchid ochii si ma fac ca nu vad, cu speranta ca e asa, ca si cum nu s-ar fi intamplat. Imi leg mana bine de corp ca nu cumva sa o ridic spre urechile monstrului. Cum ar fi sa te violeze cineva si tu sa scoti un geamat de placere? Asa ceva nu se face!

Persoanele care se alinta nu observa insa nimic. Ce conteaza fata mea impasibila, ce conteaza ca nu imi arunc repede hainele de pe mine, ele se cred simpatice. Si se simt bine. Si vor sa ma faca si pe mine partasa la bucuria lor. Sa imi miorlaiesc si eu vocea, sa imit o acadea ce tocmai este linsa, sa ma zaharisesc in triluri de ras fara sa ma gadile nimeni.

Si daca nu o fac e ca si cum as plesni un copil tocmai cand imi da jumatate din felia lui cu unt pentru ca ma place tare, tare.

Asta este cel mai disperant. Desi ele ma violeaza, tot eu sunt omul cel rau!