Hot City - Cultura urbana feminina

O discutie din redactie a scos la iveala faptul ca in timp ce austriecii inventau Sachertorte romanul isi strangea catrafusele de teama invaziei tatare iar pe cand prin Europa se restaurau megaconstructii din piatra noi cladeam monumente de paianta.

Parerile au fost impartite, si din afara s-a sugerat ideea ca nu nevolnicia romanului a dus la aceasta stare de fapt, ci saracia. Eu zic ca saracia a fost tot un rezultat al nevolniciei, si oricine priveste istoria noastra renuntand la ochelarii de patriot si viteaz pui de dac va baga de seama. In primul rand, uitati povestea cu dacii. Cand au dat romanii pe-aici, fie ne-au pus ceva in mancare fie ne-au silit sa ne incrucisam cu koala si rame, caci mandul popor dac a pierit cu desavarsire si cred ca povestea incalcita a ceea ce se intampla cu tezaurul dacic e dovada suficienta ca cine suntem acum nu are nici o legatura cu oamenii care au trait pe-aici inainte.

Si povestea tezaurului dacic este o radiografie la scara mica a nevolniciei noastre, dar mai la indemana si in centrul Bucurestiului avem dovada nefericitei noastre conditii: celebrul santier in care autoritatile nu pot vedea ce se intampla, fiindca poarta e inchisa iar zidurile-nalte: Hanul lui Manuc.

Hanul lui Manuc este prin existenta, istorie si evolutie precum o harta la scara a Romaniei, o harta atat politica cat si istorica, administrativa, fiind totodata si o cronica de moravuri romanesti. Cu alte cuvinte, daca vrei sa stii ce fel de om iti e romanul, nenea asta asa de ospitalier dupa renume, care te imbie cu sarmale in odaia buna cu termopan in vreme ce in bucatarie i se darama cuptorul, trebuie doar sa faci o paralela cu soarta Hanului lui Manuc. 

Sa vedem: in 1808, un baron local da in folosinta un mare caravanserai-hotel-megaproiect. Omul isi permitea sa se lanseze intr-o astfel de initiativa mareata: era bei al Moldovei, detinea cam tot ce inseamna imprejurimile de jos ale Bucurestilor, si era considerat cel mai bogat om din Balcani, agent dublu, francmason si inca alte multe. Conditiile in care si-a cladit averea, trait viata si murit moartea sunt la fel de incalcite si de pline de linii strambe ca si istoricul oricarui mogul roman din zilele noastre. Important e ca, la fel ca in cateva alte momente din istoria noastra, izolate si datorate probabil unor conjuncturi astrale favorabile, s-a construit ceva fain in Romania.

Mai avem si alte cateva chestii meritorii, pe care le-au pritocit de obicei oameni care nu erau chiar suta la suta romani, sa ne fie cu iertare si le multumim. Ei bine, Manuc-bei a fost omorat, pardon, a decedat in conditii misterioase, cele doua teorii batandu-se cap in cap (accident de calarie versus otrava). Exact ce se intampla fatis si in zilele noastre cand este la fel de ok sa tratezi publicul drept fraier si sa ii dai niste informatii, pur si simplu asa la intamplare. Pentru ca publicul chiar este fraier. Dupa moartea stimatului baron local, hanul (laolalta cu celelate proprietati) a fost arendat de catre cei care administrau averea in numele copiilor minori. Mai tarziu, mostenitorul lui Manuc a facut ce ar face orice mostenitor de proprietate imobiliara valoroasa din ziua de azi: a ars-o prin cluburi si pe la curse de magari, refuzand sa faca reparatiile necesare cladirii, in ciuda repetatelor avertismente din partea autoritatilor.

Desi eram o tara salbatica, edilii de atunci, nefiind nici ei intrutotul romani, au fost mai insistenti decat, sa spunem, actualul ministru al culturii sau primar al Bucurestiului, asa ca pana la urma mostenitorul a vandut hardughia, ca sa-si ia beleaua de pe cap. Printr-o alta minune astrala care a facut ca acest lucru sa se intample intr-o conjunctura istorica in care nu se puteau ridica cladiri de birouri p+15, hanul a ramas in picioare.

Trece prin mainile unei serii de proprietari care se multumesc sa il exploateze, efectuand reparatii minime, si ajunge la Lambru Vasilescu, un domn revolutionar si european, care in loc de caravanserai doreste hotel modern si monden, si caruia constructia ii serveste prin marime si amplasement. Adica, precum si in zilele noastre in Romania, ce casa istorica mai scapa de frenezia buldozerului se transforma in hotel sau carciuma.

Asa incat intre zidurile unice ale Hanului, ca si ale Romaniei, incepe o epoca semi-culturala insa pitzi-style, cu petreceri mondene, mini-destrabalare si ocazionale spectacole de teatru, probabil stand-up comedy sau ceva alternativ. Acest amalgam care se intampla intre zidurile a ceea ce devenise Hotelul Dacia, zugravit sau tras in poza, ar putea ilustra o definite a Romaniei. Totusi, dincolo de pretext si metoda, hanul a fost pastrat foarte aproape de forma sa originala, renovat si consolidat. In aceasta cladire de renume national stim cu totii ca s-au purtat negocierile pentru Pacea de la 1812, precum si alte discutii istorice.

Precum se si cade la conferinte de felul asta, se se desfasoare la un hotel cu sala de conferinte mare, proiector si wireless.

Hanul lui Manuc, aceasta mica tarisoara, a ajuns ca si tara mai mare, de bine de rau, pana in zilele noastre. Sa-l privim acum si sa ne dam cu parerea: Arata el ca Romania au ba? A fost retrocedat (ca si alte cladiri istorice). Legea nu permite stipulari particulare in cazul monumentelor istorice, decat cele care tin de legea dedicata, asa incat un control exact asupra interventiilor este foarte greu de facut. Si pentru ca vorbim de Romania, nu uitati ca totul este teoretic. Daca domnul mostenitor are chef, il poate lasa sa ajunga intr-un hal de degradare care sa permita aparitia unei minuni cu fatada de Manuc si spate de bloc de sticla.

Dar de ce nu? Atunci ar fi cu adevarat poza din dictionar a Romaniei. Cert este ca situatia actuala ne-a facut sa ne tavalim pe jos de ras, fiindca sincer, daca esti un om cu capul pe umeri, renunti la un moment dat sa te mai amarasti si imbratisezi realitatea: traiesti intr-un loc burlesc, si gata.

Autoritatile, doamnelor si domnilor, sunt necajite ca niste babute. Ca vecinul de vizavi si-a inaltat gardul si nu mai vad ele cat de bine sunt spalate rufele intinse in curte. Da, autoritatile nu vad ce “renoveaza” mostenitorul in curtea hanului, fiindca asta e, poarta e ferecata iar zidul inalt. Parca vad niste domni de la minister cum se suie pe blocurile din vecinatate, tinandu-si de sase, ca sa arunce un ochi inauntru. Sau nu. Sau pur si simplu o sa aflam ca inauntru s-au amenjat niste coridoare inchise cu sticla si balustrade de inox.

Ca sa se potriveasca cu pravaliile colorate si diverse din partea de Splai a hanului. Care sunt fermecatoare si penale in diversitatea lor. Nu merita si un corespondent interior? In orice caz, noi meritam, la fel cum ne meritam tara. Si mai tarziu, mai marii nostri o sa dea din umeri si vor zice: Ce mama naibii, dar daca noi nu vedeam nimic?

Lasati, ca e frumos si-asa. Ca in fond si la urma urmei, de cate ori sa se aranjeze astrele astfel incat sa aiba Hanul lui Manuc noroc de un proprietar caruia sa-i pese? Sau tara noastra de putin noroc, de orisicare?