Mereu pluteste asupra romanului o gurita mica de aer, venita de pe meleaguri straine. O gura de aer curat, pe care si-o pastreaza pentru momentele grele.
De fiecare data cand se loveste de mizeriile romanesti, trage cu putere in piept un moment de relaxare pe malul Mediteranei, o zi la ski in Austria sau o plimbare prin Hyde Park. Cel care nu a a apucat sa calatoreasca inca in strainatate n-are aceasta mica salvare, insa are imagini din filme, stiri, sau in fine, n-are nimic si atunci e un norocos si un linistit. Caci pe cat e de adevarat ca speranta ne mana inainte pe atat de adevarat e ca reprezinta si un motor al nelinistii noastre.
Acum 10 ani inca se emigra cu zambetul pe buze.
Cu o suta de dolari in buzunar, cu inima plina de speranta si cu o oarba incredere in restul Europei: o America a epocii noastre. Se pleca masiv, oamenii nu stiau limba, nu mai iesisera din tara niciodata, nu cunosteau pe nimeni si totusi plecau cu curaj. Multi reuseau, multi esuau insa nu exista frica. Si s-a intamplat apoi un fel de hiatus edenic. Cineva a muscat din mar, cineva a facut o boacana, fiindca odata cu cunoasterea a venit si frica de emigrare. Si frica de emigrare i-a lovit cel mai rau pe cei mai umblati.
Pe cei care stiu bine ce e dincolo. Si suferinta lor e cea mai mare, fiindca ei stiu perfect cat de bine poate fi. Si cum micile mizerii de zi cu zi ale Romaniei ar fi o amintire pe care ca emigrant poti sa o accesezi sau nu, dupa cum ai chef. Si cu toate astea, le e o frica bolnavicioasa. Asa ca raman la stadiul de injuraturi urmate de : ce bine e in X, acolo nu se intampla asta. Sau: Cat am fost cu serviciul in X aveam si aia, si ailalta. Dar nu pleaca. Fiindca…ah, “fiindca” o mie de motive.
Fiindca dincolo varza nu e buna de murat. Si nu exista sorici parlit. Fiindca dincolo nu gasesti bors de pus la ciorba. Si dincolo, orice ai face, toti te privesc ca pe un strain. Nu te ridica nimeni in slavi daca reusesti si te privesc cu neincredere. Fiindca dincolo nu poti avea niciodata prieteni adevarati. Dincolo trebuie sa te lupti pentru a gasi si pastra o slujba. Dincolo nu stii niciodata ce gandeste celalat. Dincolo rosiile au gust de carton si nu se gasesete otet din cereale. Mama ei de viata.
Cred ca a inceput sa mi se aplece cand aud scuzele astea. Uneori mi se intampla sa gandesc asa si eu pentru o clipa. Si atunci mi se apleaca si mai rau. Da, nu am avut prieteni adevarati printre straini. Da, eram "romanca". Da, nu sareau in sus de bucurie cand realizam eu ceva. Insa nu m-a jignit nimeni mai rau decat la mine acasa. Nici macar pe-aproape atat de rau. De sarit in sus de bucurie sare tot mama, fie ca sunt acolo sau aici. Prietenii mi-au ramas aceiasi, si acolo si aici.
Si sa ne fie cu iertare, e cineva in secunda asta sigur de slujba lui romaneasca? E patetic. Si demn de mila. Sunt scuze puerile si lase. Ca de patriotism n-am mai auzit tot de zece ani.
Ah, da, ce-i drept, acolo varza nu se mureaza cum trebuie, iar rosiile au gust de carton.
In fotografie: Windischgarsten, Austria.




























10 expresii amuzante din limba romana
termenul de pirostrii este folosit si pentru acele cununi pe care le pune...
Sotii vs amante
"E bine sa fii amanta. Si poate fi o profesiune pe viata." - tot asa...
Redefinirea statutului de amanta
:-) vei fi si tu sotie, sau poate esti deja.... :-) "ce tie nu-ti place,...