Sueno de Solentiname

Autor: marie jeanne

Nu cred ca e cineva care nu a auzit in ultimii ani vehiculate notiunile de “slow food” si “slow living”. Desi le tot auzeam, mi-a fost usor neclara semnificatia lor pana in ziua in care a trebuit sa fac un mic research pe tema respectiva. Si atunci am aflat cu stupoare ca de fapt aceste notiuni se refera la viata normala. Da, viata normala in care mananci trei mese pe zi, in liniste si savurand fiecare fel. Mesele acelea sunt gatite acasa. Dupa masa faci siesta si asa mai departe.

Stiti, genul acea de lucruri pe care noi romanii, avand nenorocul de a trai sub comunisti am apucat sa le savuram din plin iar mai putin norocosii nostri vecini de planeta capitalisti le stiu doar din cartile scrise de strabunici. Cu ocazia acestui research deci am descoperit ca-n lumea asta exista Solentiname. Numele imi era cunoscut din nuvela lui Cortazar “Apocalipsa din Solentiname”, si din melodia lui Manu Chao, “Sueno de Solentiname”.

Stiam ca e un loc din Nicaragua unde au avut loc niste lupte sangeroase. Imi imaginam insa vreun sat in munti, un cartier de garda al vreunui mare oras sau un pod peste ceva rau major. Pe unde invatam si noi la scoala ca se lupta oamenii. Ei bine, am avut o mare surpriza. Solentiname este un loc recent descoperit de amatorii acestui slow-living, oamenii care vor sa-si faca concediul undeva unde se ajunge greu, ritmul vietii e lent, natura e generoasa, nu exista piscine, All Inclusive si turisti romani galagiosi. Si pentru ca marile lanturi hoteliere si-au bagat deja mainile pana la cot in Maldive, Seychelles, in insulitele din Caraibe, in Galapagos si pe unde au prins un petec de pamant cu palmieri, acesti iubitori de slow au fost probabil fortati sa isi arunce ochii printr-un mare tom de istorie universala, sa afle pe unde s-a mers mai usor cu noul stil de dominatie mondiala.

Ascuns in inima Americii de Sud, pe cel mai mare lac din lume,lacul Nicaragua, Solentiname este o un arhipelag, format in marea lui parte din foarte mici insulite stancoase care sunt un paradis al pasarilor acvatice. Nu e de mirare ca a scapat inca agresiunii lanturilor hoteliere: logistica e foarte complicata. Din pacate fiecare rand scris despre Solentiname, chiar si cele de fata, sunt inca un pas pe care multslavita civilizatie il face intr-acolo. Insa sa nu anticipam.

N-au descoperit insa abia slow-liver-ii Solentiname. America Latina cunostea deja acest loc, nu neaparat prin prisma masacrului ce a avut loc acolo ci prin faptul ca a fost ales ca refugiu de catre scriitori si alti artisti sin zona latino, manati spre liniste atat de diversele regimuri politice cu care aveau ceva de impartit cat si de firea boema care cauta ades sa nu aiba apa calda curenta. Miscarea aceasta a fost patronata de Ernesto Cardenal, primul ministru al culturii pe care l-a avut Nicaragua si care, inainte de a avea aceasta functie a trait zece ani in Solentiname, fondand o miscare de arta naiva si strangand in jurul sau oameni de cultura din intreg spatial latino-american. Astfel Solentiname s-a dezvoltat putin, nu atat din punctul de vedere economic cat din cel cultural, astfel incat in afara de un paradis absolut, in care speciile pe cale de disparitie infloresc iar natura poate fi admirata in toata salbaticia ei, Solentiname, cu casele sale pictate si o galerie de arta naiva celebra este un loc potrivit si pentru cei care sunt interesati de acest tip de arta.

Intr-un cuvant, acest locusor ascuns in mijlocul unui lac din cea mai saraca tara a Americii Latine a ramas unul dintre putinele petice de pamant pe care putem spera sa ne refugiem macar temporar pentru a ne mai reconecta cu mama Geea. Pe insula principala, Mancarron, sunt insa cateva hoteluri, care daca nu au parte de confort 100% ofera un alt fel de relaxare. Natura care literalmente intra in casa, privelistea, mancarea extraordinara si atitudinea oamenilor de acolo care ii fac pe turisti sa se simta ca acasa. Intreaga zona este protejata ecologic, ceea ce inseamna ca aici pot fi vazute specii cu care este aproape imposibil sa te intalnesti in alta parte, e vorba in special de pasari. In Solentiname sunt si cateva situri arheologice in care istoria e perfect conservata si puteti vedea desene vechi de mii de ani, apele sunt clare si limpezi iar pestii din belsug.

E diferit fata de un paradis tropical obisnuit, fiind putin mai aproape de peisajele pe care suntem obisnuiti sa le vedem in clima temperata dar asta este doar o comparative vaga. Exista o concentratie de bogatii naturale pe metru patrat de care se mai bucura putine locuri din aceasta lume. Daca ajungeti deci in America de Sud, acesta este un loc care merita un zbor special din capitala Nicaraguei, Managua, si un drum cu vaporasul.

E posibil sa nu mai vreti sa va intoarceti, iar daca e asa si sunteti harnici, s-ar putea sa va primeasca acolo daca puneti umarul la treaba. Nicaragua e foarte saraca, iar oamenii din Solentiname supravietuiesc din mica agricultura. Asta va face ca acel sejur sa fie foarte ieftin si sa echilibreze nesperat costurile drumului.

Totul este insa compensat de atentia deosebita pentru detalii a locuitorilor, de peisajele nemaivazute si de cel mai de pret deziderat din zilele noastre: linistea.