Hot City - Cultura urbana feminina

Am noroc sa locuiesc relativ aproape de Hawaii. Ma rog, suficient de aproape incat sa nu schimb avionul decat o data si sa nu zbor decat vreo 7 ore, o nimica toata.

Astfel ca atunci cand in mijlocul iernii mi s-a oferit ocazia sa zbor pe o insula vulcanica unde zilnic termometru depaseste 25 de grade Celsius m-am repezit ca un uliu sa imi fac bagajul cat mai repede, cat mai compact si cu cat mai multe costume de baie, prosoape de plaja si creme cu factor de protectie solara.

Am plecat cu noaptea in cap spre aeroportul din Seattle intr-o dispozitie de zile mari, era februarie si eu ma duceam sa fac plaja, in Hawaii. Eram pe jumatate drogata de fericire.

Noroc insa de compania aeriana,ingrijorata de posibilitatea ca as putea sa intru in coma de la o supradoza de fericire, care a insistat timp de vreo 9 ore sa imi faca drumul spre Hawaii cat mai neplacut cu putinta.

Intai nu ne-a dat locuri cand am facut check-in-ul. Le-am primit cu 1 minut inainte sa urcam in avion. Nici nu am stiut ca se poate asa ceva. Bineinteles ca le-am avut pe cele mai proaste posibile, ultimul rand, bine lipite de peretele toaletei astfel incat nici macar sa nu le putem lasa pe spate spre a ne relaxa in susurul apei trase. Din fericire zborul a fost scurt si in San Francisco am schimbat avionul.

De data aceasta am avut locuri mult mai bune, in fata, eu la geam si sotul la culoar, doar ca nu pe acelasi rand ci la vreo 20 de randuri diferenta. Si colac peste pupaza, calatorul de langa mine era cam ciudat. Suficient de ciudat incat sa nu imi vina sa inchid ochii langa el.

Zborul a fost insa lin, fara turbulente si fara mancare. Desi am zburat vreo 5 ore cei de la compania aeriana ne vindeau cu generozitate un sandvis cu 14$. Am inceput sa ii inteleg atunci pe cei care venisera cu mancare de pe aeroport. Din pacate nu am prea apreciat mirosul generos de mancare chinezeasca.

In rastimpul celor 5 ore am avut timp sa ma uit bine la colegii de calatorie, majoritatea aveau 6 ani sau 70 de ani. Singurii adulti tineri erau cei care insoteau cate un copil mic obligatoriu inarmat cu iPad.

Daca cei care mergeau in Hawaii erau batrani sau copii va dati seama cat de cool urma sa fie vacanta noastra, nu?

Aproape la fel de cool ca anuntul de la aterizare care ne-a informat ca nu putem cobora din avion pana cand paramedicii nu vor urca la bord pentru a acorda primul ajutor unei persoane careia i s-a facut rau in timpul zborului.

Partea buna e ca paramedicii aratau foarte bine. Ma intreb daca muschii aceia ii aveau de la ridicatul pacientilor de 70 de ani carora li se facea rau pe avion.