Hot City - Cultura urbana feminina

Primul lucru care m-a frapat in legatura cu micutii americani a fost aparenta lor incapacitate de a vorbi si de a se misca. De fapt exagerez se misca vorbesc dar intr-un mod inobservabil. Pot numara pe degete copiii pe care i-am auzit plangand sau tipand in magazin.

Cu siguranta e un semn de buna crestere dar pe mine ma sperie. Probabil ca de vina e mentalitatea romaneasca ce in privinta copiilor se ghideaza dupa un singur principiu “Lasa-l draga, ca e copil”, asta in timp ce inocentul copil sare cu ghetutele lui mici pe pantofii tai fragili si noi.

Dar, cum se spune? Noi sa fim sanatosi, ca pentru pantofi oricum nu mai exista salvare.

O alta deosebire pe care am observat-o intre copiii americani si cei romani este numarul de haine pe care le poarta.

In Romania nu e ciudat ca la 40 de grade sa vezi un copil cu caciuliuta de vara, adica din bumbac usor. Toamna, caciula groasa din penea e obligatorie, iar iarna e randul caciulei impletite din lana peste care e trasa gluga din fas a hanei matlasate de iarna.

In State copiii poarta toamna pe cel mai aspru vant pantaloni ¾ si bluzite subtiri. Asta in timp ce parintii lor au haine calduroase ce le acopera bine bratele si gatul. Nu de putine ori am vazut cate un copil tremurand de frig in tricou in timp ce mama se lafaia in cizme blanite si hanorac. Sa fie um mod de a cali copilul?

Cu siguranta. Altfel nu imi explic de ce pe o plaja la ocean, primavara, toti adultii ar sta cu gulerele ridicate sa se protejeze de vant si departe de apa rece precum gheata a oceanului, in timp ce cativa copilasi de 3-5 ani, in costume de baie se joaca in nisip si se balacesc in apa (precum in poza).

Se pare ca aici copiii sunt extrem de rezistenti si nu simt frigul la fel cu un adult. E cu adevarat un miracol. La fel cum se pare ca pe aici copiii nu au nevoie de prea multa atentie. Sa zicem ca “odorul” tau care abia merge pica pe jos, in nici un caz nu te repezi sa vezi daca e ok, pastrezi distanta si te uiti, se ridica sau ramane lat jos?

In cel mai rau caz daca esti un parinte mai sensibil il intrebi daca e in regula. Odorul va mormai ceva si se va ridica singur. Probabil ca stie deja ca nimeni nu il va ajuta sa se ridice.

Cred ca prima lectie invatata aici este "fiecare pentru sine", altfel nu imi explic intamplarea de sambata trecuta. Eram la hike si urcam, la un moment dat apare o bancuta si ma asez jos (putina odihna nu strica nimanui, nu?). Dupa vreo 10 minute cand dau sa plec apare o famile cu 2 copii.

Fetita mai mare de vreo 7-8 ani cea mai mica de vreo 5 ani. Cand vad bancuta copii dau sa se aseze. Parintii le spun nu inca, mai au de urcat. Fetita cea mica insa pare sa nu mai reziste, se aseaza jos pe o denivelare de pamant. Nu tipa, nu comenteaza si nu face vreo criza de isterie. Sta cuminte jos si se odihneste. Parintii isi continua drumul punandu-i in vedere ca pleaca si adaugand: "See you! Wouldn't want to be you".

Nu stiu de ce, dar dupa aceste interesante obesrvatii facuta asupra modului spartan in care unii americani isi cresc copiii nu prea ma mir de abundenta caminelor de batrani. Se pare ca la maturitate copiii procedeaza cu parintii am in acelasi mod, ii lasa sa pice lati.