Hot City - Cultura urbana feminina

Era dimineata, un pic trecut de cinci jumatate. Eu poate sforaiam. Sau poate ca nu. Poate ca dorm suava precum o piatra din padurea adormita. Cand deodata cerul se face din negru gri perlat si un pic trandafiriu pe alocuri.

Acesta a fost semnul ca cel mai mare dusman al omului sa isi arate coltii lui de fiinta abjecta care nu respecta somnul si linistea nimanui. Intai se izbeste de geam cu o bufnitura care se aude pana in cealalta parte a casei. Ai fi spus ca asta ar fi trebuit sa il dea gata. O face inca o data. Si inca o data. In creierul meu mintile incep sa se toarca fir cu fir si sa se innoade in fundite violete.

O clipa de liniste. Imi spun semi-adormita ca poate ca am scapat, dusmanul s-a sinucis lovindu-se repetat cu furie de suprafata lucioasa. Si acum nu am altceva de facut decat sa reiau visul de unde ramasese. Nu ca mi-ar fi placut foarte tare, dar eram inca in atmosfera creata de el si vroiam sa il duc pana la capat. Daca acest lucru mi-ar fi reusit atunci as fi putut sa ma ridic din pat cu un zambet larg latit pe toata fata. Si fara nici cea mai mica idee ca in interiorul corpului am oase ce uneori atarna precum un sac de moara. Ok, cel mai adesea. Nu am mai reusit de un an jumatate sa ma trezesc cand m-am saturat de somn. Insa aceasta ar putea sa fie ziua cea mare. Ziua in care ma voi ridica din pat plutind.

Dintr-o data mintile tipa cu toata puterea si fundele se incretesc de nervi. Dusmanul s-a hotarat sa isi schimbe tactica si sa atace cu artileria grea. Sunete prelungi ca un muget se pravalesc asupra mea din toate partile camerei deodata. Dusmanul este neobosit, alearga dintr-o parte a alta a camerei cu viteza unui supersonic. Si in tot acest timp este de zece mii de ori mai galagios decat el, daca tinem cont de dimensiuni. Incercati voi sa dormiti cu un supersonic in apropiere daca puteti.

Atunci mi-am amintit ca sunt om, ca il pot omori dintr-o singura lovitura daca am chef. Si chiar aveam chef, il vroiam mort. I-as fi jucat si tontoroiul pe mormant daca ar fi fost suficient de mare.

Razboiul propriu zis s-a desfasurat dupa cum urmeaza:

Eu ma ridic din pat injurand si pun mana pe prima carpa pe care o intalnesc. Dusmanul se mai loveste in acest timp de trei ori de geam ca si cum ar vrea sa imi faca in ciuda aratandu-mi ca este invincibil. Apoi, pana sa ma dezmeticesc eu o tuleste in camera cu un sunet de Satana. Imi dau seama ca nu mai am nicio sansa sa il prind si ii deschid fereastra hotarand sa fiu marinimoasa si sa il las cu viata. In schimbul linistii mele. Dusmanul imi rade in nas si se duce in cel mai indepartat colt al camerei. Nu vrea armistitiu, vrea pe viata si pe moarte. Ma asez la panda. Dupa un timp infinit vine si el la geam. E compulsiv, nu poate sta departe. Lovesc cu sete, cat de tare pot, lovesc gata sa sparg geamul. El se scutura si zboara de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Apoi imi mai da o portie zdravana de sunete supersonice. Ma simt la pamant. Cu cineva scuipandu-mi seminte in cap si dandu-mi cu tifla. Pana sa imi adun iar puterile a disparut, s-a camuflat.

Acum doarme undeva nevazut pentru ca diseara sa o luam de la capat. Primul dusman al omului este unul veritabil. Maine insa poate fi ziua mea!