Hot City - Cultura urbana feminina

Uite ca o sa bag pumnul in gura gramaticii si sa incep cu o concluzie: deci cum se poate face rost de o inima noua?

Era intr-o marti. Atunci am pierdut inima. Stiu si momentul exact cand nemernica m-a taiat din interior cu o lama si a facut o fanta suficienta, undeva intre sani. Apoi a iesit din piept cu mare taraboi, batand intr-o tingire, si scalambaindu-se la mine in cel mai dizgratios mod.

Va dati seama ca am urlat dupa ea din toti bojocii, ba poruncitor, ba rugator. Am sfarsit promitandu-i tot felul de porcarii ca sa mi se intoarca inapoi. Stiam de pe atunci ca e de rau sa ramai fara de inima si eram dispusa la tot felul de compromisuri. Aiurea.

Inima a plutit o vreme la nivelul etajului 1, cat sa amuze toti vecinii. I-am auzit cum si-au soptit unul altuia “ti-am zis eu!” ca asa o sa se sfarseasca si gata. Asta a fost. S-a mai auzit o falfaire de aripi usoara, ca o sfidare. Inima dusa a fost.

M-am uitat la mine sa estimez pagubele. Exact ca in Terminator 1 sau 2 sau 3, locul pe unde tradatoarea iesise din piept se lipise cu lipici special, din import. Eram ca noua, nu se mai vedea nici macar o crusta fina, cum ar fi normal in urma unei taieturi minore.

Am incercat intai sa ma comport ca un bolnav, am zacut la pat, am acuzat dureri abdominal acute. Apropiatii au ras de mine mi-au luat temperatura, au studiat problema si au conchis ca sunt buna de maritat. Fara betesuguri, adica.

N-am avut incotro si am inceput sa ma duc din nou la serviciu, sa intretin relatii sociale, sa sarbatoresc revelionul, sa mananc sanatos, sa fac planuri cincinale. Sentimentul e curios, eu stiu ca nu mai am inima si cand m-am cantarit atunci, aproape de eveniment, am vazut clar 2 kilograme in minus. Va dati seama ce inima grea aveam.

Acum sunt un om normal. Pentru ca nimeni nu ma crede ca nu am inima, ma comport si eu ca si cum toate organele sunt la locul lor. Celelalte organe au preluat anumite functii si organismul meu merge ca pe roate. Pleznesc de sanatate dar nu stiu daca una emotionala. Oricum, sunt rosie in obraji. Pe controlate si pe luate.

La rastimpuri ma bat cu pumnul in piept precum un Tarzan, cu speranta ca o sa aud un vuiet prelung. Asta ar fi semnul ca ea e iar acolo. Ma imbarbatez si ma alin cu ideea ca poate ca inima mea s-a intors in iunie, odata cu mirosul teilor, in timp ce eu dormeam. Pana acum cred ca nu ne-am impacat si ea sta plecata. Sau poate, cine stie, este cu mine dar sta pitulata acolo si se ascunde de mine, ca sa ma pedepseasca pentru cine stie ce patimi de-ale ei.

Cum nu am dovezi clare ca am din nou o inima, fac pe aceasta cale un apel si un anunt in monitorul oficial. Dragi prieteni, daca aveti placerea, va rog frumos sa ma ajutati. Stiti si voi ce bine e sa ai o inima, vreau si eu sa joc in liga voastra. Si stimate oficialitati, am pierdut inima, o declar nula. Va rog sa-mi dati ceva, un surogat cu care sa umblu intre timp, ca sa nu se creeze confuzie. Nu-i normal sa ma lasati asa, fiti oameni responsabili.

Si, pentru inima: hai, draga mea, la mine inapoi. O sa fie bine, o sa ma port altfel cu tine, o sa ne distram de minune. O sa te tin in puf si o sa regret ca mi-ai facut vreodata probleme. Ah, si ti-am facut si patul, sa stii, daca esti obosita.