Hot City - Cultura urbana feminina

Umbra marelui urs nu este o himera inventata de o minte bolnava, recte a mea. Umbra marelui urs este un spatiu delimitat geografic, care ar trebui sa apara pe orice harta care se respecta. Trebuie sa am o discutie serioasa cu Google Earth. Dar poate ca au actualizat intre timp.

Umbra Marelui Urs se intinde ca un cocon de la subratul drept al Marelui Urs pana la subratul stang. Asta cand el, Ursul, sta cu mainile departate de corp. In pozitia aceea pe care o adoptam la vama cand vrem sa-i lasam pe vamesi sa dovedeasca ca suntem curati. Fara arme. Umbra se simte cel mai bine cand Marele Urs te tine in brate cu fata sau cu spatele. Dar prin cine stie ce metode, jurisdictia Marelui Urs se simte si in momentele cand te desparte de el o distanta civilizata, de, sa zicem, cateva cartiere.

Marele Urs este fostul meu prieten. N-as putea sa explic exact de ce umbra “Marelui” Urs, pentru ca respectivul e cam pitic din fire. Dar ma rog, unele lucruri se impamantenesc fara prea multe explicatii. Si inveti sa le porti asa, ca pe o hainuta cu care te-ai nascut.

Umbra lui e ca umbra nucului: racoroasa, dorita pe vreme de arsita, dar profund otravitoare. Si stiti vorba ceea: cica sa nu te culci niciodata la umbra nucului. Dar cum eu nu am vazut imediat asemanarea dintre urs si nuc, m-am culcat o data. Mi-a placut si atunci am perseverat. Am facut-o inca odata, si-nca o data. M-am culcat mereu la umbra ursului, din ce in ce mai relaxata, crezand ca o sa-mi fie bine.

Cand stai sub axila Ursului, nu conteaza care dintre ele, viata e frumoasa. Vara tine mai mult, marea e mai mare. Diminetile sunt incununate cu fluturi care vin special sa imi dea mie sa beau bobite de roua culese pe ale lor picioruse din imprietenirea cu floarea. Ursul e mereu vesel, stie el ce stie. Cand un om e vesel nu-l banuiesti de cine stie ce porcarii. Crezi ca totul merge bine. Si iar te culci. Si iar vin fluturii, si iar…

Dar sa nu uitam ca ursul este nuc. Dintr-unul din somnurile mele la umbra seducatoare a ursului-nuc, m-am trezit putin ciufulita. Vara s-a terminat instant, marea s-a murdarit cu rugina, fluturii s-au grabit care incotro, sa hraneasca alte gurite intredeschise cu pofta. Mi-am facut tolba si am plecat. Si a trecut de-atunci ceva vreme, sa zicem cate luni sunt intr-un an.

M-am intalnit cu Marele Urs, la subratul caruia sedea, ce supriza, altcineva. Ramasesem cumva cu impresia ca numai eu stiu sa infloresc cumsecade la umbra asta. Dar am vazut sapat in stanca obrazului de pe chipul Marii Ursoaice exact gradul de fericire si confort pe care il atinsesem si eu. Umbra Marelui Urs o atinsese in asa masura incat semana cu mine izbitor. Desi luata pe bucati, fiziceste vorbind, nu puteam fi mai diferite.

Si acum ma intreb: ce o avea acest Mare Urs Pitic mai special decat alte animale? Ce o fi mancat cand era mic, de iti vine tie, femeie, cum il vezi, sa te strangi de pe drumuri si sa dormi putin tocmai acolo, tinand capul lipit pe o mina antipersonal? Pentru ca luat la bani marunti, Marele Urs Pitic e un personaj destul de mediocru. Si pentru fiecare calitate are un sac plin cu defecte mortale.

Si totusi noi, Marile Ursoaice, stam la coada si ne calcam pe picioare pentru ca vrem musai acolo sa locuim cat s-o putea de mult. La subratul Mareului Urs. Si la Umbra lui otravitoare.