Hot City - Cultura urbana feminina

Nu stiu cand s-a intamplat aceasta transformare. Ultima oara cand m-am uitat in oglinda eram o persoana cu capul in nori. Uitam sa fac lucruri. Multe dintre ele nici nu imi treceau prin cap ca ar trebui facute. Si in jurul meu era o gasca de oameni care din cand in cand imi aducea aminte cate ceva.

De exemplu administratorul blocului imi aducea aminte sa platesc intretinerea. Nu puteam cu niciun chip sa fac asta fara un telefon prealabil. Pur si simplu nu imi trecea prin cap. Asa, ca ma suna, ma prezentam cuminte chiar in ziua respectiva si rezolvam problema. Si daca facea asta pentru intretinere atunci insemna ca putea sa se ocupe si de restul. Ca si cum ar fi fost majordomul meu personal in ceea ce priveste relatia cu blocul in care locuiesc.

Acum insa pas de a mai fi capabila de astfel de realizari. Ba, mai degraba, sunt cel care intra pe scara blocului si dintr-o data isi da seama ca nu este bine. Ca avem o usa din plastic cu geamuri termopan. Si peretii sunt scorojiti cu urme de pe vremea raposatului. Si cutiile de scrisori nu mai au de multa vreme usite. Si isi da seama ca nu se mai poate trai asa, ca trebuie facut ceva. Daca ne respectam atunci scara blocului in care locuim trebuie sa fie macar la fel de ok ca holul de la noi de acasa. Si cum nimeni nu se implica pentru ca, deh, ne-am obisnuit sa traim asa, in mizerie, nu imi ramane decat sa fac eu asta. Sa vorbesc cu un arhitect sa imi faca un deviz, sa bat din usa in usa sa conving nesimtitii de vecini sa dea bani, sa tocmesc o echipa si sa o urmaresc zilnic ca totul sa iasa exact cum trebuie.

Acum, sa nu banuiti ca am ajuns cu adevarat sa fac asa ceva. Dar imi este tare teama ca acolo ma indrept. Ca voi deveni o madama intepata de care toata lumea fuge fiindca ii pune la munca. Sau sa scoata bani din buzunar. Sau pur si simplu le rapeste timpul de leneveala punandu-i sa se gandeasca la lucruri administrative. Pe de alta parte, chiar daca mi-ar iesi schema eu nu voi fi multumita pentru ca noul simt ordinii si disciplinei ma va arunca intr-un alt quest – voi dori ca toata lumea sa aiba balcoanele la fel, ca nimeni sa nu mai plescaie cand mananca si cine stie ce alte lucruri pe care sa le cer actualilor zapaciti.

Trebuie sa recunoasteti ar fi o cotitura groaznica in viata mea ca in loc sa fiu eu zapacitul sa devin persoana responsabila ce trage de 1000 de zapaciti. Adio viata mea, voi fi mult prea ocupata cu babalitati. Adio actionat dupa impuls. Adio o minte relaxata si o sfanta durere in cot. Nu, spun un nu hotarat, nu se poate sa ajung sa traiesc eu asa de disciplinat! Dar cum sa fac sa opresc acest proces ce pare ireversibil? Ajutati-ma sa nu devin doamna Administrator, va rog.