Fostul mi-a implantat un microcip

Autor: Lorena

Cum suporta sa se mai vada la fata oamenii care au trecut prin despartiri nabadaioase si-n chinuri? Am toata compatimirea pentru starurile de la Hollywood care sunt nevoite sa-l vada pe ex in toate ziarele si la televizor, aproape zilnic. Dar acest fost al meu nu e vedeta- si nu mai avem nimic de impartit. N-ar trebui sa stea nimic nici in calea hotararii noastre de comun acord de a nu ne mai intalni vreodata. In teorie.


Bucuresti, capitala Romaniei, e o metropola cu un milion noua sute patruzeci si patru de mii de locuitori, la ultimul recensamant. Suprafata ei este de doua sute douazeci si opt de kilometri patrati. E un oras imens, in care locuiesc atatia oameni pe care nu ii cunosc si nu-i voi cunoaste niciodata.


Tot in el locuiesc prieteni cu care nu m-am mai vazut de mult si pe care m-ar umple de drag sa-i intalnesc accidental. Am si vecini pe care nu i-am mai vazut la fata de ani de zile, de exemplu vecinul de dedesubt. Nu dau peste ei niciodata. Ci, ati ghicit, mereu-mereu peste el, fostul, singurul om pe care n-am nici cea mai mica dorinta sa-l vad.


La inceput m-am gandit ca e o coincidenta. Sunt om in toata firea, cu picioarele bine infipte in pamant, si nu sufar de mania persecutiei. Doar ca antipaticele de coincidente au continuat sa curga cu zecile. De fapt, cam de fiecare data cand ma rataceam prin oras, singura sau insotita, era inevitabil ca el, cel-ce-nu-trebuie-numit, sa fie tot acolo, singur sau insotit, in acelasi loc cu mine, aceeasi zi, aceeasi ora, bineinteles din intamplare, spune el, zambindu-mi larg si parand mai putin deranjat decat mine de afurisitele astea de intamplari.


Incet-incet am inceput sa dezvolt paranoia. Daca totusi e o coincidenta, individul va crede ca eu sunt cea care-l urmareste peste tot. Si, maine-poimaine, ma voi trezi arestata de politie, sau internata la spitalul de nebuni, absolut nevinovata. Nu, trebuie sa iau masuri. Ma voi duce doar unde stiu sigur ca el n-ar merge! Am zis! Doar ca se vede treaba ca nu ii cunosteam gusturile deloc.


Dar daca nu e o intamplare? Am inceput sa ma uit banuitoare peste umar. De unde stie exact unde sa ma gaseasca? Se vede treaba ca mi-a implantat ceva, un microcip sub piele, si acum ma urmareste prin GPS. Cum l-o fi obtinut? Are pile la serviciile secrete, te pomenesti. Da, amaratul de el, de buna seama isi petrece zilele urmarind pe un ecran pe unde se misca un punctulet rosu, carevasazica eu, si gandindu-se unde poate sa-mi mai iasa in cale.


Si cum mi l-o fi implantat?  Poate cand dormeam langa el, pe vremea cand inca ne intelegeam bine. Poate o fi profitat de neatentia mea cauzata de fericire in vreo imbratisare. Nemernicul, in timp ce eu aveam in gand doar fluturasi si alte lucruri roze, el isi facea deja planul sa ma urmareasca dupa ce ne vom fi despartit.


De ce face asta, n-are rost sa ma intreb. N-am inteles vreodata de ce face el ceva. Dar sa-l stiu departe, foarte departe, si sa dam iarasi nas in nas in singura, foarte scurta lui vacanta petrecuta in acelasi oras cu mine- asta chiar mi-a pus capac. Maine merg sa ma caut de sus pana jos cu detectorul de metale. Te pomenesti ca de-asta s-or supara pe mine mereu filtrele din aeroporturi...

Pe aceeasi tema
despartire_suferinta_dragoste.jpg Cand imi merge rau, vreau sa le mearga si altora
love.jpg Cum se schimba prietenul
ochelari_forma_inima.jpg Am excedent de bagaj
ma_uit_in_Telefonul_lui.jpg Cine scotoceste in telefonul altuia cade singur in el
Comenteaza
codul de validare

Ultimele articole din rubrica: Teorii SF
E clar, viata de zi cu zi contine mult SF. Asa ca noi incercam sa navigam putin prin el, sa facem lumina.
Razboiul cu primul dusman al omului Teorii SF

Razboiul cu primul dusman al omului

Era dimineata, un pic trecut de cinci jumatate. Cand deodata cerul se face din negru gri perlat si un pic trandafiriu pe alocuri. Acesta a fost...

Ma emotioneaza casatoriile si bebelusii. Cred ca imbatranesc Teorii SF

Ma emotioneaza casatoriile si bebelusii. Cred ca imbatranesc

M-am surprins in ultima vreme cu cate un zambet larg si tamp de fiecare data cand am vazut un bebelus sau am auzit ca cineva tocmai s-a casatorit.

5 metode de a supravietui unei relatii la distanta Teorii SF

5 metode de a supravietui unei relatii la distanta

Pentru ca e foarte greu sa fii despartit de persoana iubita, am intocmit o lista cu cele mai bune 5 metode de a supravetui unei relatii la distanta:

 
Publicitate
Ultimele comentarii
valeriu

Cum se numara barbatii?

Offf, dupa numarul de raporturi , dupa tipul relatiilor , simplu tot ul se...

valeriu

Sunt prea grasa sa fac sex?

Femeile plinute... grase dupa oglinda lor deobicei sunt ca...

Zuma Online

Leapsa: Cu pisica pe tricou

Appreciate it for sharing your cool web page.

 


Machiaj de Sarbatori

Descopera coordonatele unui machiaj perfect de Craciun si Revelion, in dosarul pe care l-am creat speciat pentru luna decembrie.

Tendinte moda toamna-iarna 2011-2012

Urmariti rubrica tendinte toamna-iarna 2011-2012, pentru a afla toate secretele vestimentare ale acestui sezon.

Bratari impotriva starilor de greata

Bratari impotriva starilor de greata

Si uite ca de greata, voma, ameteala te pot salva doua bratari micute care se pun la incheietura mainilor. Le-am testat intr-o calatorie cu masina de 8 ore, asa ca vi le recomand cu mana pe inima.

Se poartă pantofii albi – propunerile sezonului

Salata mexicana

Salata mexicana este energizanta si gustoasa. Este picanta si crocanta, dar si o sursa sanatoasa de proteine pentru ca are oua. Salata mexicana este perfecta la pranz si la cina. O portie are circa 350 de calorii, dar si 20 de grame de proteine si 10 grame de fibre. Ca sa faci salata mexicana...

Parteneri

  • dietetik.ro
  • letsdoitromania.ro
  • tscarena.ro
  • monden.info
  • muzeultaranuluiroman.ro
  • trombon.ro
  • vangogh.ro
  • laptopnews.ro
  • avoncosmetics.ro
  • dentestet.ro
  • extins.com
  • fundatiacaleavictoriei.ro
  • dallesrevolution.ro