Hot City - Cultura urbana feminina

De Sofia Coppola toata lumea a inceput sa vorbeasca dupa ce filmul ‘Lost in translation’ a atras tuturor atentia asupra ei ca scenarist, producator si regizor. Pentru acest film Sofia Coppola a castigat un Oscar pentru scenariu si a fost nominalizata la categoria regizori, fiind a treia femeie care a ajuns vreodata pe lista scurta a nominalizarilor la aceasta categorie. Urmatorul sau film, Marie Antoinette, a fost la fel de bine primit de public, chiar daca o mare parte a criticilor de film l-au trecut mai degraba pe lista nereusitelor.

Prin ce se remarca Sofia Coppola? In primul rand pe modalitatea vizuala de a spune povestea. Intalnirile dintre personaje par stranii, ca si cum acestea ar trai in lumi paralele si comunicarea nu s-ar putea face niciodata pana la capat. Vazand filmele ramai cu senzatia ca ceva esential nu a fost spus, se creeaza o tensiune intre personaje care tot astepti sa se elibereze la un moment dat, dar fara ca insa acest lucru sa se intample.

Personajele sunt solitare, desi par sa isi doreasca neincetat o relatie care sa ii faca sa nu se mai simta atat de singuri in fata vietii. Senzatia aceasta este accentuata de faptul ca personajul principal, prin ochii caruia se deruleaza poveastea, pare sa isi auda doar propria muzica ajungand astfel la disonanta cu ceea ce se spune in jur. Filmele sale dau o senzatie de visare, de ireal. Camera se opreste pe detalii (prajiturile in Marie Antoinette, reclamele in Lost in translation), trasaturile fetei spun mai mult decat cuvintele. Sofia Coppola nu pare sa isi doreasca sa explice ceva, ci doar sa arate.

Nici nu e de mirare ca Sofia Coppola a prins la public; nefolosind clisee ne vorbeste de lucruri care fac zilnic parte din viata noastra – muzica, singuratate, moda, calatorii, greutatea de a comunica, vedete, petreceri, lungi zile de munca. Nimic spectaculos la mijloc, sau daca apare, e adus cat mai aproape de banal, astfel incat totul pare sa fie o balada adusa plictiselii.

Biografia Sofiei Coppola numai una plictisitoare nu este insa. Fiica a celebrului Ford Coppola si verisoara a lui Nicolas Cage, face parte dintr-o famile in care a face arta este o meserie pe care toata lumea trebuie sa o incerce la un moment dat. Si Sofia chiar a incercat pana sa ajunga laudativ pe buzele tuturor. Nascuta in timpul filmarilor de la Nasul si-a facut debutul in acest film in timpul scenei botezului. A aparut apoi si in unele secvente din Nasul II, precum si in Nasul III ca si Mary Corleone (performanta pentru care a primit Golden Raspberry Awards).

Pe langa meseria de actor a incercat-o si pe cea de designer, vanzand linia sa de haine MilkFed exclusiv in Japonia, pentru ca era fun sa termini scoala de arte si sa faci design si sa mai castigi si bani din asta. Dupa design urmeaza muzica, Sofia Coppola fiind implicata in promovarea muzicii underground prin emisiunile Hi Octane. De altfel muzica joaca intotdeauna un rol important in filmele sale, mai multe lucruri fiind transmise prin muzica decat prin cuvinte.

Lost in translation este un film independent, facut cu resurse minime si cuprinzand chiar si scene live care nu erau proiectate initial, dar care au fost incluse pentru ca regizoarea le-a gasit interesante si ele se potriveau cu stilul documentar in care s-a filmat. Sofia Coppola a castigat astfel un nume de referinta in lumea indie a tuturor celor care fac propuneri alternative la ceea ce scot pe piata marile studiouri. Iar daca ne gandim la amploarea luata de youtube ne dam seama ca transpunerea in film a experientelor proprii este abia la inceput avand multe sanse sa devina o forma alternativa de arta.