Hot City - Cultura urbana feminina

Sunt putini oameni care nu gesticuleaza atunci cand vorbesc si reusesc sa stea intr-o pozitie impietrita, insa majoritatea oamenilor, atunci cand isi exprima o idee, isi misca mainile in sus si-n jos sau lateral, cu gesturi mai ample sau mai putin ample.

Cercetatorii au incercat sa afle care e sensul pentru care ne miscam mainile atunci cand vorbim si ce se intampla cu creierul unui om care gesticuleaza in mod frecvent cand respectivul este oprit sa mai gesticuleze si totodata este pus sa vorbeasca despre ceva care-l pasioneaza.

Una dintre remarcile cercetatorilor a fost ca respectiva persoana careia i s-a interzis sa gesticuleze nu mai avea aceeasi coerenta si entuziasm ca atunci cand vorbea dand din maini. Asadar, una dintre primele concluzii a fost aceea ca oamenii gesticuleaza ca sa se exprime cat mai bine si pentru a fi intelesi cat mai bine. Se pare ca datul din maini are rolul de a ne sublinia ideile prin faptul ca putem arata directii, putem trasa adevarate harti in aer sau putem schita forma obiectelor. De asemenea, gesturile sunt capabile de a arata relatii spatiale complexe. In urma unor studii pe mai multe grupuri de oameni, cercetatorii neurologi au ajuns la concluzia ca oamenii care nu prea gesticuleaza sunt oameni mai tacuti, introvertiti si buni ascultatori, insa totodata ii priveaza pe cei din jurul lor de un canal important de informare.

Conexiunea dintre gest si cuvant este foarte importanta, iar lipsa ei poate fi un simptom al unei probleme mentale si poate compromite comunicarea cu ceilalti.  De exemplu, pacientii care sufera de afazie, adica nu pot sa vorbeasca si sa inteleaga ce spun ceilalti, gasesc dificil sa priceapa gesturile celor din jur. Studiile facute pe niste persoane afazice au demonstrat ca gesturile sunt controlate de aceeasi regiune din creier care controleaza vorbirea. Cercetatorii au cazut de acord ca gesturile si discursurile provin dintr-un proces cognitiv comun.

Asa cum se stie, miscarile corpului spun intotdeauna ceva despre ceea ce intentionam sa facem sau chiar facem. Corpul se poate exprima singur fara cuvinte, indiferent daca sta sau merge. Un om poate parea grabit, linistit, agitat, nervos, doar uitandu-ne la pozitia corpului si la expresia faciala. Acelasi lucru se intampla si cu gesturile, ele spun foarte mult despre noi, daca suntem indragostiti, umiliti, recunoscatori, daca uram, inselam sau glumim etc. Multi ani cercetatorii nu au cercetat prea aprofundat gesticularea considerand-o doar o forma de manifestare care apare in timp ce vorbim. Insa aceasta conceptie asupra gesticularii s-a schimbat in urma cercetarilor facute in anii ’90 de David McNeill de la Universitatea din Chicago.

Conform teoriei lui McNeill, vorbirea si gesturile au un sediu comun in creier, sediu in care se gasesc simboluri si imagini mentale asupra lucrului care se vrea a fi exprimat. O alta descoperire importanta a lui McNeill a fost ca limba si gestul se influenteaza una pe cealalta, de exemplu un spaniol si un englez care rostesc aceeasi fraza, in limba lor, gesticuleaza diferit. Cu ajutorul acestor studii se poate vedea daca un spaniol care a invatat engleza gandeste in engleza sau pur si simplu isi traduce in minte frazele in engleza.

Pentru McNeill gesturile sunt “ferestre catre procesul gandirii”, care arata de fiecare data cand o persoana exagereaza, minte sau este nehotarata, deoarece uneori gesturile sunt contradictorii cu ceea ce se spune.

Cercetatorul neurolog Spencer D. Kelly de la Colgate University a facut cateva experimente pe cateva grupuri de oameni punandu-i sa vizioneze niste filmulete in care gesturile nu corespundeau cu ceea ce se spunea, de exemplu cand se spunea “inalt” se facea un gest cu mana care insemna de fapt “foarte mic” sau de multe ori actorii nu gesticulau deloc. Majoritatea dintre cei care au vizionat filmul au auzit doar cuvintele si nu s-au putut concentra la imagine. El a analizat procesele neuronale ale celor care se uitau la filmulete si a observat ca existau anumite patternuri vizibile pe encefalograme, care erau de fapt reactiile celor supusi experimentelor care apareau de fiecare data cand un gest nu corespundea cu ceea ce se spunea. De aici, el a tras concluzia ca gesturile si cuvintele vin impreuna si stau sub aceeasi interpretare, cand cele doua intra in contradictie celalalt nu mai stie ce sa inteleaga. Deci continutul semantic al unui gest contribuie la intelegerea cuvantului in creier.

Willem Levelt de la Insitutul Max Planck a luminat teoriile asupra creierului venind cu o alta interpretare si anume ca, creierul produce exprimarea verbala in 3 stadii: in primul stadiu creierul conceptualizeaza mesajul intentional in informatie preverbala, in stadiul al doilea din conceptele neformulate lingvistic se articuleaza propozitii, iar in al treilea stadiu propozitia este verbalizata. Gesturile merg in paralel cu aceste stadii si se formeaza impreuna cu ele, ca niste schite pe care creierul le creeaza chiar inainte de a fi verbalizat un gand, insa daca o propozitie este construita abia in stadiul doi, gestul poate aparea inca din stadiul unu, deci creierul are nevoie de mai mult timp pentru a construi o propozitie decat pentru a construi un gest.

Conform acestor teorii s-a ajuns la concluzia ca gesturile functioneaza chiar daca nu spunem nimic, adica ii dau o idee interlocutorului despre natura discutiei, lucru care arata ca acesta primeste informatie vizuala inainte de a asculta cuvintele.

O interpretare mai detaliata a experimentelor o puteti gasi aici