Hot City - Cultura urbana feminina

Pornind de la premisa ca fericirea nu este o stare permanenta si nici o stare ideala de neatins, cativa cercetatori au incercat sa afle cat dureaza fericirea si care sunt resorturile care o fac sa apara.

Dupa ce au analizat mai multe grupuri de oameni si reactiile lor la anumiti stimuli, cercetatorii au descoperit ca fericirea dureaza foarte putin si apare in momentele de noutate sau de schimbare benefica gen: achizitionarea unor lucruri, vacantele in tari exotice, inceputul unei relatii amoroase, un nou job, o promovare etc. La o analiza mai atenta s-a constatat ca fericirea apare cand suntem pusi in asteptarea unui lucru placut sau a unei experiente noi, iar imediat dupa achizitionarea obiectului respectiv sau instalarea intr-un post mai bun dupa o promovare, fericirea se diminueaza foarte mult.

In 1970, cercetatoarea Sonja Lyubomirsky, pasionata de analizarea fericirii, a intreprins un studiu asupra castigatorilor la loterie. Ea a remarcat ca dupa aproximativ un an, acestia nu erau mai fericiti decat cei care nu castigasera. De asemenea, intr-un studiu asupra oamenilor paralizati s-a constatat ca acestia dupa paralizie nu erau atat de nefericiti, pe cat se asteptase. Aceste cercetari i-au dus pe mai multi psihologi la concluzia ca exista o fericire de fundal in care traim, adica o stare in care nu suntem suparati, ingrijorati sau bolnavi, care se intensifica in momentul in care traim noi experiente. Ei au numit acest fundal “set genetic de fericire”, iar revenirea de la o bucurie intensa la o stare banala de bine, au numit-o “adaptare hedonista”.

In urma unor studii aprofundate asupra mai multor gemeni s-a constatat ca acest “set genetic de fericire” reprezinta 50% din fericirea unei persoane, asadar ne nastem cu 50 de procente de fericire. Kennon M. Sheldon de la Universitatea Missouri-Columbia, David Schkade si Sonja Lyubomirsky au ajuns la concluzia ca la cele 50 procente de fericire genetica se mai adauga 10% fericire obtinuta din circumstante, iar celelalte 40 de procente de fericire sunt obtinute din intentii, strategii si comportament. Toata aceasta teorie a fost rezumata intr-o ecuatie a fericirii: H = S + C + V, unde H este nivelul de fericire, S – contributia genetica, C – circumstantele si V - controlul voluntar.

O alta concluzie la care au ajuns acesti psihologi este ca fericirea nu e un lucru usor de obtinut, iar banii (in afara de minimul necesar), sanatatea, educatia, rasa, au un efect minim asupra fericirii. A fi casatorit, a avea o pozitie sociala buna, a detine tot felul de lucruri, te fac fericit doar 8 procente din 15, deoarece exista acea “adaptare hedonista” care nu ne permite sa ne bucuram cu aceeasi intensitate prea mult timp de respectiva experienta.

Spre deosebire de acesti psihologi care si-au manifestat suspiciunea in ceea ce priveste durata fericirii, psihologul Martin Seligman de la Universitatea din Pennsylvania, initiatorul psihologiei pozitive, a declarat ca a gasit calea catre o fericire permanenta. El a propus niste cursuri de fericire, la care participantii platesc dupa ce l-au urmat, doar daca sunt fericiti. El considera ca prin aceste cursuri va face sa creasca fericirea in lume. Liderii psihologiei pozitive argumenteaza ca oamenii fericiti nu numai ca se simt foarte bine, dar sunt mai sanatosi, traiesc mai mult, sunt mai productivi si au succes daca intra in politica. Ei considera ca fericirea naste invingatori, iar nefericirea naste oameni neproductivi.

Cursul, intitulat “Cum sa obtii fericirea autentica”, tinut de Seligman, consta in exercitii gen: scrierea unor scrisori de recunostinta catre un prieten, notarea seara de seara timp de o saptamana a 3 lucruri care te fac fericit, si, in general, tot felul de exercitii care sa te faca mai optimist, mai recunoscator si mai bun.

Ideile sustinute de psihologia pozitiva au starnit revolta printre psihologii americani, care au numit conceptia lui Seligman “tirania atitudinii pozitive”, remarcand ca traim intr-o cultura care ne forteaza sa fim fericiti tot timpul.