Hot City - Cultura urbana feminina

De ce le uram noi, cei care nu beneficiem de rasarit de soare cu brazi sau palmieri. Nici de vantul acela de dimineata care face frunzele sa cante, nici de roua in iarba, nici de racoarea nisipului care se va transforma in cuptor peste zi.

De ce le uram?

Uite, eu le urasc pentru ca ma transform peste noapte intr-un fel de varcolac iar pana la ora 12 inca nu sunt om pe deplin. Dimineata ochii mei nu vad prea clar si ma doare groaznic stomacul. Soarele il vad rasarind printre blocuri si luminand diverse fasiute de oras care ar trebui prin lege sa ramana pe veci in intuneric.

Dimineata devreme, autobuzele si tramvaiele incep sa circule intr-un peisaj dezolat, pustiit de celelate vehicule care momentan se odihnesc. Imi dau impresia unor mari pedepsiti, unor copii supradezvoltati care, pentru ca sunt diferiti au fost pusi sa care toate relele lumii. Da, dimineata imi da cosmaruri mai rele decat noaptea.

Iar in statii, cohorte de oameni care la orele acelea ar trebui sa doarma linistiti, cu plapuma trasa peste nas si visand la ciocolata si portocale, sunt adunati ciorchine si asteapta imbarcarea in cursele acelea spre iad. Oameni cenusii, fara zambet, tacuti, aflati inca pe jumatate in cealalta lume, porbabil pentru totdeauna fiindca repeta miscarea asta prin zona de mijloc zi de zi.

Da, dimineata e o zona de mijloc. E zona in care decorul acela de oras fierbinte in care eu functionez abia incepe sa se remonteze. Cand sunt dimineata pe strazi gasesc mereu ca e o impolitete, ca si cum as trage la o parte cortina in timpul unei pauze la teatru, dezvaluind dureroasele masinatiuni si improvizatii din spatele salii de bal.

E adevarat ca dimineata florile miros mai tare, dar trebuie sa recunoastem ca in orasul de acum florile sunt o impostura, la fel ca si casele cu gradina si alte oaze de liniste. Nu e de mirare ca dezvoltatorii imobiliari vor sa distruga tot ce a mai ramas frumos: sunt oameni care buna parte din viata lor au pornit la drum de dimineata.

Pentru ca dimineata totul miroase mai tare. Si canalele care sunt la fiecare pas, si transpiratia muncitorilor care se grabesc sa intre la sase in fabrica, si  fixativul doamnelor cu permanent de oaie din statie de la Cora Militari.

Dimineata inca mai vezi sobolani zabovind pe capacul tomberoanelor si strangand in labute cate o bucata de ceva neidentificabil: asta imi place. Ce nu-mi place e sa ii deranjez, orasul le apartine la fel ca si noua, iar noi le furam si noptile si diminetile.

Dimineata e trista chiar daca e scaldata in culoarea mierii si bucatica ta de oras e curata, verde, cu acoperisuri din tigla si fara pisici. Caci pisicile dorm dimineata.

Da, asta e. Intr-un decor fals pe care il numim oras si pe care ne straduim sa-l umplem de viata si culoare, sa-l facem viu, colorat si hot, dimineata e o tradare.