Hot City - Cultura urbana feminina

Din cand in cand imi mai pica si condeiul pe hartie, pentru a forma cuvinte frumoase, imbarligate intre dansele, iara nu coloane de cifre, concluzii pe date de trafic sau previziuni trimestriale. Capul fiind insa plin de cele de mai sus, se intampla ca ele sa se reverse si printre iubitele mele cuvinte, facandu-le, prin atingere marsava, sa semene cu un raport al activitatii pe luna in curs. Sau asa ceva.

Asta este ce se intampla cu un om al carui talent literar nu este chiar un diamant gasit gata slefuit. Un om de o calitate literara mai degraba modesta, dar care (bine intretinuta atata vreme cu lecturi si exercitiu) a evoluat placut pe scena internetului “de citit”. Asta e ceea ce se intampla cu un om care, din condei al blogurilor si site-urilor de content, a devenit project manager, si a trebuit sa-si azvarle mintea in strategii, ca intr-o apa neagra si adanca, pe sub care n-ai de unde sa stii ce misuna.

Nu sunt eu un caz singular, mi-am permis sa imi spun povestea fiindca e cea mai la indemana, insa vad in jurul meu ca cei care ne platesc eforturile par sa creada ca un condei bun performeaza la fel de eficient si in conditii literare, si in conditii intocmitoare de rapoarte si previziuni.

De ce oare cred ei asa ceva, si de ce ne facem noi ca asa trebuie sa fie? Pai stiu. Iata ca stiu. Cand esti un sclav al literelor, ai constiinta mai vaga sau mai puternica a faptului ca circuli intr-o lume usor paralela. Nu o data te impiedici de nereguli financiare sau administrative pe care ti le-ai creat singur, nu odata casti ochii cu neintelegere la schimbarile de fapt ale lumii, nu o data nu intelegi ce vorbesc oameni pe care nu dadeai doi bani, insa pe care-i duce mintea sa isi ia restul corect de la chioscul de ziare.

Si atunci, cum sa nu plesneasca pipota in tine cand un om priceput, care s-a descurcat in viata, presupui tu, nedandu-si comorile pe mana nepriceputilor, iti pune sabia pe umar si te investeste ca priceput? E o senzatie vecina cu extazul simtit cand te dai foarte sus in leagan, si in piept iti creste o floare, efemera rau de tot, la fel ca si realitatea faptului ca tu ai putea vreodata sa fii cu adevarat omul acela priceput.

Si nu esti. In 80% dintre cazuri (caci cunosc condeie sclipitoare dublate de o agerime pe masura), la cei mai multi, intre care ma includ, sclipeste insa doar ce am aplicat cu timpul peste un decent si modest talent.

Insa aceasta performanta m-a facut sa cred ca voi putea extrage din mine resurse pe care sa le acopar cu sclipiciul unui project management reusit. Si da, am reusit s-o fac aproape la fel de frumos cum o gandisem, si inca mai am perspective, e o veste buna.

Voi cum va descurcati?