Hot City - Cultura urbana feminina

Iti deschizi blog si lucrurile merg asa de efervescent de bine. Mai ales daca esti unul dintre bloggerii cititi, care primesc feedback constant de la valurile de admiratori cu mancarici internetic in burice.

Exista bloggeri care fac bani grei din asta, nu chiar multi. Ei raman mereu cu motivarea sus de tot, la cer de fapt, pentru ca blogul inseamna paine de calitate pe masa zilnica. Sunt bloggeri despre care nu stie nimeni ca au un blog. Poate doar mama lor, care ii iubeste neconditionat. Si vreun suflet pereche mai zelos.

Si sunt bloggeri, si la ei voiam sa ajung, care au succes si sunt cititi dar nu scot bani din blog pentru ca nu ii intereseaza asta. Ci tin un blog dintr-un fel de exhibitionism cuminte si o exaltare sociala virtuala moderata. Adica vor sa imparta cu un public niste lucruri, dar totul pana la un punct, unde gasesti niste bariere. Ca de-aia isi comunica sufletul pe blog si in Herastrau, la roata.

Si, zic, iti deschizi blog si lucrurile merg bine si ai trafic si crezi ca o sa simti placerea asta de a blogarui o viata de om. Ba chiar iti faci planuri despre ce subiecte o sa abordezi cand o sa iesi la pensie, mai pe target, asa. Ca sa ramai cu acelasi public fidel si sa nu carecumva sa te pricopsesti cu vreun public nubil, isteric si care a luat-o razna de tot, odata cu vremurile.

Am tot observat in ultima vreme cu tristete, deschizand paginile cu care m-am obisnuit sa traiesc armonios, ca bloggeri buni obosesc pe capete. Nu dau nume, persoane importante. Bloggeri fertili si plini de sange-n penita tac intorsi cu spatele la publicul lor cuminte. Care e inca dragut si nu zice nimic, plin de speranta.

Unii se justifica. Sunt asa de obosit in ultima vreme // am gandurile in dezordine // n-am prea avut chef de scris // n-am timp nici sa respir // iertati-mi linistea dar revin, cu siguranta revin //. Nu, nu mai sunati voi, mai ies eu din cand in cand. Altii pur si simplu tac pentru ca nu mai au zvac dar nici sa recunoasca nu vor. E dureros sa fii blogger fara posturi noi.

Si mi-am facut o socoteala. Doi ani e un prag pshihologic pentru o relatie barbat-femeie. Un moment de cumpana cand apele de deschid spre ceva mai profund sau se inchid pe vecie. Ei bine, asa si cu bloggerii. Doar ca aici am observat ca te tine cam 3 ani vria. 365X3 de zile in care dai tot ce ai prin tine mai bun. Dupa care incepi sa te gandesti ca, in loc sa te uiti la ecran, mai bine dormi. Sau te duci jos, sa asculti frunzele. Sau faci un copil. Sau te muti din tara.

Oare se schimba tura de bloggeri? Sau dupa ei nu mai vine nimeni pentru ca apare ceva nou, de care nu ne prindem, si sa ai blog e so passé? Sper ca nu, ca eu inca mai chef. E drept ca scriu de doi ani si ceva…