Hot City - Cultura urbana feminina

Eu nu sunt dintre aceia care fac campanie impotriva fumatului pentru ca e nesanatos. Nu zic, este. Dar cu totii traim doar cateva zeci de ani- cativa in plus sau in minus din pricina de fumat mi se par cantitate neglijabila. A, daca nefumatorii ar trai vesnic, as mai zice ca e o cauza pentru care merita sa militezi. Dar asa, ce rost are? De ceva trebuie oricum sa murim cu totii, nu mi se pare ca e mare diferenta intre cancer de plamani la 65 de ani sau atac de cord la 70.

De asemenea, nu sunt de parere ca fumatorii ar trebui convinsi prin fotografii si povesti oribile sa se lase de fumat pentru binele sanatatii lor. Cred ca orice om are dreptul la sinucidere, fie ea rapida sau lenta, si ca nimeni nu ar trebui sa-si aroge functia de salvator nechemat.

Daca as trece pe langa un individ care se pregateste sa se arunce de pe un pod, in nici un caz nu l-as deranja. In plus, exista vicii mult mai nocive pentru societate in care s-ar putea investi bani si campanii. N-am vazut atatea manifestari impotriva alcoolismului, de pilda, care provoaca atata violenta si accidente de masina.

Pe mine fumatul ma deranjeaza insa dintr-un motiv foarte simplu: pute. Duhneste. Miroase ingrozitor. Nu stiu cum sa-i mai spun altfel ca sa ma intelegeti- personal, mirosul care inconjoara un om cu tigara aprinsa si care i se imbiba in haine, in par, in unghii si in intreaga lui prezenta fizica mi se pare de nesuportat. Si cu greu inteleg cum il suporta el, fumatorul.

Mai rau e ca duhoarea se agata si de ceilalti oameni care isi fac veacul prin preajma sursei de fum- oameni ca mine, pe care nu i-a intrebat nimeni daca vor sa miroasa ca o vrajitoare lovita de fulger.

Pentru ca sunt un om civilizat si, din ce am inteles, fumatorii au si ei drepturi si sunt supusi unei discriminari asemanatoare celei suferite de minoritatile etnice si sexuale, am incercat sa nu ma manifest in semn de protest, ci sa urmez sfatul care mi se dadea la tot pasul: daca nu-ti place fumul de tigara, nu sta langa fumatori.

Pe aceasta cale, am ajuns la concluzia ca:

-ar fi trebuit sa ma las de facultate si in general de orice activitate academica, pentru ca holurile universitatilor sunt ticsite de fumatori in exercitiul functiunii.

-ar fi trebuit sa refuz sa imi exercit dreptul la munca, pentru ca la primul meu job eram singura nefumatoare si deci singura care nu-si exercita acest drept in nasul celorlalti

-ar fi trebuit sa renunt la orice fel de socializare precum iesitul la restaurant/terasa/bar/club, pentru ca aceste locuri sunt dedicate suta la suta fumatorilor. Stiu ca teoretic exista spatii pentru nefumatori, dar eu inca n-am gasit unul bine amenajat pe nicaieri (adica, unde sa nu se fumeze sau care sa nu fie o debara intunecoasa in care sa nu-ti doresti sa intri decat ca sa-ti plangi soarta). Asadar, in acceptia populara, nefumatorii sunt asimilati sectei Amish, care nu danseaza, nu beau bere, nu asculta muzica si nu au prieteni depravati cu care sa-si iroseasca vremea. All work and no play. A, pardon, nici la munca nu e prea primitor pentru ne-amatorii de fum, vezi punctul de mai sus.

-ar fi trebuit, deci, sa imi petrec tot restul zilelor intre patru pereti, in propria locuinta, in singuratate absoluta. Poate sa mai primesc din cand in cand vreun amic in vizita. Dar sa am grija sa nu fie fumator, pentru ca regulile ospitalitatii spun, cica, sa ii lasi sa fumeze in sufrageria ta daca au pofta.

Pana la urma am ajuns la concluzia ca nu pot renunta la toate astea si, decat sa devin pustnica, mai bine sa ma alatur lor- in fond, probabil ca fumatorii nu mai simt duhoarea pentru ca s-au obisnuit cu ea. M-am hotarat sa ma apuc de fumat. Tigarile sunt scumpe, intr-adevar, dar daca sunt fata descurcareata gasesc eu niste oameni pe care sa-i „fumez”. Doar ca n-am reusit inca sa-mi dau seama cum pot oamenii sa fumeze si sa respire in acelasi timp- mie nu mi-a reusit. Cine se ofera sa ma invete?