Hot City - Cultura urbana feminina

Si eu, asemeni voua, am ras de pitipoance. Si eu (poate asemeni voua) imi doresc sa fiu una.

Sa fii pitipoanca e grozav. Cu simtul estetic redus la stadiul de toane, cu indiferenta pentru opinia celorlalti exagerata, bronzatele botoase topaie pe tocurile ascutite prin viata fara vreun regret.



Mi-as dori si eu sa nu mai fac instinctiv un pas inapoi de cate ori privirea imi aluneca pe o bluza verde neon, ciclamen sau animal print. Sa nu ma incrunt in fata unor pantofi atat de de caraghiosi incat ar pica proba de admitere intr-un film sexy.

Sa nu mai fiu preocupata de a arata cat mai aproape de realitate si fara nici o jena sa imi vopsesc parul alb, pielea portocalie si fata asemeni unei masti. Sa imi lipesc unghii false atat de lungi incat sa imi fie imposibil sa ma imbrac fara ajutor.



Sa am curajul de a ma imbraca cu haine cu 2 masuri mai mici care sa imi evidentieze nurii (si cea mai mica urma de grasime de pe corp). Sa imi pese atat de mult de parerea celorlalti incat sa imi iau haine de firma (contrafacute) si sa imi fac poze in care sunt pe jumatate imbracata pe care sa le pun pe net asteptand sa fiu numita “super bunaciune” de catre cei care sapa santuri.



Sa imi doresc atat de mult sa fiu invidiata incat sa imi strang toti banii (si sa mai imprumut si de la mama) pentru a face o poza cu ei, pretinzand ca sunt bogata (desi locuiesc intr-o garsoniera vopsita in roz).



Sa dispretuiesc insa atat de mult invidiosii incat sub fiecare poza pe care o fac avand pe corpul meu insirata exorbitanta suma de 500 de euro, sa ii injur cu spume “Moarte invidiosilor”. Sa consider ca sunt “cea mai frumoasa fata” din cartierul meu desi bat spre 50 de ani.



Sa fiu convinsa ca sunt cea mai desteapta si cea mai interesanta tipa din lume si ca merit ce e mai bun. Iar daca voi nu credeti asta, moarte invidiosilor.

Sursa foto: queenbexy.blogspot.com