Le vreau pe toate

Autor: Lorena


­Da, cam asa as vrea. Pe toate, chiar pe toate. Bineinteles ca nu e vorba de partea materiala, iar ele,  “toatele” nu sunt nici niste doamne sau domnisoare. Este vorba despre toate elementele care te pot ferici intr-o relatie, toate, fara compromisuri.­­



Nu cred ca mi se cuvine, nici ca merit, ci pur si simplu asta este ceea ce imi doresc. ­
­Inca nu-s batrana, deloc chiar, si totusi am obosit sa mai fac compromisuri. Mereu trebuie sa hotarasc ce cantitate de defecte pot sa suport de la un barbat. Fiindca cei care se potrivesc spiritului nu se potrivesc sufletului, cei care se potrivesc mintii nu se potrivesc trupului iar cei care par a se apropia de a indeplini toate conditiile sunt internati la nebuni.

Ei bine, vreau un exemplar care sa le aiba pe toate. Nu caut perfectiune fizica, dar vreau sa aiba si umerii lati, si picioarele lungi, si parul negru si buze frumoase. Vreau sa stie sa danseze dar si sa conduca masina pefect, vreau sa se bata bine la nevoie dar sa n-o caute niciodata. Vreau ca in pat sa n-o lungeasca prea mult dar nici sa dispara inainte ca eu sa apuc sa inteleg ce se intampla.

Pana aici nu pare ceva chiar atat de imposibil, nu e asa? Si ai putea sa crezi ca asta e partea ce mai grea! Ei, iata ca nu e. Partea ceva mai grea este sa ii placa aceleasi lucruri, dar nu chiar in masura in care sa nu mai am ce discuta cu el. De exemplu, as vrea sa ii placa acelasi gen de muzica, dar sa ne putem ciondani in legatura cu suprematia lui Nick Cave versus Tom Petty. Vreau sa abia aceleasi dorinte de calatorie ca si ale mele, sa doreasca sa vada acelasi gen de lucruri, dar sa petrecem seri placute argumentand in contradictoriu daca e mai bine sa vedem carnavalul la Rio de Janeiro sau la Olinda.

Trebuie sa ii placa animalele, asa cum imi plac si mie, dar vreau sa inteleaga ca un caine mare nu trebuie tinut in casa. Sau ca mancarea ieftina pentru animale nu e cea mai buna solutie.toate.jpg

Este ca a fost mai greu? Dar ce e cel mai greu vine abia acum. Vreau sa simta la fel, dar cu nuante diferite. Sa fie insa capabil sa inteleaga cand o ridicare din spranceana e suparare si cand e complicitate. Sa inteleaga ce am vrut sa zic dincolo de cuvintele care poate nu au fost foarte inspirate. Vreau ca atunci cand il apuc de mana sa stie sigur daca il atentionez, incerc sa-l opresc, m-am dezechilibrat sau am nevoie de tandrete.

Vreau sa inteleaga ca eu cred ca trebuie sa iti manifesti dragostea indiferent de starea de spirit. Ca sa te imbratiseze si sa te sarute cand este vesel te poti asteptasi de la un strain. Vreau sa inteleaga ca trebuie a-mi daruiasca totul sau s-o lase balta, fiindca pot supravietui si singura.

Dar mai presus decat a vrea totul de la el, as vrea sa am eu suficient caracter incat sa transform aceste dorinte in valori, cu toate ca stiu ca sfideaza flagrant bunul simt si realitatea.  Pana una alta, e prea tarziu, m-am obisnuit sa traiesc in realitate si  sa judec lucrurile cu bun simt. Dar poate in alta viata…

Pe aceeasi tema
femei_relatii_barbati.jpg Femeie, caut translator barbat
sex.jpg Cum se numara barbatii?
indragostiti_dorm_impreuna.jpg Misterul e sexy
barbati_la_meci.jpg Unde stau barbatii cu chilotii jos
Comenteaza
codul de validare

Ultimele articole din rubrica: Rezolutii

Avem un personaj nelinistit si manat numai de bine, nu va indoiti. Cu partea practica sta el ceva mai prost.

Vreau barbat dezvoltator! Rezolutii

Vreau barbat dezvoltator!

Puteti sa credeti? Nu mai departe de acum doi ani as fi incercat sa am alaturi, mai cu duhul blandetii, mai cu forta, un doctor insensibil la...

Anul asta vreau sa fiu austriaca Rezolutii

Anul asta vreau sa fiu austriaca

Accept chiar sa ma dezbrac de pedigree-ul meu de capitala europeana si sa devin o austriaca de periferie.

Vreau o viata palpitanta! Rezolutii

Vreau o viata palpitanta!

Deci asa nu mai merge, in ritmul asta am toate sansele sa ajung pana la 80 de ani sa imi apara riduri pana si pe lobii urechilor, cu toate tigarile...

 
Publicitate
Ultimele comentarii
valeriu

Cum se numara barbatii?

Offf, dupa numarul de raporturi , dupa tipul relatiilor , simplu tot ul se...

valeriu

Sunt prea grasa sa fac sex?

Femeile plinute... grase dupa oglinda lor deobicei sunt ca...

Zuma Online

Leapsa: Cu pisica pe tricou

Appreciate it for sharing your cool web page.

 


Machiaj de Sarbatori

Descopera coordonatele unui machiaj perfect de Craciun si Revelion, in dosarul pe care l-am creat speciat pentru luna decembrie.

Tendinte moda toamna-iarna 2011-2012

Urmariti rubrica tendinte toamna-iarna 2011-2012, pentru a afla toate secretele vestimentare ale acestui sezon.

Bratari impotriva starilor de greata

Bratari impotriva starilor de greata

Si uite ca de greata, voma, ameteala te pot salva doua bratari micute care se pun la incheietura mainilor. Le-am testat intr-o calatorie cu masina de 8 ore, asa ca vi le recomand cu mana pe inima.

Se poartă pantofii albi – propunerile sezonului

Salata mexicana

Salata mexicana este energizanta si gustoasa. Este picanta si crocanta, dar si o sursa sanatoasa de proteine pentru ca are oua. Salata mexicana este perfecta la pranz si la cina. O portie are circa 350 de calorii, dar si 20 de grame de proteine si 10 grame de fibre. Ca sa faci salata mexicana...

Parteneri

  • dietetik.ro
  • letsdoitromania.ro
  • tscarena.ro
  • monden.info
  • muzeultaranuluiroman.ro
  • trombon.ro
  • vangogh.ro
  • laptopnews.ro
  • avoncosmetics.ro
  • dentestet.ro
  • extins.com
  • fundatiacaleavictoriei.ro
  • dallesrevolution.ro