Hot City - Cultura urbana feminina

Pe vremuri exista spleen-ul ca sa innebuneasca starea de bine a boierilor si sa dea aere romantice poetilor de budoar. Si, evident, ca sa explice starea de lene, cu paroxismul ei, lenea de a-ti fi lene, intruchipata in mult prea gingasul rus Oblomov.

In fine, lenea era ceva nobil si explicabil prin faptul ca nu prea aveai mare lucru de facut in acele vremuri. Nu tu internet sau televiziune sau macar avioane. Lucrurile se petreceau incet. O ocupatie nu aveai voie sa ai ca asta ti-ar fi stricat reputatia. Ti se permitea sa faci vizite prin saloane, sa mergi la opera ca sa comentezi rochiile cucoanelor si alte activitati similare necesare pentru a avea o buna reputatie intr-o societate barfitoare. Aveai dreptul la niste biblioteci uriase si intunecoase, la sejururi de cateva luni la mare (asta ne place), la cateva aventuri care daca ar fi sa ne luam dupa carti se derulau mai ales la nivelul tinutului de mana (dar noi nu ii credem). Ce mai, plictiseala mare mon cher! Dar o plictiseala la nivel inalt.

Si acum ne plictisim, dar asa, in mod proletar. Si ceea ce ni se intampla nu se mai numeste spleen, ci lehamite. Ne este lehamite de faptul ca lucrurile se repeta prea mult, ne este lehamite ca nu traim ca si vedetele, ne este lehamite ca altii de langa noi o duc mai bine, ne este lehamite pentru ca ni se cere prea mult efort, ne e lehamite sa auzim ce gandesc cei din jur si sa vedem mereu cum ceilalti nu ne apreciaza precum ar trebui si ne pun mereu bete in roate.

Si uite asa, daca spleen-ul era un fel de stare ce tinea mai mult de vreo sensibilitate dubioasa, lehamitea e un fel de enervare provocata de ceilalti care insa nu se manifesta pentru ca nu pare sa se intrevada nici un rezultat imediat. Iar noua ne plac rezultatele imediate fiindca ne grabim si am vrea timp sa trecem in aceasta viata prin toate situatiile pe care le vedem la tv. Si fiindca se pare ca nu ne va iesi ni se face asa o lehamite de toti si de toate si refuzam sa mai miscam un deget. Ba chiar ne e si cam lene sa mai injuram, si de asta ne-am cam plictisit.

Deci stam si stam si stam… si asteptam o minune de undeva din afara sa ne scuture si sa faca si viata noastra ceva mai interesanta. Cam asa cum asteptau evreii din Egipt sa vina anii aia de seceta sa inceapa odata show-ul. Sa dea D-zeu peste ei, sa inceapa sa sufere, sa cucereasca lumea, sa nasca uri de secole si sa isi puna amprenta pe tot si pe toate. Ce mai, sa simta si ei ca traiesc cu adevarat.

Evident ca nu am recunoaste asa ceva, ca e de prost gust. Asa ca, mai elevat, spunem ca ne e lehamite din scepticism. Dar daca e sa se iveasca vreun conflict, fie el si un foc de paie, ne aruncam in el ca disperatii, formam tabere si strategii. Doar doar o veni ceva sa ne zguduie din plictiseala lucrurilor care nu merg nici cum. Evident, la un moment dat iti va fi lehamite si de lehamite.