In culisele brandului Plafar

Autor: sana

Ati vazut ca Plafar isi vinde acum produsele in niste magazine care arata complet altfel? Am discutat cu Oana Gargarea, PR Manager al Plafar, si am aflat care este directia brandului. Dar stim acum si care sunt cele mai folosite produse si de ce trebuie sa avem in casa ulei de argan.


S: De cand exista societatea Plafar si cum a inceput totul?


Oana Gargarea: Societatea Plafar este pe piata in aceasta formula din anul 2007. Povestea a inceput cand lantul de companii farmaceutice Centrofarm a observat oportunitatea produselor naturale si bio si a decis achizitionarea licentei de retail de la compania de stat SN Plafar, producatoarea de ceaiuri care a consacrat de fapt si numele acestui brand. Asa a inceput totul, initial cu niste magazine in Bucuresti, apoi s-a extins si la nivel national. Avem in Bucuresti 9 magazine Plafar. Doua dintre ele sunt pozitionate la strada si restul in centre mari comerciale. In tara exista 11 magazine Plafar, situate tot in zone cu trafic mare, in care oamenii pot ajunge cat se poate de usor. Pentru moment ne dorim sa consolidam magazinele pe care le avem si sa ne dezvoltam portofoliul. Recent ne-am si lansat magazinul online plafar.net. Ne-am orientat catre domeniul online unde costurile sunt mult mai mici decat cele ale unui magazin fizic, si vom investi cu siguranta puternic in zona asta.


S: Ce produse Plafar folositi?


Oana Gargarea: Personal sunt adepta produselor bio, am adus de curand in Plafar o gama foarte interesanta pe baza de ulei de argan. Utilizandu-le produsele, am vrut sa stiu mai in detaliu povestea acestui minunat ulei de argan. I se spune aurul din Maroc, se pare ca era secretul frumusetii femeilor marocane. Recomand cu incredere uleiul de argan nu doar femeilor, ci si barbatilor care isi doresc un remediu antiaging, caci este un produs cheie din punctul asta de vedere avand foarte multi antioxidanti. Il recomand tuturor celor care vor sa-si mentina nivelul de hidratare al pielii, care vor o piele frumoasa si luminoasa, par bogat si unghii sanatoase, caci are o actiune completa. Alte produse ar fi ceaiul verde, pe care il foloseam si inainte sa ajung la Plafar, este un produs cu foarte multe beneficii. L-am utilizat personal pentru efectele de slabire, detoxifiere si drenaj dar este foarte bun si pentru partea de imunitate. Propolisul l-am utilizat pe perioada iernii si acum intentionez sa ma apuc de o cura de detoxifiere a organismului. Voi incerca si apoi voi recomanda, in functie de rezultate, Colonhelp.



S: Care sunt primele 5 produse pe care le-ati recomanda pentru consum publicului larg si de ce?


Oana Gargarea: As recomanda mai degraba categorii de produse, caci sunt foarte multe variante interesante. Un produs vedeta, care a prins foarte bine si are extraordinar de multe beneficii, este goji. Fructele au cel mai mare continut de antioxidanti si vitamina C din natura, au de 500 de ori mai multa vitamina C decat portocalele. Pot fi consumate inclusiv de catre copii, varsta minima este de 3 ani. Intaresc imunitatea, au si proprietati fertilizante, sunt bune si pentru potenta. Cu siguranta le recomand pentru a fi consumate zilnic, pot clar imbunatati calitatea vietii pe termen lung.


O alta categorie de produse pe care as recomanda-o este cea cu aloe vera. Este unul dintre principalele ajutoare din natura pentru imunitate si are rezultate foarte bune in vindecarea afectiunilor gastrice. Aloe vera chiar reprezinta o solutie pentru oamenii care sufera de probleme digestive primavara si toamna. Apoi avem produsele apicole care sunt la fel de indicate pentru imunitate, mai ales la copii. Foarte multe mamici vin in Plafar si cauta o solutie pentru cresterea imunitatii copiilor, caci ei intra in colectivitate si de-acolo tot felul de probleme. Mierea, propolisul, pastura si polenul sunt bune pentru digestie, tranzit, colon iritabil, balonari si au un spectru destul de larg ca si eficacitate.


Un altul ar fi arganul, pe care l-am mentionat si mai devreme, o gama de produse care sunt esentiale astazi pentru o femeie moderna. Pentru ca vrei sa fii frumoasa, vrei sa se intample lucrurile destul de repede, trebuie sa ai un ritual al tau de ingrijire iar produsele sa aiba beneficii asupra corpului tau. Vorbim aici despre produse naturale si bio, care nu contin parabeni, nitrati si tot felul de aditivi care pe termen lung fac mai mult rau decat bine. Ca un pont pe care consilierii nostri il recomanda clientilor: sa stie ca atunci cand citesc eticheta produselor cosmetice, componentele sunt listate in ordine descrescatoare concentratiilor naturale, asa se poate vedea exact continutul de aditivi si alte substante chimice. Miroase frumos, ambalajul este interesant, promite multe lucruri dar in realitate continutul poate dauna, mai ales ca sunt persoane cu tenul sensibil si efectele nu intarzie sa apara. Cel mai bine ar fi ca persoanele cu probleme sa consulte un medic dar beneficiile produselor bio si naturale pe termen lung pot fi mult mai bune decat ale dermatocosmeticelor.


Al 5-lea produs este pentru detoxifiere este Colon Help. Foarte multe boli si complicatii ale organismului sunt cauzate de toxinele acumulate de-a lungul timpului in colon, ficat, rinichi, in special in colon, organul cel mai afectat. De aceea detoxifierea este absolut necesara pentru a ne curata organismul si de aici toate beneficiile pentru sanatate si frumusete. Este primul pas catre un stil de viat sanatos. Facem curat in casa, de ce nu am face si in corpul nostru?

 


S: Care sunt cele mai cumparate produse de la Plafar?


Oana Gargarea: Top trei produse din magazinele Plafar include: fructele de goji, Colonhelp, care este un produs foarte cunoscut, incercat, recomandat mult prin word of mouth. Al treilea este Bema Brest Plus, un kit de tonifiere si de fermitate a sanilor, un produs bio de pe piata italiana. Exista studii care i-au atestat eficacitatea si se adreseaza in special femeilor care se confrunta cu sani lasati datorita unor kilograme pe care le-au pierdut brusc sau dupa sarcina sau dupa alaptare.


S: Care sunt valorile Plafar, pe ce se bazeaza traditia care v-a facut cea mai importanta companie in domeniu?


Oana Gargarea: Ne dorim sa promovam ideea de viata si alimentatie echilibrata, de reintoarcere la natura, pentru ca ea are remediile ei benefice. Oamenii nu aveau inainte la indemana medicina de acum si totusi reuseau sa-si pastreze frumusetea si sanatatea, deci inseamna ca stiau ceva si natura are niste secrete din care noi putem invata. Noi incercam sa le redescoperim si sa oferim oamenilor aceasta alternativa de a trai sanatos in mediul actual, in care suntem inconjurati de poluare. Incercam cumva sa contrabalansam realitatea cotidiana din mediul urban si chiar rural, pentru ca nu cred ca granitele mai sunt atat de bine delimitate precum inainte. O alta valoare pe care noi mizam si care ni se pare foarte importanta este valoarea adaugata, focusul pe nevoile clientului. Ne dorim sa fim niste specialisti pentru clientii nostri si prin prisma portofoliului vast pe care il avem incercam sa le oferim solutii complete, de la zona de beauty la zona de sanatate sau probleme specifice, de la cea mai mica varsta si pana la o varsta inaintata. Plafar a trecut de la tot felul de remedii simple, de baza, la propuneri noi, adaptate pietii in care traim.


S: Cum mentineti echilibrul intre traditie si inovatie?


Oana Gargarea: Cred ca este foarte important sa te adaptezi la ce se intampla in prezent pentru ca altfel nu mai primesti votul de incredere al consumatorilor, ar fi o discrepanta foarte mare intre ceea ce comunici si ceea ce oferi de fapt. Piata bio si piata produselor naturale este o piata extrem de competititiva. In Romania piata nu este foarte dezvoltata, nici cea a producatorilor si nici cea a consumului dar putem invata de la Franta, Italia in special. Probabil ca nu vom atinge 22% consum pe cap locuitor cum este in Germania. In Romania, daca nu ma insel, este undeva intre 1.5-2%, mergem cu pasi timizi dar cred ca in perioada urmatoare va creste nevoia nu neaparat pentru produse bio, ci pentru produse naturale care sunt un pic mai accesibile ca pret.


S: Exista vreo regula de utilizare a produselor de la Plafar sau pot fi luate oricand si oricat?


Oana Gargarea: Desigur ca exista restrictii, mai ales pe partea de suplimente alimentare. Noi incercam intotdeauna sa comunicam clientilor ca este necesara si de fapt obligatorie o vizita la medic in cazul in care anumite simptome persista. Fetele noastre din magazine beneficiaza de traininguri cu specialisti din strainatate, mai ales pe zona portofoliilor de produse cosmetice care se regasesc strict in magazinele Plafar (Pranarom si Bema de exemplu). Colaboram cu medici fitoterapeuti, care ne ofera informatii pentru a putea recomanda cat mai specializat persoanelor care vin in magazinele noastre. Cu siguranta ca sunt produse care nu pot fi luate oricand si oricat. Incercam sa determinam un consum responsabil al produselor si sa indreptam oamenii si catre medic sau specialist, chiar si pe zona de cosmetice.

Pe aceeasi tema
profumum_roma_interviu.jpg Incursiune in universul olfactiv Profumum Roma: interviu Maria Durante
pui.jpg E carnea sanatoasa? Argumente pro
gatind_cu_prietenii.jpg Gatitul cu prietenii
la+Tara.jpg Cat si cum dam comunitatii?
Comentarii (1)
&nbps;

1. Rhodiolin antistres Joi, 05/01/2012 - 09:49

Colon Help
Si eu am resuit sa scap de acteva kilograme cu ColonHelp. Chiar te ajuta foarte mult.
Comenteaza
codul de validare

Hotcity.ro sustine: sustin produsele romanesti Tu?

Ultimele articole din rubrica: Produse romanesti
Vrem sa va aratam ca produsele romanesti exista si merita folosite. Ca exista adesea alternative autohtone pentru produsele importate.
10 comedii romanesti de exceptie Produse romanesti

10 comedii romanesti de exceptie

Eu ma declar fan umor romanesc. Cel autohton, in care ni se vede spiritul de hatru pus pe glume. Am strans pentru voi 10 comedii romanesti de...

10 dintre cele mai amuzante superstitii romanesti Produse romanesti

10 dintre cele mai amuzante superstitii romanesti

Cred ca daca cineva ar nota toate superstitiile romanesti s-ar aduna cateva sute de pagini. Eu mi-am propus sa mentionez doar 10 dintre cele mai...

Top 10 tehnologie romaneasca Produse romanesti

Top 10 tehnologie romaneasca

Chiar daca realizarile tehnologice romanesti nu sunt foarte cunoscute (nici chiar de catre romani), ele exista. Sunt sigura ca v-ati lovit de ele...

 
Publicitate
Ultimele comentarii
valeriu

Cum se numara barbatii?

Offf, dupa numarul de raporturi , dupa tipul relatiilor , simplu tot ul se...

valeriu

Sunt prea grasa sa fac sex?

Femeile plinute... grase dupa oglinda lor deobicei sunt ca...

Zuma Online

Leapsa: Cu pisica pe tricou

Appreciate it for sharing your cool web page.

 


Machiaj de Sarbatori

Descopera coordonatele unui machiaj perfect de Craciun si Revelion, in dosarul pe care l-am creat speciat pentru luna decembrie.

Tendinte moda toamna-iarna 2011-2012

Urmariti rubrica tendinte toamna-iarna 2011-2012, pentru a afla toate secretele vestimentare ale acestui sezon.

Bratari impotriva starilor de greata

Bratari impotriva starilor de greata

Si uite ca de greata, voma, ameteala te pot salva doua bratari micute care se pun la incheietura mainilor. Le-am testat intr-o calatorie cu masina de 8 ore, asa ca vi le recomand cu mana pe inima.

Se poartă pantofii albi – propunerile sezonului

Salata mexicana

Salata mexicana este energizanta si gustoasa. Este picanta si crocanta, dar si o sursa sanatoasa de proteine pentru ca are oua. Salata mexicana este perfecta la pranz si la cina. O portie are circa 350 de calorii, dar si 20 de grame de proteine si 10 grame de fibre. Ca sa faci salata mexicana...

Parteneri

  • dietetik.ro
  • letsdoitromania.ro
  • tscarena.ro
  • monden.info
  • muzeultaranuluiroman.ro
  • trombon.ro
  • vangogh.ro
  • laptopnews.ro
  • avoncosmetics.ro
  • dentestet.ro
  • extins.com
  • fundatiacaleavictoriei.ro
  • dallesrevolution.ro