Hot City - Cultura urbana feminina

Cand spui Dubai te gandesti la desert si cladiri uimitoare. Cu autoarea blogului Zully's Words am discutat despre Dubaiul real, cel pe care nu il experimentezi ca turist ci doar ca locuitor al uimitorului emirat.

Despre Dubai, oamenii care locuiesc acolo (bastinasi si imigranti), civilizatia araba si Spania (in care a locuit o perioada) ne povesteste scriitoarea Zully Mustafa, care deocamdata a lasat Europa in urma pentru a cunoaste Orientul.

Sabina: In Romania, Dubaiul e inca o destinatie turistica neobisnuita si cred ca multi dintre noi il vad drept locul cu magazine si cladiri fabuloase. Cum vezi tu Dubaiul, acum ca locuiesti acolo?

Zully: Este foarte important motivul pentru care te afli in Dubai. Daca ai venit ca simplu turist intr-o vacanta de doua saptamini, orasul are locurile lui in care te poti simti bine aruncind banii pe tot ce-ar putea sa-ti faca placere de la shopping la cine romantice prin zgirie nori. Oferta este variata si pentru toate buzunarele. Dar Dubaiul nu este o destinatie turistica, n-ai sa vezi prea multi japonezi fotografiind tot ce prind si nici prea multi oameni plimbindu-se printre cladiri cu o arhitectura fantastica, nici pera multe muzee deschise in desert. Dubaiul este in primul rind orasul cu cea mai rapida dezvoltare economica.

In ultimii zece ani s-a ridicat pe inaltime ca nici un alt mare oras din lume. Ai impresia ca blocurile astea au crescut singure din pamint, luind ce forme au poftit ele. Venind dintr-o tara in care constructia a 5 km de autostrada poate dura si 15 ani si se poate lasa cu controverse si multa cerneala pe hirtie, ceea ce au facut orientalii intr-un timp atit de scurt pe o bucata de pamint pe care nu crestea nici firul de iarba e uimitor. Poate ca asta face din Dubai o destinatie turistica neobisnuita.

Eu n-am fost niciodata atrasa de el, s-a intimplat sa-mi gasesc o slujba aici (care mi-a oferit si locuinta si plata biletelor de avion si cheltuielile de viza). Cum in Romania nu mai exista nici o perspectiva – si nici nu cred ca va mai exista vreuna in urmatorii 15 ani din prea multe puncte de vedere – m-am bucurat ca mi s-a oferit sansa asta si ca mi s-au deschis “portile Orientului”, ca sa folosesc o expresie stereotipa. Pentru mine Dubaiul este o fintina nesecata de subiecte si o permanente sursa de inspiratie.

Din pacate, nu mai am timp sa scriu asa cum o faceam inainte, dar am timp sa observ, sa descopar si sa asimilez tot ce se intimpla acum. Am lasat undeva in spatele unui gind, dorinta de a ma intoarce la scris. Stiu ca experienta asta isi va pune puternic amprenta asupra mea, sint curioasa sa vad si eu cum anume. Iata, stiu de pilda ca o sa refac cam 70 % din cel de-al doilea roman al meu “Nopti Orientale”.  Voi muta toata actiunea de-acolo in Dubai, am inceput deja sa lucrez la el si cel mai probabil ca atunci cind voi finisa romanul, voi alege sa traiesc in alt oras, pe alt continent, cu slujba, cu familia etc.   

Uimitorul Dubai

Sabina: Ce te-a uimit cand ai ajuns acolo?  

Zully: Nimic in mod deosebit. M-a enervat caldura. Am un ritm nocturn. A trebuit sa lucrez cind toata lumea dormea si aveam liniste, asa ca ritmul meu biologic s-a setat pe orele noptii, iar simturile mele au fost mult mai treze pe intuneric si in liniste. Nu suport lumina zilei, aglomeratia, imaginea asta a oamenilor care se grabesc la serviciu, in asemenea arsita si atita sufocanta umiditate. A trebuit, deci, sa-mi obisnuiesc mai intii organismul cu noile temperaturi, cu alte conditii de viata. Totul s-a schimbat foarte rapid, in foarte scurt timp. M-am lasat supta de noutatea slujbei, n-am avut timp sa ma gindesc prea mult pentru ca a trebuit sa ma acomodez cit mai urgent la viata orasului, sa ma aliniez unui alt gen de urgente, unor noi mentalitati, a trebuit sa ma bazez pe experiente trecute, pe instincte, pe bun simt. E cu totul alta lume aici. Te obisnuiesti cu ea sau nu.

Poate ca mie mi-a fost mai simplu pentru ca am un background oriental si am gasit aici un spatiu comun, un fir invizibil care m-a legat de copilaria mea. Ani de zile am incercat sa anulez radacinile mele musulmane ca sa ma integrez mai bine in Romania cea elitista, in careo rice diferente culturala a fost mai degraba amendata. Intotdeauna numele meu a fost o problema de pronuntie, am preferat sa-l scurtez decit sa-l mai aud stilcit in mii de feluri, ca sa nu mai vorbim de faptul ca fost si o piedica atunci cind mi-am semnat cartile. Cred ca uimirea cea mai mare aici, in Dubai, a fost sa descopar ca pentru lumea musulmana “Zuleiha” avea conotatii spirituale si afective. A inceput sa-mi placa sa-l aud tot mai des rostit de oameni.

Acasa era pocit in toate felurile de la Guleiha la Zuliah, de la Auleiha la Julieta. Era dezastru sa spun cum ma cheama. Tin minte ca o data dupa ce mi-am pronuntat numele cineva mi-a spus: “Spune-mi-l pe ala adevarat, nu porecla”. Cred ca am zeci de astfel de experiente, dar asta n-a facut altceva decit sa ma invete, ba nu, sa ma oblige – ca un fel de datorie de onoare -  ca atunci cind fac cunostinta cu o persoana noua sa fiu foarte atenta la cum ii rostesc numele. E primul contact, e cel mai frumos cuvint pe care-l poti spune cuiva: propriul sau nume. Daca-l iei in ris nu numai ca dovedesti lipsa de respect si grosolanie, dar nici nu te va lua cineva vreodata in serios. N-ai observat ca de-a lungul vietii ramii prieten mai mult cu oamenii care ti-au spus de foarte multe ori pe nume decit cu cei care nu l-au rostit niciodata sau cu cei carora le-a fost teama/jena/rusine sau lene sa-l rosteasca?     

Religia si Dubaiul

Sabina: Intr-o tara islamica religia dicteaza modul in care sunt construite relatiile sociale, povesteste-ne despre modul in care interactioneaza oamenii in Dubai.

Zully: Religiile nu se explica, ele se asimileaza, se cultiva si se traiesc. Am uneori senzatia ca oamenii se leaga de Islam atunci cind li se termina subiectele de conversatie. Incep sa-si dea cu parerea fara sa aiba habar de contextul cultural si educational. Bineinteles ca religiile dicteaza un anumit model de compartament. Uita-te la noi: citi isi fac cruce in tramvaie sau autobuze atunci cind trec pe linga o biserica, si citi dintre acestia respecta fiinta umana? Citi isi cedeaza scaunul pentru cineva mai batrin sau pentru o femeie? E un paradox. Aici religia este mai mult disciplina. Nu se fura, nu se injura, nu se bea, nu se fumeaza, legea este respectata de toata lumea. M-am dezobisnuit sa-mi mai fac griji pentru poseta mea.

Mi-am uitat de trei ori telefonul mobil in diverse locuri (intr-un service, intr-un lobby al unui hotel si intr-un mal), de fiecare data cind m-am intors dupa el, l-am gasit tot acolo unde-l uitasem. In Romania numai o clipa sa fi intors ochii si-as fi fost jefuita de la vinzatoarea din coltul strazii pina la cea mai “respectabila” banca. Mi s-a intimplat sa vreau sa cumpar un produs si n-am fost atenta la termenul de garantie, dar vinzatorul de la supermarket mi-a atras atentia sa fiu mai atenta data viitoare si nu m-a lasat sa-l platesc. Nu mi s-a intimplat niciodata asta in Romania. Daca mi-as fi dat seama acasa de greseala mea si m-as fi intors inapoi sint sigura ca mi s-ar fi aratat placuta cu “produsele cumparate nu se mai primesc inapoi.”

Femeile sint foarte respectate. Un barbat, de pilda, nu se va urca in lift cu o femeie straina de el si n-o va privi in ochi. Nu pentru ca-i este teama de consecinte, desi ele exista si sint drastice, ci pentru ca nu este femeia lui si orice tentativa mai unsuroasa sau pofticioasa se incheie cu amenda sau inchisoare.  

Religia musulmana, desi am crescut in spiritul ei, abia acum o descopar in toate superstitiile, inocentele si profunzimile ei.