Hot City - Cultura urbana feminina

Ce ma frapeaza astazi, privind in urma, este dualitatea permanenta in care se afla societatea romaneasca. Intotdeauna exista o diferenta uriasa intre ceea ce aratai, ce manifestai, si ceea ce gandeai si iti doreai.

Partidul lupta pentru bunastarea poporului, dar poporul se adancea in mizerie - fizica si morala. Partidul lupta pentru egalitate, dar palierele sociale erau mult mai bine delimitate decat in societatile "imperialiste".

Oamenii muncii luptau pentru onoarea de a deveni membri de partid, dar odata ajunsi acasa fugeau la coada injurand partidul si faceau haz de necaz spunand bancuri cu Ceausescu, la umbra unui radio in care bazaia trist, dar plin de speranta Europa Libera.

Unii dintre cei impreuna cu care radeau, spuneau bancuri si ascultau Europa Libera, a doua zi semnau note informative.

 

Pana si in cele mai mici detalii, viata noastra se impartea in doua: toate institutiile aveau o usa de intrare monumentala, pe fatada cladirii; intrarea se facea insa pe undeva prin spate, printr-o usa meschina si ascunsa privirilor.

Alimentarele aveau usile larg deschise, pentru ca oricine sa vada din strada piramidele din conserve de peste si cutii de creveti, in timp ce adevarata marfa se dadea undeva la o intrare dosnica, unde coada se putea desfasura in voie, departe de privirile celor ce nu voiau sa stie ce se intampla.

La scoala, fiecare elev avea la toate materiile doua caiete: un caiet "maculator" - cel pe care scria asa cum ii venea si un caiet "de curat" - cel pe care elevul devenea silitor si isi cizela scrisul pentru a arata "frumos".

 

Inca de mici, copiii erau inregimentati in organizatii al caror scop nu le era niciodata explicat. Cand eram la gradinita, eram soim al patriei.

Nu stiam ce inseamna asta, insa atunci cand trebuia sa ne ducem imbracati in uniforma de soim, mirosul de plastic al acesteia imi staruia in nari toata ziua. Adevarata uniforma era insa cea de zi cu zi, un fel de sortulet, tot plasticos, insotit de nelipsitii ciorapi lungi.

Erau, asadar, uniforma "de curat" si uniforma "maculator", am putea spune, printr-o analogie.

 

Mai tarziu, am ajuns la scoala si am aflat in clasa a doua ca numai cei meritorii vor deveni pionieri. Nu stiam ce inseamna pionier, dar am fost mandra sa devin unul, intr-o ceremonie langa statuia lui Aurel Vlaicu. Mai tarziu, toti copiii din clasa au ajuns pionieri, in mai multe etape, in functie de performanele la invatatura.

Uniforma de pionier se purta numai la ocazii speciale, in vreme ce adevarata uniforma, cea purtata zilnic, includea un sarafan la fel de plasticos precum uniforma de soim al patriei. Din nou, uniforma "de curat" si uniforma "maculator".

 

Dar ce este mai important nu este atat faptul ca traiam in aceasta dualitate permanenta, ci faptul ca ni se parea normal. Nu mai gandeam, nu mai rationam, nu mai percepeam firescul. Lupta pentru supravietuire ne consuma resursele, iar lipsa modelelor ne ajuta sa devenim si noi, la randul nostru, "oameni noi", lipsiti de idealuri si de perceptia dimensiunilor ororii.