Hot City - Cultura urbana feminina

Mai multe din gandurile autoarei - pe blogul personal Bucurestiul de vis

In afara mancarii, principala noastra preocupare inainte de ’89 era frigul. Cum caldura lipsea aproape cu desavarsire din calorifere, fiecare se incalzea cu ce putea: sobe electrice, sobe cu gaz, sobe cu lemne.

Chiar si la bloc, incepeai sa vezi cum pe geam ies tuburi metalice, prin care se evacua fumul. Peretii camerelor erau innegriti, insa familia respectiva beneficia de luxul caldurii.



La mare pret erau calorifele electrice si sobele electrice. Pana cand, din casa in casa si-au facut aparitia niste inspectori care au sigilat aparatele respective.

Se facea economie la curent, dar nu pentru salvarea planetei, ca acum, ci pentru ca se decisese sa ne platim toata datoria externa intr-un timp cat mai scurt.

Pe vremea cand timpul era impartit in cincinale, iar “cincinalul in 4 ani jumate” era un obiectiv serios, nu o gluma, hotararea de a economisi orice, inclusiv energia electrica, era tratata cu toata seriozitatea.



In general, in fiecare casa exista o camera in care se investea in caldura – acolo dormea toata familia pe perioada iernii.

Celelalte camere erau abandonate. Copiii care nu puteau iesi afara pentru ca ningea prea tare erau trimisi in camera lor: “Du-te la tine in camera sa te joci, dar pune-ti caciula si manusile!”.

Caciula si manusile ne insoteau si in salile de clasa. Si cine poate uita cum este la ora de caligrafie, atunci cand incerci sa scrii “pe curat” cu manusile in maini, intinzand cerneala si stricand lucrarea?



Intr-un an, imi petreceam vacanta de iarna intr-un mic orasel din Ardeal. Ma plimbam cu o prietena pe strada, cand am vazut fum iesind pe hornul centralei termice. Fericita, mi-a spus: “In seara asta o sa avem caldura sau apa calda”. Afara era un ger crunt, iar oamenii se bucurau sincer sa aiba fie caldura, fie apa calda, de doua ori pe saptamana.



In toiul iernii mai sosea si un Mos care ar fi trebuit sa aduca daruri copiilor cuminti. Insa el aducea doar frig. Se numea Mos Gerila. Teribil personaj, suflarea sa era precum crivatul si se simtea din plin in casele noastre, cat era iarna de lunga.



Uite asa au trecut anii copilariei noastre, ani in care am fost ecologisti fara sa stim si fara sa vrem, am salvat planeta si datoria externa a Romaniei, ca niste buni pionieri.