Hot City - Cultura urbana feminina

Mai multe din gandurile autoarei - pe blogul personal Bucurestiul de vis

In anul 1987 eram in clasa a V-a. Revelionul l-am petrecut la niste rude din Ardeal. Cand a inceput discursul “Tovarasului”, verisoara mea mai mare si-a luat scaunul si s-a asezat la cativa centimetri de televizor, zicand: “Vreau sa vad daca are ochii galbeni, poate moare!”.

Cateva saptamani mai tarziu, am fost dusi “cu scoala” in Parcul Pionierilor, sa-i uram Tovarasului viata lunga si sanatoasa. Era 26 ianuarie si un ger de se crapau pietrele.

Mama m-a infofolit de dimineata cu cateva pulovere si o geaca groasa. Cand am ajuns la scoala, toate planurile ei s-au naruit. Ne-au dat niste geci albe “de pionier”, subtirele si mici, sub care nu incapeam cu toate puloverele.

Surpriza a venit mai tarziu, cand am fost aleasa, datorita inaltimii, sa-i dau flori Tovarasului. Nu era simplu sa alegi un copil pentru o sarcina atat de importanta: trebuia sa aiba o anumita inaltime, sa aiba o figura cumintica, sa fie in stare sa rosteasca cele cateva cuvinte fara sa se balbaie. De obicei, copiii care erau selectati pentru asa ceva era pregatiti cu luni inainte.

M-au indepartat de clasa mea, am ramas cu niste “tovarase” de la partid pe care nu le cunosteam, care mi-au luat caciula de la mama si mi-au dat o caciula alba. Doar eram pionier, nu? M-au invatat cele cateva cuvinte pe care urma sa le rostesc in timp ce-i dadeam florile. Mi-au spus sa nu ma intorc cu spatele dupa ce-i dau florile.

In sfarsit, El a aparut, insotit de Tovarasa, pentru care era pregatit un baietel cu flori (nu stiu de ce neaparat la femei trebuie sa mearga baieti, iar la barbati fete). Se opreau la fiecare pas: mai intrau intr-o hora, mai rasareau niste oameni ai muncii care ii felicitau.

Am mers si eu sa-i dau florile, reusind sa spun  dintr-o simpla rasuflare “Sa ne traiti intru multi ani, mult stimate si iubite conducator!”, dar dupa aceea nu stiam cum sa plec. Imi spusesera sa nu mai intorc cu spatele, asa ca am alergat cumva lateral, ca sa reintru in multime.

Am dat inapoi caciula alba, dar persoana care tinea caciula mea disparuse. Ramasesem singura, fara caciula, intr-o geaca alba si subtire, dar avusesem momentul meu de glorie.

Abia asteptam sa vorbesc cu verisoara mea si sa o incurajez, sa ii spun ca parca-parca Tovarasul avea ochii putin galbeni.

Sursa foto: Jurnalul.ro