Hot City - Cultura urbana feminina

Mai multe din gandurile autoarei - pe blogul personal Bucurestiul de vis.

Cea mai puternica amintire legata de ’89 este in cazul celor mai multi romani coada. Imi amintesc ca dimineata, daca treceam pe langa alimentara, gaseam acolo o coada, dar nu de oameni.

O coada de plase si scaunele, doar din loc in loc cate un om.

Era o conventie pe care batranii din cartier o facusera: veneau la 4 dimineata, isi asezau plasele si scaunele la rand, cativa ramaneau sa pazeasca, iar restul mai furau cateva ore de somn. Asteptau laptele.

Laptele, care era indoit cu atata apa incat era aproape straveziu. Aceasta era o coada zilnica.

Dar mai erau si marile evenimente: cand “se aducea” ceva. In general, intai te asezai la coada, iar dupa ce stabileai ca ti-e locul acolo, intrebai “Ce se da?”.

De la mine de la balcon se vedea Alimentara de la colt. Cunosteam masinile de aprovizionare dupa marime: cea mica era de unt, cele mari erau cu branza sau carne.

Mai erau si falsele alarme: atunci cand se aduceau doar conserve. Din balcon, fugeam in casa, inhatam plasele si pe bunica, alergam pana la colt… unde ne trezeam ca era deja o coada imensa si avem sanse mici sa apucam ceva. Nu stiu ce sistem aveau ceilalti, de a reusi sa ajunga la coada inaintea tuturor.

Intotdeauna existau cativa voluntari care “ordonau” coada. Ei stabileau cine a fost la coada, cine o ia inaintea cui, incepeau sa-i bruftuluiasca pe cei care voiau “sa se bage in fata”, sau sa strige la vanzatoare “Dati, tovarasa, mai putin, sa ajunga pana in spate!”. Cei care erau in fata protestau: “Da’ de ce, tovarase, sa se dea mai putin, ce, eu am stat la coada degeaba?”.

Intr-o vara, stateam la coada la branza cu bunica mea. Am vazut dintr-o data niste stelute verzi si… m-am trezit intinsa in parcul din apropiere, inconjurata de oameni, iar cineva ma palmuia. Lesinasem. Am fost trimisa acasa, iar o vecina mai infipta a obtinut si bucata de branza care mi se cuvenea si ne-a adus-o acasa.

In vara urmatoare, s-au introdus ratii la salam (200 de grame de salam de soia pe zi) si oua (10 oua pe luna). Ratie la zahar si ulei exista de multa vreme. Era tot o zi de vara si stateam la coada sa ne luam ratia de oua. Eram tot cu bunica-mea.

Dintr-o data, o senzatie cunoscuta: am inceput sa vad niste stelute verzi. Nu mi-am pierdut cumpatul. I-am zis bunica-mii: “Cred ca o sa lesin”… si m-am tinut de cuvant. Din nou m-am trezit in parc.

O alta amintire este dintr-o iarna geroasa. Statusem la coada la portocale. Era intuneric afara si foarte frig. Am reusit sa “prind” portocale, asa ca ma intorceam victorioasa acasa. Nu mai puteam de pofta, asa ca pe drum mi-am desfacut o portocala. Pe zapada am vazut dintr-o data, cand am ajuns in dreptul unei lumini, pete rosii. Era prima oara cand ma intalneam cu portocalele rosii.

Asta da, coada finalizata cu succes!

Sursa foto: La Trecut