Hot City - Cultura urbana feminina

Regele coltunasilor este, acum o stiu chiar si eu, Shanghai. Cand am ajuns, nu aveam habar de asta. Am vazut doar ca pe orasul asta l-a apucat o pofta nebuna sa semene cu New York-ul. Asa ca s-a pus pe treaba si a ridicat niste colosi de zgarie nori care stralucesc a beteala chinezeasca.

The Bund, caci asa se cheama zona asta cea mai tare din Shanghai, o portiune celebra si SF, abunda in beculete, stroboscoape si inaltimi ametitoare. Chinezii sunt tare mandri de panorama lor sclipicioasa, care poate fi admirata de pe malul opus al raului Huangpu. Aici te lasi tras de haine ca sa te indupleci sa cumperi fie o croaziera pentru 200 euro, fie un pix cu laser, de 2 euro.

Cum te departezi de sclipiciul centrului, cum te intampina cartiere intregi de monstri cu 30 de etaje, in care locuiesc cei 20 de milioane de chinezi din Shanghai. Locuitorii orasului asta sufera de grandomanie pe care vor sa si-o satisfaca prin constructii megalomane. Peste tot sunt santiere care fauresc noi si noi colosi vajnici. Daca ne uitam bine la ei, stim cum va arata pamantul in 2025.

Cladirile astea te strivesc, vrei mereu sa pleci din umbra lor, sa te salvezi. Cine vine la Shanghai cautand felinare rosii de hartie si chinezi cu palarii de orezari plimbandu-se pasnic pe alei dichisite chinezeste, ramane bosumflat. Shanghaiul inseamna beton si aroganta de Icar.

Noroc ca eu am avut treaba si intr-un mic orasel de langa Shanghai, asezat convenabil la Marea Chinei, unde am vazut eclipsa totala de soare. Asta m-a ferit sa stau tot timpul in padurea de fierbeton. M-am grabit aici, eu si toate natiile pamantului. Si am mimat entuziasmul de a vedea ca se face noapte neagra de tot desi suntem in toiul diminetii.

Recunosc ca nu pricep de ce e asa de tare sa fii de fata la o eclipsa, asa de tare incat sa bati toata lumea pentru asta. Dar ma rog, poate e o chestie barbateasca. Si oricum, activitatea asta ma tine departe de Shanghai, lucru pentru care sunt recunoscatoare acestui fenomen.

Odata intoarsa insa, imi gasesc alinarea. Am noroc ca exista si coltunasii, caci asta e specialitatea acestui oras pus pe fapte mari. Coltunasi rozalii cu fuste largi de coca, care inoata intr-o supa aburinda. Coltunasi idesati intr-un cos mic de nuiele ce ii tine calzi. Coltunasi un pic prajiti dar si fierti, plini de carne fierbinte. Miroasele scoase de aceste fapturi te fac sa uiti de zgarie nori.

Coltunasi cu forma de smochina, care se mananca dupa un ritual special. Se apuca cu betisoarele, delicat, sa nu-l farami, imediat sub braul de unde incepe umplutura. Faci repede o incizie cu gura si sugi delicat pe acolo viata coltunasului. Un strop de zeama, adica, in care se inbiba carnea. Apoi, cu ochii inca semiinchisi de placere, musti cu sete si il devorezi pana la capat.

Coltunasi cu vanilie, drept desert. Si de fapt, zeci de mii de feluri de colturnasi diferiti, cu asta m-am ocupat eu la Shanghai, la poalele piscurilor ctitorite de poporul chinez, neobosit. Acum sunt in trenul spre Hong Kong, 20 de ore, si as vrea tare mult sa impart cu voi playlistul stabilit de seful de tren.