Hot City - Cultura urbana feminina

Descalec la aeroportul Tianjin sau de fapt incerc sa descalec. Capitanul ne anunta ca trebuie sa ramanem pe loc pentru o inspectie medicala. Oameni cu masti vin si se uita la noi ca gaina la margica. Completam o declaratie in care suntem numiti “aliens” si suntem atentionati asupra drepturilor si obligatiilor noastre.

Una dintre atentionari suna asa: daca sunt alien si nu ma cazez undeva in 24 de ore de la venire, trebuie sa merg la politie si sa le explic de ce ma comport asa de anormal. Trecem prin fata unui computer care ne scaneaza tempertura. Ies si incerc sa ma prind care e modalitatea de a lua un autobus pana in centru. Totul e scris in chineza iar lucratorii sunt foarte seriosi si nervosi si urla unii la altii. Nu stiu daca se cearta rau sau asa sunt ei, cu clabuci la gura.

Ma emotionez, sunt neatenta si din cauza asta imi cade un fir de par din nas. Opt chinezi din cei 1000 angajati la curatirea aeroportului vin si-l culeg si freaca repede locul unde a cazut. Sunt obosita, ma frec la ochi si imprastii trei acarieni. Alti 8 chinezi vin, freaca si dezinfecteaza cu fasuri. Redescoperim in tara asta coada, cum n-am mai vazut-o de cand eram mica si comunista. Chinezii au un cult pentru statul la coada. Exista si locuri special amenajate, ca sa poti astepta in mod profesionist.

In gara din Beijing ajungem dupa ce mergem cu cel mai rapid tren expres din lume: peste 200 km/ora. E o coada lunga si taxiurile vin in buchete mari, la fiecare cateva secunde. In China totul este organizat exemplar. Exista cate un angajat sau doi pentru fiecare trebusoara care implica eficientizare. Tare as fi curioasa sa stiu cum arata nomenclatorul lor. Ajungem la Hostel City Central Beijing, un fel de masina de tocat turisti. O masinarie care inghite pe o parte si scuipa pe alta aventurieri care au facut o nebunie si au ajuns, dornici de adrenalina, pe planeta China.

Stam la coada 45 de minute pentru check in si suntem fericiti sa ne cazam. Suntem doi barbati si o femeie si impartim o camera cu vedere spre posta chineza. Geamul dintre baie si dormitor e doar putin sablat si e imens. Intimitate zero, dar parca te mai uiti? Oboseala e asa de mare incat nici macar nu am chef sa-i vad goi pe cei doi prieteni. Dintre care unul are 17 ani, deci n-ar fi de lepadat sa ma uit. Tot ce pot spera e ca nici ei n-au chef sa ma studieze anatomic. Pentru ca daca au, tot ce au de facut e sa ridice privirea . Si Eva din mine e acolo, fara frunza protectoare.

Iesim sa mancam si pentru ca e tarziu si suntem niste lupi flamanzi, in stare sa ne sfasiam intre noi, ne oprim la o strada unde scrie numai in chineza. Meniul e chinezesc, bucatele nu sunt la vedere. Incerc cumva sa-i conving sa ma lase putin in bucatarie. Aici sunt nevoita sa arat catre niste produse pe care le-as vrea in farfurie. Dar pentru ca eu nu stiu sa gatesc chinezeste, fac numai prostii. Arat catre un smoc de taitei, aleg vreo doua vrejuri de ciuperci mici si ciudate. Niste patrate din ceva care arata ca o musama cu patratele si arat si spre niste frunze necunoscute. Gandindu-ma ca niste iarba n-a omorat pe nimeni.

Apoi zic ci-can, ci-can, dar nimeni din incinta nu stie ce vreau. Incep sa cotcodacesc cu mainile bagate la subtiori si sa ma rotesc pe loc. 23 de chinezi rad de se sparg dar nu par sa inteleaga ca as manca niste pui. Speriata ca raman doar cu taiteii si 3 frunze, mai bag o tura de cotcodaceala, incercand sa imit fidel o gaina. Apoi am desenat un pui isteric si il arat triumfatoare. Nimic. Din motive greu de inteles, pentru ca nu pot sa cred ca nu au pui in pravalie, nu vor sa-mi dea.

Capat in final un castron cu o zeama in care pluteste tot ce am ales de buna voie si totusi silita de chinezii astia care nu vorbesc nicio limba alternativa si nu inteleg cum face gaina asta mare si blonda. Plus o fleasca imensa de chilli pisat. Ceilalti doi calatori ce ma insotesc si au ales metoda sa puna degetul la intamplare pe cate un scris chinezesc din meniu si s-au distrat de minune facand asta, au ramas cu ranjetul inghetat pe fata. Nu mancasera de 12 ore dar ce au primit in farfuriile urat mirositoare, a depasit bariera cultural acceptabila. Disperati, am aratat catre farfuriile altora pline cu pepene rosu si apoi am aratat catre gura si am facut aaa, aaa.

Mancam cu nesat, platim 2 euro de cap de calator ramas flamand si plecam cu urechile pleostite. Bine am venit pe planeta China, care desi contine urme serioase de viata, e totusi locuita de acesti martieni, chinezii.