Hot City - Cultura urbana feminina

Care o fi enigma micimii thailandezilor? Cum de nu sunt ei obezi si cum de nu explodeaza in mii de bucati, imprastiindu-se prin univers, cate unul pe minut?

Trec prin oras si ii vad cum prajesc neobositi chestii in mijlocul drumului. Chiftele mii, din materiale incerte. Slanini mustind de grasime si gaini intregi cu aripi si picioare ramase atasate. Ficatei, rinichi si alte vreo 324 de sortimente de baza pentru ei dar necunoscute pentru noi, care emana mirosuri dintre cele mai pestilentiale. Dar niste fierturi n-aveti, domnilor? Nu? Si atunci cum de sunteti inca in viata? La noi sa mananci cartofi prajiti e o crima. Faci asta in public si imediat societatea te scoate inafara ei, ca pe o masea stricata.

Oriunde ma uit, tocmai se intampla asa: o tigarie incinsa cu ulei furios inauntru. Imediat ce, infometata fiind, rostesc cuvintele magice pad thai, se grabesc sa sara in tigaie bucatele de pui vesele ca sunt puse la treaba de catre stapanul tigaii. In aceeasi tigaie uriasa, el tine 5 feluri diferite de taitei, din care tot trage fire si le amesteca cu respectivul pui. Mai sparge si un ou deasupra, mai stoarce ceva din niste tuburi, mai imprieteneste cu ce era déjà in tigaie si presara chilli din belsug.

Si gata, rezultatul imi apartine, sa ma spal pe cap cu el. Daca nu stiu sa spun no spicy sau daca spun si lui nu-i pasa, poti sa iau maximum 5-6 furculite. La cea de-a 7-a incepe sa-mi curga nasul de o maniera in care nu mai poate fi zagazuit. Cand o var in gura pe cea de-a zecea, incep sa-mi sara din ochi lacrimi de tip manga. Acum inteleg eu ce de lacrima in halul ala bietul Sinbad Marinarul, aproape in fiecare episod. Acest mare plangacios, stramosul lui emo. Manca de pranz si apoi il podideau lacrimile, bietul.

Lacrimi zic, cu garnitura de muci, incep sa-mi sara din ochi. Pentru ca pofta vine mancand, imi aduc aminte rand pe rand de toate nenorocirile pe care viata mi le-a scos in cale de-a lungul timpului. Si tentatia de a plange suplimentar si cu motive serioase de data asta, e imensa. Daca sunt putin obosita emotional, uite cum plang ca un copil, de la niste taitei. Eu vreau doar sa mananc masa de pranz si ma aleg cu asa o depresie, ca nu mai stiu pe unde sa scot camasa.

Oricum, dupa furculita cu numarul 10 e greu sa mai mananc din doua motive: unul la mana ca sunt prea trista si doi, ca oricum nu mai simt nimic, de la usturime. Buzele sunt primele cazute in batalie. Apoi se lasa moale limba si gatlejul si inima devine grea. Astazi am plans de doua ori. Odata incetisor, ca o domnisoara bine crescuta, incercand sa inabus totul cu o batista. Apoi cu sughituri, speriind trecatorii.

O sa fiu mult mai atenta ce comand. Dar chiar daca vorbeste cineva engleza, nu are rost sa ma sfatuiesc cu el despre cat de condimentata este o mancare, caci thailandezii au simturile date complet peste cap. Pentru ei, cand mananci foc, e medium. Abia cand lesini si iti vezi intreaga viata in mici franturi e pe bune spicy.

Sunt acum mereu, vezi bine, in cautarea meniului pierdut. Si m-am convins: in tara asta tot ce misca, ajunge in tigaie. Mi-e frica tare ca eu urmez, pentru ca sunt genul agitat. Oricum, daca totusi scap, sunt sanse imense sa ma intorc obeza plus un colesterol jucaus. Noroc ca spal totul cu Tiger Beer. O beau si ma simt un tigru bengalez. Brrr!