Hot City - Cultura urbana feminina

Palatul cel Mare din Bangkok e chiar mare, nu jucarie. Dar nu asta te copleseste, dupa ce ii treci pragul. Va spun, intru si raman traznita. Totul straluceste ca o rochie de nunta a unei rubedenii instarite de la tara. Una dintre cladiri arata ca si cum un constructor obsedat de harnicie a turnat peste ea galeti de aur topit, pana ce a acoperit-o de tot, fara discernamant.

In templele budiste thailandeze totul e facut din minuscule faiante de mozaic si oglinjoare poleite cu sclipici. In alegerea culorilor, thailandezii nu s-au aratat niste timizi. Ei folosesc din plin auriu, verde, rosu si albastru tare. Raman cu gura cascata de asa declaratie de design. Intru in curte si nu pot sa ma apuc de vizitat imediat. Imi trebuie un "timp t" sa ma dezmeticesc cum sa abordez toata bogatia asta si sa incerc sa-mi fac posibila inaintarea.

Fiecare petic de pamant este acoperit cu ceva. Cred ca discutia de la facerea palatului a sunat cam asa: dragi credinciosi, avem un buget pentru ridicarea unui templu. A, super! Putem sa punem si niste auriu? Musai sa punem. Putem sa punem si un Buddha foarte scump? Sigur, de-asta v-am chemat. Aici cred eu ca se potriveste un calut de piatra. Si eu cred. Aici merge uns si un sir de dragoni inspaimantatori. Da-da, clar. Dar si niste oglinjoare colorate viu. Daaaa.

Si in continuare au decis: partea asta o faceti pe toata in rosu, ca sa le luam mintile turistilor cand or veni sa ne viziteze. Si chiar ti le iau. Hai sa punem si o vacuta, si inca macar cateva turnuri. Vreti? Suuper. Si va rog, aici inca un calut, plus un catel infricosator, niste flori de email de toate culorile. Si parca ar merge si niste Buddha de diverse marimi si asezat in diverse ipostaze, care sa stea alaturi de un grup si mai mare de vacute.

Rezultatul nu e urat, dar e complet diferit de cum credem noi, europenii, ca trebuie sa arate un lacas religios. Aici te trezesti tarait intr-o poveste cu oglinjoare colorate si mult aur. Si in timpul asta Buddha se uita la mine de nu ma prind exact ce sa fac. Da, ceva, e clar, ceva trebuie sa schimb. Apoi, e bine de stiut ca Buddha de smarald trebuie onorat: nu am voie, chiar descaltata fiind, sa indrept picioarele catre el. Trebuie sa stau ciucita si contorsionata ca la circ, astfel incat pedichiura sa fie indreptata spre alte zone.

Acoperisurile cladirilor principale sunt tivite cu niste clopotei de vant care clincane tulburator. In aer pluteste fumul greu de la ofrandele in betisoare parfumate. Asa ca Palatul cel Mare abordeaza cel putin 3 din cele 5 simturi ale mele. Si pentru ca nu m-am putut abtine si m-am apucat sa pipai cladirea de aur, s-a mai prins in hora inca un simt. Singul mod in care nu am interactionat cu ansamblul asta a fost gustul.

Putin mai incolo este templul What Pao, unde sade intins intr-o rana cat e ziulica de lunga un Buddha imens. De fapt templul este construit doar ca o casuta pentru el, care sa il incapa cumva pe colosul asta. Am ramas locului in ciorapi fiind, impietrita de expresia lui. Un fel de zeflemea care pare ca face trimitere directa la stilul meu de viata si desertaciunile meschine pentru care ma zbat zi de zi.

Tot aici mai e un grup de cativa Buddha acoperiti cu foita de aur, care se uita glacial la cativa thai si non-thai ingenunchiati, aducand ofrande. Oare stilul lor de viata e mai ok? Buddha, mai da-mi o sansa. Mai am de vizitat inca un templu, dar sunt obosita groaznic. Si cred ca pot sa imi inchipui ce o sa gasesc acolo. Cativa caluti, cateva vacute raspandite strategic, multe oglinjoare, aur si dragoni, impartite in mod egal pe centimentru patrat. Sa ajunga la toata lumea. Cam asa isi venereaza thailandezii ai lor zei.