Hot City - Cultura urbana feminina

Se pare ca in relatia mea cu ea, tara China s-a comportat dandaratelea: intai m-a abandonat si abia apoi m-a sedus. Asa ca uite-ma acum, la un an jumate dupa aceasta experienta teribila, gandindu-ma din nou la ea.

Cu toata detasarea pe care perioada asta a pus-o intre noi, n-am reusit sa uit partile absolut dezagreabile. Socul cultural, gastronomic si aproape industrial m-a lasat atunci muta si nici acum nu-mi da pace.

Cum sa trec sub tacere unghiile lungi ale chinezilor, modul in care horcaie toti si trag flegme pe strada cand ti-e lumea mai draga si fetele lor inexpresive pana la exasperare?

Nu am cum sa nu povestesc mirosul pestilential scos de carnea bizara pe care o gatesc pe strada. Nu vad de ce nu as recunoaste ca wc-ul lor fara usa asezat fata in fata cu alte wc-uri fara usa m-a facut sa ma simt pe alta planeta, una pe care sunt infranta.

E singura tara in care a trebuit sa cotcodacesc si sa-mi pliez bratele spre a izburi sa imit cat mai bine o gaina, ca sa capat, credeam eu, carne de pui. E singura tara in care, desi am facut asta si am reusit sa amuz un local intreg plin cu chinezi, am capatat ciuperci ciudate si o salata fiarta, cu mult ardei iute deasupra.

Doar in China m-am bucurat la vederea unui McDonald’s si eram gata sa-l sarut cu limba pe bunicul Kentucky si al sau pui prajit, de bucurie ca exista pe lume. In China magazinele urla la tine, trecator, prin niste megafoane date tare.

Doar aici crenvurstii nu au pielita comestibila si, cand desfaci tipla, te trezesti cu o pasta roz care seamana incredibil cu o voma. Iar iaurtul, ei bine, seamana cu sapunul si are gust in consecinta. In restaurantele de fite, primesti apa fierbinte de baut inainte de masa. In toate restaurantele chinezii scot tot ce nu le convine din gura si insira pe masa, ca pe niste trofee oribile.

Dar tot aici am intalnit, la Shanghai, cei mai buni coltunasi din lume. Merita sa stai 4 zile doar ca sa incerci sa inghiti 100 si un pic de feluri pe zi, caci exista 400 si ceva in total. Tot in China am fost in parcuri minunate, in care ti se pare ca poti sa iei totul de la inceput, daca te asezi pe iarba tunsa chinezeste, cu simt de raspundere.

Si cred ca aici e cel mai frumos loc de pe pamant. Ma refer la fasia care se desfasoara de-a lungul raului Li, aproape de granita cu Vietamul. Are dealuri mistice, facute parca in photoshop, si paduri de bambusi si ape line, numai bune pentru scaldat.

Poate ca orasele chinezesti sunt niste citadele megalomaniace dar China la tara are cel mai duios si inocent aer. Cand treci pe bicicleta printre orezarii si chinezi care lucreaza pamantul, ajutati de bivoli placizi, printre peisaje fantastice, uiti ca mai exista orice altceva.

Cred ca asta se intampla: mi-e dor de China si abia astept sa gasesc o cale sa ma intorc la ea. Sa vad ce mai are sa-mi arate si sa inteleg ce mai pot sa-i arat eu ei.