Hot City - Cultura urbana feminina

Inainte de secolul al XVIII-lea, de multe ori, o petrecere era suficienta pentru a anunta oficializarea casatoriei, fara sa mai fie nevoie de interventia statului in aceasta legatura pentru a o legaliza, casatoriile fiind privite doar ca afaceri sau aliante intre familii. Tatal miresei anunta public la o ceremonie de dinainte de nunta ca familia miresei, si bineinteles ginerele, se ofera sa functioneze ca gardieni ai acesteia dupa casatorie.

Asadar, nunta era ceremonia prin care mirii isi faceau unul altuia promisiuni de fidelitate, acestea fiind necesare pentru inceperea vietii sexuale. Aceste angajamente au devenit mai puternice abia dupa 1500, cand oamenii au inceput sa mearga la biserica pentru a-si depune aceste juraminte, unde nunta era asezata sub semnul sfinteniei. Nuntile se deosebeau de alte tipuri de ceremonii prin traditiile care s-au construit in jurul acestui eveniment.

De-a lungul timpului, traditiile din jurul nuntii s-au tot schimbat, insa multe dintre ele au ramas pana in ziua de azi. Printre cele mai puternice traditii de nunta a fost si se mai practica inca, insa destul de rar in cultura occidentala, ideea ca mireasa trebuie sa se prezinte in ziua nuntii ei virgina. De multe ori puritatea fetei trebuia demonstrata in fata familiei mirelui cand se aratau cearceafurile patate dupa primul act de dragoste. In jurul ideii de virginitate s-au construit tot felul de alte obiceiuri, valul care acoperea fata miresei, ca un semn al faptului ca a fost ascunsa de privirile celorlalti pana in momentul casatoriei, rochia alba, simbol al puritatii, dar si florile alese pentru buchetul miresei, de obicei crini, care de asemenea trebuiau sa simbolizeze puritatea. Valul de multe ori avea insa si un scop mai practic, si anume ca mirele sa nu vada cum arata mireasa si sa se razgandeasca inainte de nunta sa o mai ia de nevasta in caz ca aceasta era foarte urata.

In multe traditii, tatal miresei era cel care avea cea mai mare autoritate asupra acesteia, el fiind cel care o conducea la altar, de aceea trebuia punctat momentul in care aceasta era luata de sub ocrotirea paterna. In unele cazuri, mirelui ii erau dati pantofii miresei, considerati simbol al autoritatii si posesiei, lucru care sugera faptul ca mirele are autoritate asupra miresei. Uneori, mirele era obligat sa bea din pantoful miresei, pentru a-si arata cu adevarat puterea cu care a fost investit prin casatorie. In alte cazuri, mergand pe aceeasi idee, mirele obisnuia sa rapeasca mireasa de langa tata, pe care o tinea cu bratul stang, deoarece bratul drept era considerat bratul care tine sabia de lupta, de aici si traditia ca mireasa sa stea in stanga ginerelui pe timpul ceremoniei de nunta. 

Verighetele au si ele o simbolistica puternica in actul nuntii, fiind privite ca un lucru care ii leaga pe cei doi intr-o iubire nesfarsita. Acest obicei provine inca din antichitate, de la egipteni, unde se foloseau pe post de verighete niste inele din canepa. Degetul perfect pentru purtarea verighetei este si era considerat a fi al treilea deget de la mana stanga, conform credintei ca din acest deget porneste o vena care ajunge fix in inima, locul iubirii.

Fiecare mireasa trebuia sa poarte la nunta ceva nou, ceva vechi, ceva imprumutat si ceva albastru. Lucrul vechi arata durabilitatea casniciei si continuitatea vietii vechi cu una noua, lucrul nou simboliza inceputul unei noi vieti, lucrul imprumutat trebuia sa fie luat de la o femeie maritata si fericita, pentru ca mireasa sa aiba aceleasi virtuti ca si aceasta, iar lucrul albastru semnifica dragostea, puritatea si fidelitatea. Culoarea albastru a fost asociata de multe ori cu Fecioara Maria, si mai ales cu ideea de virginitate.