Hot City - Cultura urbana feminina

Ce faci cand te trezesti in marea de oameni si te simti dintr-o data mult prea mic pentru ca cineva sa te auda? Ce faci cand ai dorinte ce par imposibil de realizat? Cand vrei sa salvezi lumea dar lumea pare ca nu vrea sa fie savata?

Ne pierdem in multimea in care urla non-valorile, egoismul si setea de bani. Riscam sa ramanem pierduti in ea, sa fim absorbiti si sa ne complacem in ignoranta si superficialitate. Sau putem sa ne ridicam deasupra ei si sa tragem si pe altii cu noi. Sa mutam majoritatea la etaj. 

Let's Do It, Romania! si Lecturi Urbane sunt pentru mine cele mai importante trepte parcurse. Sunt trepte la zidirea carora am si contribuit si pe care continui sa le cladesc alaturi de oameni minunati. De sus, lumea arata altfel. Romania e mai frumoasa. As vrea sa pot arata aceasta Romanie tuturor. 





Se intampla dupa editia Lecturi Urbane de la Brasov. Eram incarcata de energie pozitiva si mai optimista ca oricand. Am vazut-o pe site de la hotcity: pe ea, bicicleta. Era diferita de Gicuta Micuta mea – o bicicleta cu roti mici, primita cadou pe 18 septembrie. 

Pe Gicuta o iubesc. In primul rand pentru ca face oamenii de pe strada sa zambeasca. Nu vezi prea des domnisoare in rochite pedaland de zor pe doua roti mici. Si fiecare zambet smuls e desigur un motiv de bucurie pentru mine. :)

Tin minte cu cat curaj ne-am dus in toamna la "Ziua Miscarii". Ne inscrisesem in echipa biciclistilor lui Ionut Oprea si vroiam sa o reprezentam cu mandrie. Eram noi si inca 6 curajosi. Noi mai mici, ei mai mari. Ploua dar eram entuziasti. Asa e pe bicicleta – ai sufletul mai dechis! La intoarcere a trebuit totusi sa iau metroul pentru ca ploaia se intetise si eu eram in tricou si pantaloni scurti. Da, am intrat cu Gicuta la metrou si m-am mai si plimbat pe ea pe peronul de la Victoriei. Tin minte ca erau niste tipi intr-un metrou care tocmai pleca din statie si se uitau la mine se parca se gandeau in mintea lor daca e pe bune ceea ce vad sau e de la ce fumasera mai devreme.

Cele mai parcurse trasee de catre noi sunt insa Pantelimon – inconjurul I.O.R. si Pantelimon – inconjurul Herastrau. :) I.O.R.-ul l-am parcurs de peste 100 de ori pana acum, dar de fiecare data este altul. Pentru ca sunt alti oameni carora le zambesc in timp ce pedalez agale. Imi place acel sentiment de "nu ma grabeste nimeni". Uneori insa mai trebuie sa fug de paznici. Da, din pacate Gicuta nu are voie in tot parcul. Intram sus, pe la Potcoava, si coboram langa lac. Apoi pornim de-alungul lui pana ajungem la aleea ce duce spre statuia lui Cuza. Aici sunt mereu copii si difuzoare din care ies acorduri de muzica simfonica. O strabatem pana la capat si ne intoarcem pe niste alei ce ne aduc in fata unei pante. Cadere libera si simti cu adevarat ce inseamna libertatea. Continuam de-alungul lacului, trecem pe sub pod si ne oprim langa o bancuta sa ne odihnim si sa dam pufuleti la rate. Mai avem putin si parca imi pare rau ca parcul nu e mai mare. Trecem si pe langa biserica de lemn, ne uitam cu jind la oamenii cu inghetata in cornet, il salutam pe Gigel, catelul cu care ne-am imprietenit si care vaneaza pet-uri aruncate pe iarba si gata, am ajuns iar la Potcoava. O luam pe banda de biciclisti 10 metri pana in capatul strazii, unde se termina si apoi ne luptam cu pietonii pentru un petec de trotuar pana acasa. Noroc ca sunt doar 2 intersectii si am ajuns. O inghesui pe Gicuta in lift, o mangai cu o carpa pe unde s-a murdarit si o las sa se odihneasca. 

Din pacate Gicuta nu poate trece peste borduri. Si nici nu poate parcurge multi kilometri pentru ca oboseste... domnisoara in rochita care sta pe sa. Asta e, roata mica face efortul mare! Ne-am descurcat cu brio si la BikeWalk, dar stim ca nu am face fata plimbarilor organizate in afara orasului. Asa ca o sa continuam sa pedalam prin parcuri bucurestene si sa impartim voie buna.

Acea Romanie frumoasa trebuia sa treaca insa de granitele capitalei.

Ce faci cand te trezesti in marea de oameni si te simti dintr-o data mult prea mic pentru ca cineva sa  te auda? Ce faci cand ai dorinte ce par imposibil de realizat? Cand vrei sa salvezi lumea dar lumea pare ca nu vrea sa fie salvata?



Si atunci mi-am pus bicicleta la ochi.  



Nu stiu daca am vazut viitorul, o lume alternativa sau pur si simplu am visat. Ce stiu este ca pe unde treceam, strazile gri se colorau in urma mea. Culori prin care de data asta urlau entuziasmul, frumusetea si valorile autentice. De fapt nu mai era un urlet. Erau note asezate armonios intr-o compozitie vesela ce vibra natura, cultura si libertate. :) 

Eu asta vreau sa las in urma mea. Vreau sa ma plimb prin tara si sa le arat si celorlalti Romania frumoasa in care pot trai. 

 

Voi v-ati pus vreodata bicicleta la ochi?

Articolul face parte din concursul Iubim bicicleta, in care cititoarele noastre povestesc experientele lor pe bicicleta si ne dau idei noi de trasee. Materialul este scris de Oana - Raluca Bratila.