Hot City - Cultura urbana feminina

Sambata. Dup-amiaza torida de vara, Bucuresti molatic si prafos. Pe balcon, rezemata cuminte, bicicleta mea abia primita in dar – Neuzer Nelson. Ma uit la ea si-mi vine-n minte un slagar de mai demult: Am bicicleta, am bicicleta! E si utila, e si cocheta... Arata bine bicla mea – nou-nouta, lucioasa, portocalie.

Cand ne-am cunoscut, mi-a fost prezentata protocolar: “MTB de dama, bine echipata pentru incepatori, cu schimbator spate Shimano Tourney, frane in v Logan si jante duble de aluminiu. Desi are cadru de otel, e usurica si se misca bine, e facuta la unguri, o bicicleta buna”.

Ma gandeam la prima si singura mea bicicleta – BMX, rosie din ghidon pana la aripi (toate fetitele au biciclete rosii!), facuta cadou de ai mei cand am implinit 10 ani. Am mers cu ea o luna, abia invatasem sa nu ma mai dau jos la viraje si mi-au dus-o inapoi la MotoVelo ca sa primesc la schimb un Mountain Bike – new-entry in Romania pe atunci. Mai mult de 15 ani mai tarziu, mi-am primit, in sfarsit, MTB-ul.

Ma imbrac rapid si aleg cu atentie incaltarile, sa nu alunece talpa, sa fie comode. Cand cobor scarile cu bicicleta imi dau seama ca-mi tremura genunchii. Nimeni pe strada, sa-mi vada emotiile. Imi ajustez saua si pornesc stangaci. De pe Matei Basarab e ceva de mers pana in Regie, am deja traseul in minte, sper sa nu fie aglomerat pe Splai. E placut pe stradutele cu case tacute pana spre Calarasilor: vantul din fata e racoros, e umbra de la copacii din curtile pustii. Doi pustani cu bicle rusesti mai mari decat a mea fac cercuri pe sosea, se opresc si ma lasa sa trec incordata pe Neuzerul meu nou si lucios. Aproape ca mi-e rusine – ma ambitionez si accelerez si eu pana la urmatorul viraj, sa le-arat ca pot.

Nu prind niciun tramvai pana la Sf. Mina si cobor spre Unirii. Ma claxoneaza vreo doi taximetristi – sunt cuminte si merg cat pot pe langa bordura. Splaiul e, intr-adevar, aproape pustiu, pe langa o Dambovita tolanita de caldura. La benzinaria de la Izvor, se baga un Logan cu geamuri fumurii in fata mea, abia am timp sa franez. Ma ajunge un 104 si-l astept in statii pana la Opera.

Iarasi Splai. Dupa ANEFS, ma dau mare si accelerez pana la Filosofie – nu e nimeni pe strada si mi-a trecut teama, iau pe rand cate o mana de pe ghidon. Mi-e draga bicla mea – e ascultatoare si are rabdare cu mine. Aglomerata intersectia de la hipermarket – tot ies masini din parcare. Fac stanga, si-apoi dreapta pe “Econom Cezarescu”, unde se reped doi catei vajnici la rotile mele si reusesc cu greu sa nu ma panichez. Gata, vad gardul fostei ghetarii, parcul... Am reusit! Primul meu drum in Bucuresti, singura cu bicicleta. 

Au trecut doi ani de-atunci. Nu mai am bicicleta. Mi-e dor sa am. I want to ride my bicycle, I want to ride my bike...

Articolul face parte din concursul Iubim bicicleta, in care cititoarele noastre povestesc experientele lor pe bicicleta si ne dau idei noi de trasee. Materialul este scris de Adela Rapeanu.