Hot City - Cultura urbana feminina

Nici nu revii bine de la scoala, te schimbi repede, mananci si mai repede, uiti sa te speli pe fata de ridurile scrijelite cu plictis pe frunte de materiile grele de astazi si te arunci ca o nebuna in saua noii tale biciclete ca pe cea a unui cal. Ignori s-o mai avertizezi pe mama de plecare, oricum s-a invatat deja cu programul tau si nu te mai cearta cand lipsesti mai mult decat s-ar cuveni, nici nu-si mai face griji ca s-ar putea sa fii neatenta sau sa te ratacesti. In sinea ei, te insoteste, calare pe o bicicleta invizibila, si ea cu gandul pana la iesire, doar pana acolo, pentru ca mintea i se ocupa curand de grija rufelor din masina de spalat ce trebuie intinse la soare.

Inainte de a inchide poarta, iti mai verifici o data rucsacul. Ah, iar ai uitat chiar ce era mai important, aparatul de fotografiat. Nu te desparti de el niciodata, de aceea te miri cu ciuda cum ai putut sa-l lasi in graba pe un colt de masa. Te intorci intrigata dupa el, te ciocnesti grabita de mama, cu ocazia asta ii spui un „pa, eu am plecat sa ma plimb” si mai grabit, nu mai astepti sa iti raspunda, incaleci din nou pe bicicleta si pe-aci ti-e drumul.

Soseaua e ciudat de libera, pentru un drum national. O apuci spre stanga, in directia Bucuresti, te intrebi uneori cum ar fi sa te plimbi prin parcurile unui astfel de oras mare, ai fost odata acolo cand erai mai mica si te speriasesi de multimea de oameni, ti-ar fi teama sa mergi pe doua roti printre ei. Oricum, nu au parut cu mult mai grozavi decat tirurile ce trec uneori cu o viteza uimitoare chiar si in localitate.

Pedalezi totusi, cu grija, nu foarte repede, nici prea incet, esti atenta la toate zgomotele din jur, oricum dintotdeauna ai respins ideea castilor in ureche cu muzica la maxim pe strada. Asta iti permite sa ii saluti zambind pe toti consatenii pe langa care treci, ca asa e la tara, toata lumea cunoaste pe toata lumea, si ar fi nepoliticos sa nu iti indrepti privirea spre cineva. Din cand in cand, depasesti cu grija grupuri de copilasi ce se indrepata galagiosi spre case. Zambesti din nou la gandul ca pana mai ieri erai si tu asa.

La marginea satului, cotesti spre dreapta, e drum de tara, dar adori la nebunie sa starnesti nori de praf in urma ta, apoi pamantul e moale, nu sunt nici multe pietre si ai de gand sa te opresti sa culegi flori de camp de pe marginea drumului, in timp ce cu cealalta mana vei fotografia papusile de porumb cu matase proaspata din dreapta. Traversezi podul peste paraul pe care, oamenii, in zona, il numesc destul de suparator, „derea”, apoi iti imbeti privirea de campurile verzi si terasele cu aspect de scari uriase, pe care totusi amani pe altadata sa le escaladezi.

Ajungi curand din nou la sosea, dincolo de „Izvorul cerbului”, restaurantul rustic plasat, strategic, la intersectia dintre soseaua nationala Bucuresti-Tulcea si drumul judetean ce se indreapta spre Horia si Macin. Cativa kilometri mai incolo, adanc in padure, se afla cel de-al doilea restaurant, „Cerbul Lopatar”, pe care parintii tai il frecventau destul de des pe cand erai mica-mica. Pai da, ce altceva ar fi putut face, cand numai acolo se parea ca aveai pofta de mancare, in orice alte conditii sansele de izbanda de a te convinge sa te hranesti fiind extrem de mici...

Iti continui, insa, drumul tot inainte, traversezi soseaua si te indrepti spre manastire, pe numele ei „Cerbul”. Ti se pare amuzant ca toate locatiile importante din zona se leaga de numele cerbului, cand tu nu ai pomenit niciodata asa aratare de animal, in afara de Gradina Zoologica. Dar, cine stie, poate povestile nu-s doar povesti, iar astazi ai noroc si dai de vreo ciuta in plimbarea ta... Manastirea inca nu e terminata, dar ideea constructiei este geniala, nu incetezi sa te minunezi de Dealul Golgotei atat de frumos reprezentat de drumul in zig-zag in colturile caruia dai de foisoarele acoperite unde se pot aprinde si lumanari. Mai inregistrezi in memoria camerei tale cateva instantanee ale calugarilor trebaluind fara sa te bage prea mult in seama, si iti reiei drumul, de data aceasta pe o poteca de padure. Iti place partea aceasta de natura, poate cel mai mult din imprejurimi. Poate si pentru ca e mai putin asaltata de stuparii veniti din toate colturile tarii in cautare de binecuvantate plantatii de tei si floarea soarelui. Caci, surprinzator, anul acesta teiul nu a mai asteptat sfarsitul scolii pentru a inflori, iar tu abia astepti sa faci cunostinta cu el.

De aceea, ramai surprinsa cand, dintr-un luminis, pana sa ajungi in zona teilor, iti apar in fata ochilor ca din senin cativa zeci de stupi, iar undeva, la umbra unui copac, un batran senin care-si curata tacticos un mar cu briceagul. Te opresti instinctiv, totusi n-ar fi o idee rea sa faci cateva poze si aici, iti lasi bicicleta cuminte in iarba si te apropii de albine fara sa ceri voie. Ii zambesti omului care se uita nu intrigat, ci doar usor intrebator la tine. Dupa ce musca un colt de mar, se apropie si el de tine si, balmajind pretextual ceva despre vreme, te intreaba daca nu ai vrea sa gusti un pic din mierea de astazi, lui i se pare un pic cam prea dulce. Nici tie nu-ti place dulcele prea mult, dar gusti cu placere din substanta vascoasa si aurie ce straluceste atat de frumos in lumina soarelui si il asiguri pe batran ca e excelenta. Te scuzi apoi frumos si promiti sa il saluti la intoarcere, te sui din nou in sa si pornesti spre vechea cabana unde, cum te astepti, nu intalnesti pe nimeni, si tocmai de aceea indraznesti sa deschizi poarta scorojita de lemn si sa-ti scoti o galeata de apa racoroasa din fantana nu prea adanca.

Te asezi un pic pe iarba, te intinzi pe spate si admiri cerul printre coroanele de frunze ale copacilor. Inchizi ochii pentru o clipa si te visezi caprioara saltand printre tufisuri... Mirosul de tei insa devine din ce in ce mai puternic si iti faci curaj sa mai inaintezi un pic, pana la poiana ta preferata, unde faci multe poze cu flori de tei si cu albine cuminti si rabdatoare in plin program de munca.

Timpul trece pe nesimtite si, verificand ceasul, iti dai seama ca ar fi trebuit sa fii demult acasa, in fata caietului de teme. Pedalezi atat de repede pe poteca de intoarcere incat esti cat pe ce sa dai cu bicicleta peste un biet iepuras ivit de nicaieri chiar in mijlocul drumului. Nu uiti sa il saluti din mers pe voiosul stupar, care iti face zambind cu mana si curand ajungi din nou la sosea. Pastrezi drumul asfaltat, de data asta, trecand pe langa popas, si mai apoi pe langa alte cateva remorci de stupi insirate pe marginea soselei, in timp ce apicultorii asteapta cuminti sub umbrelute ca mirosul de miere sa imbie soferii sa cumpere. Pe sosea esti ceva mai precauta, dar parca drumul de intoarcere este intotdeauna mai scurt decat cel de plecare, desi ai fi preferat cu siguranta sa mai intarzii nitel...

Mama, prinsa  cu treburi, parca nici nu observa cand intri val-vartej in casa, intreband daca mai sunt prajituri cu gem. Curand, esti asezata frumos la birou, scriind cu entuziasm pentru tema de la romana o compunere despre plimbarea de astazi cu bicicleta la margine de sat*...

*poveste inspirata  de imprejurimile satului meu natal, Ciucurova, situat in inima Dobrogei.

Articolul face parte din concursul Iubim bicicleta, in care cititoarele noastre povestesc experientele lor pe bicicleta si ne dau idei noi de trasee. Materialul este scris de Luminita-Cristina Alil.